La Mulţi Ani prof.Cornelia Derşidan !

• publicat la: 5 June 2012
La Mulţi Ani  prof.Cornelia Derşidan !

In data de 5 iunie 1925, la Baia Mare se năştea Cornelia Boroş ca fiica cea mică a Corneliei Boroş şi a preotului-profesor Alimpiu Boroş. A copilărit şi învăţat în Baia-Mare până la cedarea Ardealului, în august 1940.

După cum ne relatează dânsa,a fost cea mai frumoasă perioadă a vieţii sale în contextul unei societăţi echilibrate şi aşezate. Referirile la copilărie, pornind de la plimbările zilnice de seară ale întregii familii, înainte de culcare, continuând cu parcă nesfârşitele ore de patinaj iarna, cu pisica ce o însoţea până la şcoală, sunt numeroase.

Ne povesteşte apoi de bunici.Cei din Sâmboieni (lângă Gherla), Anica şi Andrei Oltean, bunicul păstorind peste 50 de ani comunitatea greco-catolică din sat, ca protopop onorar. Două sunt amintiri definitorii: masa de prânz se servea în prezenţa tuturor ai casei, de la părinte şi preoteasă până la grăjdarul care avea în grijă caii, cel ce răspundea de vite, altul de porci, meniul era acelaşi atât pentru stăpân şi familia sa cât şi pentru slujitori.

A doua amintire vie este legată de plimbările cu sania trasă de cai, iarna, în mirificile zone ale dealurilor din Sâmboieni. Îşi aminteşte cu mare precizie cum sania a fost urmărită la un moment dat de o haită de lupi, cum bunicul a liniştit caii cu vorbe blânde, cum apoi a aprins baloţii de paie puşi din timp în sanie şi cum i-a aruncat în calea lupilor, alungându-i. Fiind vorba de anii 1930 – 1935 un simplu calcul ne arată că pe timpul acestei păţanii bunicul era trecut de 80 de ani…

Cele de mai sus şi multe altele povestite dar nerelatate aici ne duc cu gândul la scrierile lui Ionel Teodoreanu care se dovedesc a fi cât se poate de reale!

1939, Baia Mare, în stânga Cornelia Boroş

Din păcate firul acesta frumos se rupe odată cu refugiul din toamna lui 1940.. Îşi aminteşte apoi căldura cu care au fost primiţi şi găzduiţi la diferite familii, în diferite localităţi, liceul urmat la “Elena Ghiba Birta” în Arad, bombardamentele, venirea trupelor ruseşti. În toamna lui 1944 familia se reîntoarce la Baia Mare, tânăra bacalaureată Cornelia Boroş urmând apoi, între 1945 – 1950, cursurile Facultăţii de muzică din cadrul Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca. La încheierea studiilor cere să fie repartizată la Baia Mare, unde erau posturi şi domiciliau părinţii, dar prigoana comunistă începuse şi este refuzată pe motiv că tatăl, preotul Alimpiu Boroş este greco-catolic, nu a semnat trecerea la ortodoxie deci e duşman al poporului !

Astfel se face că este repartizată la Carei, la Şcoala Pedagogică de Educatoare, unde se angajează la 1 Septembrie 1950. În 1951 se căsătoreşte cu ing. Ioan Derşidan, născut la Văşad, refugiat şi el la Arad în acceaşi perioadă, absolvent al liceului “Moise Nicoară” din Arad. Nu s-au întâlnit acolo dar s-au întâlnit aici, în Carei.

Urmează ani tipici pentru cetăţenii acestei ţări, procurarea alimentelor şi a imbrăcămintei pe cartelă, hărţuirea Securităţii. În luna februarie 1952, însărcinată fiind cu primul copil, primeşte “vizita” obraznică şi dură a Securităţii din Carei. Aceştia îl căutau pe tatăl ei, preotul Alimpiu Boroş. A fost doar începutul unui lung şir de şicane şi hărţuiri, directe sau voalate care i-au inspirat o permanentă nelinişte.

Din această perioadă ne relatează o întâmplare, zicem noi tipică pentru acele vremi: tatăl ei, preotul Alimpiu Boroş, după ce a fost închis la Satu Mare, transferat apoi la Colonia 4 Castelu Canal Dunăre-Marea Neagră, eliberat şi cu domiciliu forţat face cerere către Miliţie să i se permită să-şi viziteze nepotul, născut între timp la Carei. I se aprobă cererea, primeşte permisie de 48 de ore cu rută stabilită şi porneşte cu trenul spre Carei. În gara Carei este aşteptat de fiică, Cornelia Derşidan şi de ginere, Ioan Derşidan. În braţele fiicei sale, nepotul Cristian. Trenul opreşte în gară, părinţii cu nepotul în braţe se îndreaptă spre scara vagonului, moment în care doi securişti, pe care nu-i observaseră, se interpun şi nu-i permit bunicului să coboare din tren! E un moment de totală derută, bunicul are actele în regulă, i se spune însă că i-a fost anulată pemisia, deci nu are voie să coboare. Mama a putut doar să-şi dea nepotul bunicului, bunicul a apucat doar să-l sărute şi să-l înapoieze. Trenul nu stă mai mult de 2 minute în Carei !

