Evenimentele culturale ale lunii iunie

• publicat la: 8 June 2012
Evenimentele culturale ale lunii iunie

Evenimentele culturale ale lunii iunie au debutat cu Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului aniversată pe 1 iunie. De departe cel mai reușit eveniment dedicat celor mici a fost sărbătoarea organizată de USL pe platoul din fața Monumentului Ostașului român.

La 21 iunie sărbătorim Ziua Muzicii Europene. Începând cu 1982, în Franţa, s-a sărbătorit Ziua Muzicii, care a devenit în 1985 şi Ziua Muzicii Europene. Au loc manifestări în peste 110 de ţări unde se desfăşoară mii de concerte gratuite susţinute de muzicieni amatori sau profesionişti din toate colţurile lumii.

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. În 1834, când Ţările române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conștiința națională cerea unitatea și libertatea țării, domnitorul Țării Românești, Alexandru Ghica-vodă, a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”.

Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben și roșu), cel atribuit armatei era compus din trei (roșu, galben și albastru) și un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc. printre mărturiile lui Jean Alexandre Vaillant, chemat și stabilit în Muntenia în 1830 ca profesor și director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti, potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic– jud. Prahova).

Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt. Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul- roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect.
În fiecare an, în data de 26 iunie, la nivelul tuturor ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite se marchează Ziua Internaţională împotriva abuzului de droguri şi a traficului ilicit.
În 8 iunie 1876 a decedat la Nohant (Indre) marea scriitoare franceză George Sand. S-a născut la Paris, pe numele adevărat Amandine Lucille Aurore Dupin de Francneil, viitoarea baroană Dudevant, George Sand va rămâne orfană de tată. Primește o educație aleasă la o mănăstire englezească din Paris. Se va căsăstori devreme cu baronul Casimir Dudevant cu care va avea doi copii, Maurice și Solange. Divorțează după zece ani de căsnicie și se mută cu copiii la Paris. Încearcă mai multe mijloace de a se întreține, apoi se angajează la “Figaro”. Debutul publicistic este urmat în scurt timp de debutul literar, ambele fără ecouri răsunătoare. Duce o existență boemă și scandalizează “lumea bună” prin îndrăzneala cu care își acceptă condiția de “declasată”, apucăturile masculine, modul de a fuma pipă sau țigara și mai ales prin aventurile sale. Întreține o relație cu Jules Sandeau, după numele căruia se inspiră în alegerea pseudonimului, Sand, și care o ajută să scrie primul roman, „Rose et Blanche, ou la Comedienne et la Religieuse”, semnat J.Sand.
Pseudonimul care o va consacra, George Sand, apare pentru prima oară pe coperta romanului „Indiana”, ce se bucură de un mare succes; însuși Balzac îi arată prețuirea. Îi cunoaște pe Sainte Beuve, Merimée și Vigny. Delacroix îi face portretul pentru „Revue de deux mondes”. Pictorul prețuiește conversațiile cu această femeie. Între ei se naște o prietenie lungă, adesea întrepătrunsă de iubire.
În anul 1833 scriitoarea îl cunoaște pe Alfred de Musset. Legatura lor, care avea să devină celebră, îi aduce neplăceri, din cauza atacurilor din partea familiei poetului. Din fericire este și o benefică sursă de inspirație, mărturie elocventă fiind romanul „Elle et Lui”.
Un capitol important în existența ei îl reprezintă relația cu celebrul compozitor și pianist polonez, Frederic Chopin, pe care îl cunoaște în octombrie datorită muzicianului Franz Liszt. Curând, îl introduce pe Chopin în cercul artiștilor romantici.

