Cum se aplică noul prag de TVA

• publicat la: 12 June 2012
Cum se aplică noul prag de TVA

Creşterea plafonului de la 35.000 de euro la 65.000 de euro intră în vigoare de la 1 iulie.

Noul plafon de scutire de la plata TVA va intra în vigoare pe 1 iulie a acestui an. Ordonanţa de Urgenţă care transpune în legislaţia românească decizia Consiliului UE în acest sens a fost publicată, săptămâna trecută, în Monitorul Oficial şi prezintă modul în care se aplică în acest an.
Modificarea constă în creşterea plafonului de la 35.000 de euro cifră de afaceri anuală la 65.000 de euro, conform cursului de schimb valabil la data aderării României la UE, de 3,3817 lei, sumă rotunjită la următoarea mie, adică 220.000 de lei.

Măsuri tranzitorii

Modificarea se aplică firmelor înregistrate în România, indiferent de forma de organizare. Ministerul de Finanţe a stabilit cum se va aplica legea pe parcursul acestui an.

Persoanele impozabile înfiinţate atât până în 2012, cât şi în acest an trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA dacă, în perioada ianuarie- iunie 2012 depăşesc plafonul de scutire aflat încă în vigoare, de 119.000 de lei.

Pentru perioada iulie-decembrie se aplică noul plafon, de 220.000 de lei, firmele fiind obligate să se înregistreze în scopuri de TVA dacă afacerile lor depăşesc această limită.

La determinarea acestui plafon se ia în considerare şi cifra de afaceri a firmei în prima jumătate a acestui an fiscal. În cazul firmelor care au solicitat înregistrarea în scopuri de TVA până la 1 iulie 2012, însă afacerile lor sunt sub limita de 220.000 de lei, acestea pot cere Fiscului scoaterea din evidenţă pentru aplicarea scutirii de TVA începând cu această dată.

Pentru scoaterea din evidenţă ca plătitoare de TVA, firmele trebuie să depună la administraţia financiară Declaraţia 096 privind anularea înregistrării în scopuri de TVA.

Formularele pot fi depuse între data de 1 şi 10 a fiecărei luni. Firma devine neplătitoare de TVA de la data la care Fiscul îi comunică decizia în acest sens.

Avantaje şi dezavantaje

Scutirea de la plata TVA a firmelor mici are, în primul rând, avantajul simplificării administrative. Pe de o parte statul nu le va mai notifica şi urmări, iar pe de altă parte aceste firme nu vor mai fi nevoite să ţină evidenţa operaţiunilor şi să depună deconturi de TVA.

În schimb, există dezavantajul creşterii costurilor. “Dacă o firmă se declară neplătitor de TVA, atunci nu va putea percepe TVA pentru facturile către furnizori”, spune Mioara Zaifu, partener la firma de consultanţă fiscală Consulting R.

Astfel, firma va achita TVA pentru unele bunuri şi servicii pe care le cumpără, însă nu va putea transfera acest cost clienţilor persoane juridice, riscând să aibă preţuri necompetitive, explică specialistul.

Firmele care vor să devină neplătitoare de TVA trebuie să depună la Fisc Declaraţia 096.

sursa evz.ro

Lasati un comentariu