Porţia de sănătate

• publicat la: 9 June 2012
Porţia de sănătate

În cadrul proiectului ” Porţia de sănătate „a avut loc în cursul zilei de joi, o dezbatere cu tema Alimentaţia sănătoasă susţinută de  dr. Pallai Ildiko de la D.S.P Satu Mare, activitate la care au participat elevi şi cadre didactice de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1 şi Şcoala cu clasele I-VIII „ Vasile Lucaciu”, Carei.

Proiectul este  finantat de Guvernul Norvegiei prin Programul Norvegian de cooperare pentru cresterea economica si Cofinantat de Ministerul Sanatatii Romania, în parteneriat cu ISJ Satu Mare, Directia de Sanatate Publica Satu Mare şi Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Carei şi are ca obiectiv îmbunătăţirea sănătăţii şi calităţi vieţii copiilor, amenajarea unui spaţiu adecvat, protejat şi supravegheat care să favorizeze dezvoltarea succesivă şi firească a aptitudinilor psiho- motorii.

Proiectul are ca şi scop prevenirea obezităţii prin învăţarea unui comportament alimentar sănătos şi activitate fizică regulată

“Mens sana in corpore sano”

Sub această deviză în cadrul campaniei “Viaţă”, doamna dr. Pallai Ildiko a îndrumat cadrele  didactice de la Scoala cu Clasele I-VIII Nr.1 şi de la Scoala Vasile Lucaciu, Carei  în dobândirea  unui stil de viaţă sănătos.

Cadrele didactice au prezentat interes faţă de doamna doctor ,motivând că toate aceste lucruri vor fi utile în munca zilnică cu elevii.

Prezentarea informaţiilor însoţite de planşe  şi exemple sugestive a adus cu sine dorinţa dascălilor de a-şi ajuta elevii să trăiască sănătos responsabilizându-i oarecum şi pe părinţii acestora.

Astfel am aflat că sandwich-ul de acasă este mai bun decât cel cumpărat, că mezelurile sunt pline  de nitraţi care pot provoca boli de stomac, că roşiile ne apără inima, că macul conţine o cantitate uriaşă de calciu şi multe altele.

Doamna doctor ne-a sugerat să-i  învăţăm  pe copii ca  în timpul examenelor  să  bea apă şi să mănânce  puţină ciocolată neagră pentru a evita  căderile de calciu.

Pentru o viaţă sănătoasă,invitatul  a prezentat câteva reguli simple dar importante: consumul de 2 litri de apă zilnic; somn suficient noaptea şi în întuneric, mai multe  mese pe zi în cantităţi mici şi sport zilnic.

Tot aici am aflat că zarzavaturile şi legumele sunt mai importante decât fructele şi că toate acestea  ar trebui consumate dacă se poate crude.

Am înţeles că  sursa de sănătate principală e consumul de alimente cât mai variate.

Conducerea celor două şcoli şi profesorii prezenţi îi mulţumesc doamnei doctor pentru sfaturile preţioase şi promit să le transmită  şi elevilor cu acelaşi şi dăruire cum le-au fost prezentate.

comunicat

Lasati un comentariu