Nu dăm jos un preşedinte,ci un lider interlop

• publicat la: 26 July 2012
Nu dăm jos un preşedinte,ci un lider interlop

Pentru că în România modernă a anului 2012, după şapte ani de domnie a lui Traian Băsescu, un funcţionar ANAF este găsit cu 600.000 de euro cash acasă, bani obţinuţi din urma unor afaceri de evaziune fiscală care au prejudiciat statul român cu peste 120 de milioane de euro. Nu ştiu dacă vă daţi seama ce înseamnă şase sute de mii de euro cash. Sunt genul de bani pe care îi au în seif doar traficanţii de droguri, de arme sau cei care au câştigat la loterie. În ANAF-ul patronat de Sorin Blejnar, omul PD-L, al cărui şef de cabinet se ocupa cu prostituţia. Am mai spus că aceste lucruri pot părea scoase dintr-un film, dar sunt de fapt doar realitatea românească de zi cu zi.

Încercaţi să faceţi eforturi de memorie la perioada când Băsescu comanda din postura de preşedinte reducerea pensiilor, a salariilor, a indemnizaţiilor de maternitate şi creşterea TVA. Încă stătea bine în sondaje când scriam că guvernul Român falimentează intenţionat statul român şi că banii pentru asigurarile de sănătate sunt deturnaţi de elita portocalie formată din Băsescu, Boc şi Vass.

Ceea ce doar intuiam atunci s-a dovedit a fi corect. Oamenii lui Băsescu de la ANAF sau din vămi făceau sute de milioane de euro din evaziune şi furt. Nu degeaba îşi îmbrăca nevasta în fuste ţigăneşti, nu degeaba EBA se pupa bot în bot cu un lider al ţiganilor, nu degeaba Mircea Băsescu se înrudea cu Bercea Mondialu. Clanurile ţigăneşti au reprezentat mâna forte a regimului Băsescu, au reprezentat lumea interlopă care lucra în tandem cu mafia portocalie cu gulere albe.

Şi acum, preşedintele suspendat ne cere nouă, românilor, să nu mergem la vot. Să boicotăm cel mai important act democratic, obţinut cu sânge în 1989. Ăsta e nivelul lui Băsescu, bulibaşa lumii interlope din România şi şogorul Partidului Civic Maghiar. Cel care a pregătit o nouă “mişcare de dreapta” cu papagalii Neamţu şi Ungureanu, dând ordin să fie pusă cu botul pe labe adevărata mişcare de dreapta, Partidul Naţionalist. Sunten îndemnaţi de un fost preşedinte să ne băgăm picioarele în democraţie, pentru că e important e să rămână la putere, el şi familia lui, neamul lui de ţigani cu lanţ de 3 kile la gât care duceau zahărul peste graniţă. Ei bine, ştampila mea este pregătită de mulţi ani şi nu o să rateze dreptunghiul potrivit duminică. Bahtalo căpitane!

George Bara-napocanews.ro

comentarii

de Horia Mărieș la 27 July 2012 - 08:35

Poate ați citit, poate nu. Totuși, nu cred c-ați apucat să citiți.
Poate că vă interesează, poate că nu.

Dar pe lângă “președinte interlop”, Băse a mai fost și președinte Sekutoure.

Iată mai jos, ultimul capitol din cartea lui Marius Oprea “Adevărata față a lui Traian Băsescu”.

Pentru cei care nu știu, Marius Oprea (n. 22 mai 1964, Târgoviște) este un istoric, poet și eseist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A studiat istoria la Universitatea din București. A fost membru al cenaclului Universitas condus de profesorul și criticul literar Mircea Martin. Este autorul unei teze de doctorat cu tema Rolul și evoluția Securității (1948-1964). În prezent este președintele Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului (CICC). A debutat ca poet în volumul “Pauza de respirație”, alături de Simona Popescu, Caius Dobrescu și Andrei Bodiu. Trăiește cu familia sa în Brașov.

