Mentalitate de prim ministru: arma noastră pe 29 Iulie este boicotul

• publicat la: 24 iulie 2012
Mentalitate de prim ministru: arma noastră pe 29 Iulie este boicotul

Presedintele si fondatorul Initiativei Civice de Centru-Dreapta, Mihai-Razvan Ungureanu, face apel catre cei care ii sunt alaturi sa nu mearga la referendum si considera ca aceasta decizie este „cea mai dreapta optiune”.

„Cred ca pe 29 Iulie cea mai dreapta optiune pentru noi toti cei care credem ca Romania mai poate fi un stat puternic, european si cu institutii inviolabile este sa nu raspundem acestei manipulari grosolane prin care cei de la USL ne silesc sa alegem intre un drept democratic si obligatia de a ne apara tara si institutiile democratice”, sustine Mihai-Razvan Ungureanu intr-o scrisoare trimisa tuturor simpatizantilor sai.

Acesta sustine ca „participarea la vot este cea mai inalta expresie de civism prin care cetatenii isi exprima optiunile politice si isi decid viitorul” si ca „esenta democratiei inseamna participare, si tocmai de aceea, nu am precedat niciodata sa-mi fac datoria de cetatean, sa merg la vot si sa-mi exprim optiunile”, dar cu toate acestea a ales ca de data aceasta sa nu participe la referendumul din 29 iulie.

„Insa de data aceasta, alegerea nu mai este intre a ne exercita un drept sau nu, ci intre obligatia de a ne apara tara, democratia si institutiile statului de drept”, sustine MRU.

„Nimeni nu ne-a aratat care sunt faptele grave pe care Basescu le-a comis”

Presedintele ICCD isi motiveaza indemnul de a nu participa la referendum, adresat sustinatorilor sai, prin cateva exemple, unul dintre ele fiind faptul ca „nimeni nu ne-a aratat pana in acest moment care sunt acele fapte grave pe care Presedintele Basescu le-a comis pentru ca noi astazi sa fim chemati sa ne pronuntam asupra lor”.

Acesta considera ca „chemarea la referendum este ilegitima si neetica” deoarece „mijloacele folosite pentru a se ajunge la suspendarea Presedintelui au fost abuzive, cu incalcarea grava a oricaror norme de actiune democratica”. „Modul in care USL, in frunte cu Crin Antonescu si Victor Ponta, a actionat ma face sa cred ca niciuna din actiunile lor viitoare nu va tine cont de principiile democratice, de nicio norma interna sau externa, mai ales daca acestea se vor suprapune cu propriile interese si planuri”, mai subliniaza acesta.

De asemenea, MRU mai explica situatia care „prin participarea la referendum, fie ca vom spune NU, acele voturi se vor contabiliza in dreptul celor care in mai putin de o saptamana au uzurpat normele democratice in Romania si au alertat Europa si partenerii nostri externi, rupand latul increderii cu acestia, pe care cu greu l-am construit cu ani de sacrificii”. Fostul premier isi indeamna sustinatorii „sa nu joace dupa reguli ad-hoc”, motivand ca „prin participarea la acest referendum le vom legitima celor care cred ca pot schimba regulile jocului in timpul jocului toate manevrele prin care se incearca obtinerea ilicita a cvorumului de 50% + 1”.

„Pe 29 Iulie va indemn pe toti sa nu cadem in capcana pe care cei de la USL ne-au intins-o, pentru ca, pentru prima data in istoria recenta a Romaniei, democratia ar putea fi invinsa cu propriile arme. Arma noastra pe 29 Iulie este boicotul”, indeamna MRU in scrisoarea trimisa sustinatorilor sai. Ungureanu puncteaza faptul ca prin neparticiparea la referendum „le poate spune lui Victor Ponta, Crin Antonescu si acolitilor lor ca Romania nu mai are nevoie de politicieni in AND-ul carora nu s-a fixat inca instinctual democratic”.

„Doar prin nesupunere si neparticipare le putem spune lui Victor Ponta, Crin Antonescu si acolitilor lor ca Romania nu mai are nevoie de politicieni in ADN-ul carora nu s-a fixat inca instinctul democratic.

Lasati un comentariu