1960, Carei: Ioan şi Cornelia Derşidan, Cornelia şi Alimpiu Boroş,nepoţii Cristian, Victorin şi Claudia

Şicanele au tot continuat, ne relatează şedinţele cu cadrele didactice în care era înfierată şi arătată cu degetul pentru că i-au fost văzuţi copiii în biserică. N-a fost dirigintă decât foarte târziu, după 20 de ani de profesorat. Nu a fost niciodată membră a PCR.

Anii deceniului 1970 – 1980 au fost ani în care împreună cu familia şi-a petrecut concediile la Mare, Borsec, Sângeorz Băi, Tuşnad Băi, Băile Herculane având posibilitatea să vadă frumuseţile Patriei. În aceeaşi perioadă copiii au devenit studenţi, la un moment dat toţi trei simultan, şi a trebuit să-şi ia rămas bun de la părinţi, plecaţi la 10 zile unul după altul, la finalul a 63 de ani de căsnicie.

A profesat de-a lungul anilor la Şcoala Medie Carei, Liceul Carei, Liceul Pedagogic de Educatoare Carei. A condus decenii de-a rândul numeroase ansambluri corale, ne relatează că i-a făcut deosebită plăcere să se ocupe de tineri. Sub bagheta ei, corul liceului  a adus numeroase distincţii de la concursurile la care a participat. Se bucură de realizările copiilor şi nepoţilor. Ne spune că anul 2011 i-a adus două mari bucurii: revederea, după 75 (!) de ani a casei bunicilor şi a bisericii din Sâmboieni (monument de arhitectură), reculegerea la mormântul bunicilor, aflat la 1 m de biserică.

Apoi Întâlnirea Generaţiilor de la Liceul Pedagogic, septembrie 2011, unde s-a revăzut cu sute de foste eleve şi elevi, colegi mai tineri, fiind singura dirigintă în viaţă, pentru promoţia 1970.

2011, Carei, Întâlnirea Generaţiilor Liceului Pedagogic

Este profund ancorată şi acum în realităţile cetăţii. Fin observator, cu o gândire analitică deosebit de pertinentă ne răscoleşte nu o dată cu concluziile sale.

Ne spune că frumosul şi adevărul trebuie să ne însoţească zi de zi, să căutăm să fim cât mai mult în mijlocul tinerilor, să încercăm să-i înţelegem. Renumită pentru delicateţea şi tactul său pedagogic, foarte iubită de elevi şi de colegi, rămâne un reper în meseria foarte grea de dascăl. Care, spune dânsa, nu se poate face decât iubindu-i, dăruindu-te.

Apoi ne vorbeşte de afecţiunea faţă de cei “Din lumea celor care nu cuvântă” (îi este de notorietate dragostea faţă de pisici şi câini), un antidot deosebit de eficace faţă de supărările inerente.

Mereu cu zâmbetul pe buze, ne-am întrebat cărui fapt i se datorează această atitudine faţă de viaţă. Răspunsul este: credinţă, bunătate, echilibru în tot ce întreprinzi.

Îi dorim La Mulţi Ani cu sănătate şi putere !

Cristian Derşidan

comentarii

de Mariana la 5 June 2012 - 06:18

La multi ani doamna profesoara!Multa sanatate si viata indelungata alaturi de cei dragi!

de Horia Mărieș la 5 June 2012 - 06:28

LA MULTI ANI stimată Doammnă Profesoară Cornelia Derșidan, multă sănătate, că-i mai bună decât toate și numai bucurii!

de Cuc Cornelia la 5 June 2012 - 14:05

La multi ani,iubita noastra diriginta.O adevarata mama pentru elevele sale.Ne-a pregatit cu adevarat pentru munca de dascal,pantru cea de femeie si mama.Orele de dirigentie au fost pentru noi ore in care cu toate ne destainuiam cu problemele si bucuriile noastre.A stiut sa ne asculte,sa ne indrume,sa ne dojenesca in mod blajin,dar mai ales a stiut sa ne zambeasca mereu.Era mereu in mijlocul nostru:la muncile agricole,activitatile culturale.A muncit cu daruire.Ce n-as da sa mai intalnesc astef de dascali in scolile noastre.Sarutari de maini si La multi ani !

de Angela Țiplea (nee Uglai) la 6 June 2012 - 08:07

Să-i dea Dumnezeu sănătate.

Mie mi-a fost profesoară la Pedagogică.

Era cea mai distinsă, stilată și demnă profesoară.

Mereu o admiram pentru ținutele ei elegante și pentru blândețea cu care ne vorbea.

Avea o voce placută, catifelată și când solfegia era o liniște-n clasă de părea că timpul s-a oprit in loc.

(Tuesday, June 5, 2012 2:52 PM, Vișeu de Sus).

Lasati un comentariu