……………………………………………………

Subiectul colaborării lui Traian Băsescu cu Securitatea i-a provocat acestuia replici care reaminteau, prin ritmul apariţiilor publice, de reacţiile pe care le-a avut atunci cînd fusese incriminat pentru distrugerea flotei comerciale a României. Era însă mult mai nuanţat decît în trecut, ferindu-se de afirmaţii categorice, precum cea făcută în martie 2004 în faţa instanţei şi făcînd apel la distincţiile operate de Legea 187/1999, privind deconspirarea Securităţii ca poliţie politică [s.n.]. Sintagma, care i-a folosit (ca multora) de minune în demersurile publice menite să-l apere de umbrele trecutului a fost introdusă în lege, pe parcursul dezbaterilor parlamentare care i-au precedat adoptarea, de fostul senator jurist Corneliu Turianu. La vremea respectivă, faptul a atras reacţia iniţiatorului proiectului, Constantin Ticu Dumitrescu, care în final a renunţat la paternitatea asupra legii. După alegerile din
2004, cînd componenţa conducerii CNSAS s-a schimbat, Corneliu Turianu a fost recompensat, cu susţinerea lui Traian Băsescu, cu un loc în Colegiul Consiliului, ca reprezentant al Partidului Democrat, care a depus eforturi de a-l propulsa chiar în obţinerea preşedinţiei acestuia, prin sacrificarea inutilă a unui valoros membru al colegiului. Numai reacţia publică vehementă (inclusiv a angajaţilor CNSAS) l-a făcut pe preşedintele Băsescu, pentru prima oară huiduit public, să revină asupra acestor demersuri. Dar, să revenim la „războiul declaraţiilor” cu privire la colaborarea sa cu Securitatea, care avea ca fundal procesul de calomnie pe care Băsescu i-l intentase lui Ciuvică la începutul anului 2004.

Traian Băsescu devenise ceva mai prudent. Într-un interviu din 8 octombrie 2004, întrebat dacă a avut legături cu Securitatea, el spunea: „Categoric da. Cine ar spune că s-a pregătit într-un institut militar de marină, pentru a ieşi în străinătate, şi spune ca n-a văzut serviciul de contrainformaţii este mincinos [...]. Eu am făcut serviciu într-un domeniu în care legăturile cu Securitatea erau pur şi simplu de serviciu”. Întrebat, în acelaşi interviu, de
cînd au început legăturile sale cu Securitatea şi în ce constau rapoartele pe care le scria, Traian Băsescu a răspuns: „din momentul în care mi-am făcut primul dosar pentru avizul de navigaţie, în Institutul de marină. Cînd urma să plecăm în practica de anul doi, ne-a trebuit un aviz de navigaţie. În acel
moment m-am prezentat în fata organului de contrainformaţii şi mi-am completat formularul, plus discuţiile, care mergeau pînă la a se interesa de relaţiile de familie”. În final, întrebat dacă regretă relaţia pe care a avut-o cu Securitatea, Traian Băsescu a declarat: „Nu. Pentru că făcea parte din meseria mea. Nu aveam cum să navighez, în raport cu legile statului din acea vreme, iar astăzi să vin să spun: eu, dragi români, n-am văzut ofiţer de Securitate. Ar fi o mare minciună”. Era tocmai ce spusese, în urmă cu şase luni, în faţa instanţei de judecată.

