Admiterea candidaţilor înscrişi pe locurile speciale pentru rromi

• publicat la: 10 iulie 2012
Admiterea candidaţilor înscrişi pe locurile speciale pentru rromi

Ieri,9 iulie începând cu ora 10 la sediul ISJ, sala Multimedia, a avut loc ședința publică de repartizare a candidaților rromi care au depus cereri de înscriere până în data de 25 iunie 2012 pe locurile speciale pentru rromi. La ședință au participat în calitate de invitați Horvath Ignacz – președintele Partidei Rromilor din Județul Satu Mare, Ionaș Arpad – consilier Primăria Satu Mare, Bondrea Rozalia – consilier Prefectura Satu Mare și Sava Vasile prim-vicepreședinte al Partidei Rromilor din județul Satu Mare.

Locurile speciale pentru candidații romi se alocă , peste numărul de locuri acordat prin planul de școlarizare, în limita a 30 de elevi la clasă.

Repartizarea s-a făcut de către Comisia Județeană de admitere în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în baza opţiunilor exprimate de candidaţi.

Au fost repartizați toți cei 38 de candidați prezenți care și-au depus dosar de înscriere.

Opțiunile candidaților au fost pentru Grup Școlar de Industrie Alimentară ”George Emil Palade” Satu Mare, Colegiul Tehnic ”Elisa Zamfirescu” Satu Mare, Colegiul Economic ”Gheorghe Dragoș” Satu Mare, Grup Școlar Industrial Tășnad, Grup Școlar ”Constantin Brâncuși” Satu Mare, Liceul Teologic Reformat Satu Mare, Grup Școlar Construcții de Mașini Unio Satu Mare, Colegiul Tehnic ”Traian Vuia” Satu Mare, Grup Școlar ”Simion Bărnuțiu” Carei, Colegiul Național ”Iuliu Maniu” Carei, Grup Școlar ”Ioniță G. Andron” Negrești Oaș, Colegiul Național ”Ioan Slavici” Satu Mare, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Satu Mare.

Lasati un comentariu