Povestea lor de iubire debutează în vara anului 1838. Iarna următoare o petrec împreună Mallorca, unde el încearcă să-și vindece boala. Se lupta de câțiva ani cu primele simptome ale tuberculozei. Deși nu-i plac scriitoarele, Aurore îl fascinează. O situează “deasupra tuturor femeilor”. Discret, rezervat și misterios, este atras de forța, expresivitatea și exuberanța sa. Romanciera îi prețuiește talentul, însușirile de artist cu capul în nori. În timp ce sănătatea lui Chopin se înrăutățește, relația se deteriorează. Pe măsură ce copiii cresc, certurile lor devin tot mai dure. Aurore scrie un roman a cărui eroină se distruge din cauza scenelor de gelozie pe care i le face iubitul grav bolnav. Concubinajul ia sfârșit după opt ani, în urma unui scandal furtunos. Adevărul l-au știut numai cei doi protagoniști și a fost înmormântat o dată cu trupurile lor pământești. Sub al doilea Imperiu, scandaloasa romantică George Sand devine “La bonne dame de Nohant” (“Doamna cea bună din Nohant”), castelana generoasă și prietena ospitalieră a scriitorilor Sainte-Beuve, Michelet, Theophile Gautier. Îi sfătuiește și îi sprijină pe cei mai buni reprezentanți ai noii generații: Fromentin, Dumas fiul, Flaubert. Își cultivă grădina, își distrează nepoții cu teatrul său de marionete, se amestecă în viața angajaților și le învață odraslele să citească, organizează serbări, fără să înceteze să scrie.
Până în anul 1876, aproape în fiecare an predă editorilor un roman sau o piesă, mai puțin cunoscute decât cele din anii de mari succese. Dintre cele mai cunoscute romane amintim câteva: „Rose et Blanche” (1831), „Indiana” (1832), „Claudie”, „Lelia” (1833), „Valentin” (1832), „Jaques” (1834), ,,Cadio”, „Spiridon”, „André” (1835), „Simon”, „Mauprat” (1837), „Cosima” și altele.
Încetează din viață la Nohant (Indre), lasând în urmă o operă strălucitoare. Au condus-o pe ultimul drum Flaubert și Dumas fiul.
În literatura română, la 9 iunie comemorăm centenarul morții marelui dramaturg I.L. Caragiale. S-a născut la 1 februarie 1852,în satul Haimanale, care astăzi îi poartă numele, fiind primul născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei.
Primele studii le-a făcut în 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf Gheorghe din Ploiești, iar până în 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești, unde l-a avut învățător pe Bazil Drăgoșescu. Până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București. Caragiale a absolvit Gimnaziul Sfinții Petru și Pavel din Ploiești, pe care l-a pomenit, în „Grand Hotel”. Singurul institutor de care autorul Momentelor și-a adus aminte cu recunoștință a fost ardeleanul Bazil Drăgoșescu, acela care în schița memorialistică „După 50 de ani l-a primit în clasă pe voievodul Unirii.

În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză. Rămășițele pământești sunt expuse în capela cimitirului protestant Erster Schöneberger Friedhof și depuse, la 14 iunie, în cavoul familiei, în prezența lui Gherea, a lui Delavrancea și a luiVlahuță. Cinci luni mai târziu, la 18 noiembrie, sicriul cu rămășițele sale pământești a fost adus la București și, la 22 noiembrie 1912, s-a făcut înmormântarea la cimitirul Șerban Vodă. Cortegiul funerar, format la biserica Sf. Gheorghe, a făcut un ocol prin fața Teatrului Național și a continuat apoi drumul până la cimitir, în fruntea miilor de bucureșteni care au luat parte la această solemnitate aflându-se toți marii scriitori ai timpului: Alexandru Vlahuță, Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Șt. O. Iosif, Ovid Densușianu, Corneliu Moldovan, Barbu Șt. Delavrancea, Sandu Aldea, N. D. Cocea și alții.
În cuvântarea pe care a ținut-o la biserica Sf. Gheorghe, Delavrancea menționa: „Caragiale a fost cel mai mare român din câți au ținut un condei în mână și o torță aprinsă în cealaltă mână. Condeiul a căzut, dar torța arde și nu se va stinge niciodată.” Iar Mihail Sadoveanu adăuga: „Caragiale a însemnat o dungă mare și foarte luminoasă în literatura noastră contemporană; ea a rămas asupra noastră și va rămâne asupra tuturor generațiilor.”
Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și, uneori, desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. Piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului comunist. În 1982, între Groapa Fundeni și Dealul Bolintin, Lucian Pintilie a început filmarea peliculei „De ce trag clopotele, Mitică?”, inspirat din piesa D-ale carnavalului . Pelicula a fost interzisă de comuniști, în faza în care nu i se definitivase montajul, din pricina trimiterilor sarcastice voalate la adresa sistemului de atunci.
Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este considerat cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor contemporani lui. Opera sa i-a influențat pe alți dramaturgi, între care amintim pe Eugen Ionesco.
La 10 iunie aniversăm 132 de ani de la nașterea scriitoarei maghiare de origine careiană Kafka Margit. Primele studii le face în localitate şi la Satu Mare (Şcoala de călugăriţe), apoi la Budapesta. În 1898 îşi ia diploma de învăţătoare. Profesează la Miskolc, Ujpest, Budapesta.
La Carei a fost prietena Otiliei Marchiş-Cosmutza, fiica lui George Marchiş, paroh şi protopop de Carei, poet, redactor. Kafka Margit a fost o poetă şi o prozatoare promiţătoare, dar destinul tragic i-a întrerupt timpuriu ascensiunea literară. A trecut la cele veşnice la 38 de ani, pe 1 decembrie 1918, răpusă de o gripă spaniolă.
redactia

Lasati un comentariu