Dictatori care s-au folosit de imaginea copiilor

• publicat la: 27 July 2012
Dictatori care s-au folosit de imaginea copiilor

Unul dintre elementele propagandei lui Traian Băsescu în campania pentru referendum seamănă izbitor de mult cu propaganda a doi siniştri dictatori: I.V. Stalin şi Adolf Hitler.

„Poză” pentru sensibilizarea opiniei publice

În această campanie electorală, la una din conferinţele de presă ţinute la sediul de campanie, preşedintele suspendat a făcut un gest „neaşteptat”. A luat un copil de 4-5 ani în braţe şi a „pozat” cu el minute bune în faţa camerelor de luat vederi.

Evident, televiziunile au făcut „ştire” şi „eveniment” din acestă „poză”, iar fotografia lui Traian Băsescu cu copilul în braţe a apărut vizibilă în paginile ziarelor de casă.

Chiar dacă apariţia copilului în faţa pupitrului de la care vorbea preşedintele suspendat trebuia să pară întâmplătoare, totul a fost regizat – conform surselor noastre – până la cel mai mic amănunt. De ce a fost nevoie de această „poză”. Răspunsul este simplu. Maşina de propagandă din spatele preşedintelui suspendat a decis ca Traian Băsescu să apară ca ocrotitor al copiilor. Pentru a sensibiliza opinia publică. O mişcare propagandistică des utilizată de către consultanţii din spatele preşedinţilor. De regulă, copiii sunt utilizaţi propagandistic atunci când se înregistrează o situaţie deosebită, tensionată sau când subiectul consultanţilor are o imagine proastă.

„Poza” nu este singulară

Numai că fotografia „Traian Băsescu cu copilul în braţe” nu este una singulară. Memoria internetului a scos la iveală, imediat, şi alte trei fotografii similare: I.V. Stalin ţinând o fetiţă în braţe, Adolf Hitler ţinând pe un braţ şi pe un genunchi o micuţă tiroleză şi Nicolae Ceauşescu cu un bebeluş în braţe, asistat de Ion Gheorghe Maurer. Cele trei poze au, în afara copiilor, un alt numitor comun: toţi cei trei adulţi sunt cunoscuţi ca fiind dictatori, primii doi făcând parte din galeria celor mai sinistre personaje ale istoriei.

Copilul, subiect de propagandă în statele totalitare

Deşi par să fie spontane, şi pozele în care apar Stalin şi Hitler cu copiii (situaţia este identică şi în cazul lui Ceauşescu) nu sunt deloc rodul unui instataneu făcut de fotogafi ai epocii. Sunt fotografii lucrate şi răslucrate şi au avut un scop precis: propaganda. În anii ’70 a circulat şi în România, sub formă de samizdat, un studiu al sociologului sovietic Boris Tauskin, intitulat „O comparaţie între propaganda bolşevică şi propaganda nazistă”. Autorul punea semnul egalităţii între propaganda celor două mari puteri, dar cu ideologii diametral opuse, şi susţinea că alăturarea imaginii „dictatorului” (aici Tauskin se referea la amândoi) de imaginea unui copil reprezenta o piesă de rezistenţă a propagandei.(…)

…Băsescu a „împuşcat” concediile de maternitate

Ţinând cont de faptul că asocierea imaginii conducătorului unui stat cu imaginea copiilor este specifică doar ţărilor conduse de dictatori, este de neînţeles de ce consultanţii lui Traian Băsescu au ţinut ca acesta să facă o fotografie similară. Dar, cel puţin dacă ne raportăm la informaţiile cunoscute (cele referitoare la „istoria” ulterioară a primei poze a lui I.V. Stalin), mai găsim o similitudine. Spre sfârşitul anului 2010, la indicaţiile lui Traian Băsescu (fapt recunoscut de el într-o emisiune la TVR, din 8 decembrie 2010), guvernul a mutilat concediile maternale. Concret, s-a decis atunci ca al doilea an de concediu maternal să nu mai fie plătit, ci doar în situaţia în care după 12 luni mama se reîncadrează în muncă, urma să primească un supliment de 500 lei la salariu. Tot în respectiva emisiune, Traian Băsescu a demonstrat cât de mult iubeşte copiii şi mamele lor, lansând expresia „toată ţara asta a devenit o ţară de mămicuţe şi bebeluşi”.

Dacă mai adăugăm la aceasta şi episodul mai vechi, din campania pentru prezidenţiale din 2004, când, la Ploieşti, Traian Băsescu a împins/înghiontit cu dosul palmei un copil, atunci avem imaginea adevăratei poziţii a preşedintelui suspendat faţă de copii. Concluzia, poza „Traian Băsescu cu copilul în braţe” este 100% propagandă şi nimic altceva. Propagandă utilizată şi pentru imaginea dictatorilor.

P.S.

Legat tot de modificarea legislaţiei din domeniul concediului maternal, pe 8 decembrie 2010, când moderatorul TVR 1 i-a atras atenţia că suma economisită prin sistarea indemnizaţiei pentru al doilea an de concediu maternal este „izbitor de mică”, Traian Băsescu a recunoscut, dar a răspuns implacabil: “Pic cu pic se face lacul. (…) Deci în 2011, cu această soluţie legată de mame şi copil se economisesc 100 de milioane de RON, deci o sumă mică…”. cotidianul.ro

Lasati un comentariu