Băsescu a fost pus în dificultate pe acest subiect şi în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. De pildă, cu prilejul dezbaterii electorale cu candidaţii la Preşedinţia României, găzduită de cotidianul „Adevărul” în 18 noiembrie 2004, Petre Roman a amintit ce declarase el insuşi, Traian Băsescu, în contextul în care „colegului nostru, Adrian Vilău, i s-a gasit angajamentul la Securitate”. Atunci, Traian Băsescu ar fi spus „şi eu a trebuit, cînd am absolvit Şcoala de Ofiţeri să semnez un asemenea angajament, pentru că altfel nu aş fi putut să fac carieră”. Pentru că, de faţă fiind, Traian Băsescu a negat că ar fi spus aşa ceva, Cristian Tudor Popescu, moderatorul dezbaterii, la întrebat pe Petre Roman dacă poate să numească vreun martor al acelei discuţii. Răspunsul lui Petre Roman a fost categoric: „Sigur. Era de faţă toată conducerea partidului, şi Duvăz, şi Severin, şi Babiuc, şi oricine vreţi dumneavoastră”. Controversele pe acest subiect au continuat pe parcursul întregului an care a urmat succesului în alegeri al lui Traian Băsescu, devenit preşedinte al României. Faptul că instanţa de judecată l-a incriminat pe Mugur Ciuvică în 14 februarie 2005 pentru calomnie la adresa noului preşedinte al ţării i-a servit prea puţin.
În 13 decembrie 2005, Traian Băsescu avea din nou de furcă din cauza colaborării cu Securitatea din trecut, pentru că nu apăruseră nici un fel de documente lămuritoare privind natura acesteia. Războiul se purta, în continuare, pe tărîmul declaraţiilor, dar la data de mai sus fostul preşedinte Emil Constantinescu a cerut CNSAS redeschiderea cercetărilor privitoare la relaţia lui Traian Băsescu cu fosta Securitate. Audiat în acea zi de către Colegiu, „a ţinut un speech impecabil”, după cum s-a exprimat acelaşi Mircea Dinescu, care a adăugat: „vom cîntări nişte lucruri pe care, de exemplu, acum un an nu le înţelegeam prea bine”. El a observat şi că i se pare „ciudată” o coincidenţă: „la exact ora cînd domnul Emil Constantinescu era audiat la noi, s-a programat tăierea panglicii la arhivele de la marginea Bucureştiului”. Într-adevăr, oferindu-i un neaşteptat gir controversatului Gheorghe Onişoru,
preşedintele de atunci al Colegiului, preşedintele Traian Băsescu a participat la inaugurarea noului sediu al arhivelor CNSAS de la Popeşti-Leordeni. Întrebat de ziariştii prezenţi la eveniment ce părere are despre audierea şi solicitarea lui Emil Constantinescu, acesta a declarat: „Se duce să încălzească aceeaşi ciorbă, cu aceleaşi documente cu care Mugur Ciuvică a pierdut procesul cu mine [...]. S-a dus să le mai prezinte o dată la CNSAS. Onişoru poate confirma”.
Onişoru a confirmat pe loc, cu slugărnicie „deci, subiectul este închis”, iar Traian Băsescu a reiterat mai vechile sale afirmaţii, căutînd să arate că o relaţie a sa cu Securitatea intra în cutuma profesiei: „doar un copil ar spune că a navigat şi n-a văzut ofiţeri de Securitate. Nu avea nimeni control unde ajung rapoartele unui comandant de navă sau rapoartele pe care le făceam de la Anvers către armator. Sînt probleme care, probabil, în sistemul anterior, aveau o trimitere directa şi către organele de securitate ale statului”.
Presa continua însă să comenteze subiectul, considerîndu-se că arhivele rămîn zăvorîte atunci cînd vine vorba de vreun dosar pe numele lui Traian Băsescu. Intervenind în această chestiune, fără să fie clar de ce instituţia servea interesul persoanei, la 11 aprilie 2006 Administraţia Prezidenţială a emis un comunicat, în care se spunea că „preşedintele României, Traian Băsescu, cere public SRI, SIE, MApN, Arhivelor Naţionale, deţinătorilor arhivelor CC al PCR,
tuturor instituţiilor care deţin documente privind pretinsele legături cu
Securitatea din timpul regimului comunist, să le pună la dispoziţia CNSAS, pentru a putea fi evaluate şi elucidate acuzaţiile privind o presupusă colaborare a şefului statului cu Securitatea. Preşedintele Traian Băsescu afirmă în mod categoric că nu a semnat niciodată un angajament cu Securitatea, că nu a colaborat niciodată cu Securitatea ca poliţie politică şi nu a desfăşurat niciodată activităţi în slujba acesteia. Preşedintele Traian Băsescu considera că acuzaţiile care i se aduc în acest sens nu au nici un fundament real, fiind făcute în baza unor aprecieri care nu sînt susţinute de acte sau documente semnate sau generate de Traian Băsescu”.
În cursul verii, polemica a continuat. În plină caniculă, pe 16 august 2006, Traian Băsescu insista asupra faptului că nu are nimic de ascuns, susţinînd că numai cu o zi în urmă l-a contactat telefonic pe unul dintre proprietarii ultimei nave comandate, petrolierul „Biruinţa”, pentru a da dispoziţie comandantului să caute în arhivă rapoartele pe care le-a făcut: “sper că aceste rapoarte vor fi găsite, pentru că toate rapoartele înaintate companiei aveau o copie care se oprea la bord”. Rapoartele nu au fost găsite – sau, cel puţin, presa nu a mai aflat, de atunci încolo, nimic în legătură cu ele. Cu
acelaşi prilej, Băsescu a mai spus: „nu am avut nici un angajament semnat cu Securitatea, nu am avut niciodată informaţii date ofiţerului de Securitate în scris, sau note informative despre cineva. Ceea ce eu am făcut este să fac raportul de voiaj pe care îl face orice comandant de navă şi să îl predau armatorului companiei de navigaţie. Nu am cerut nimănui să ascundă vreun dosar referitor la mine”.
Căci se vorbea tot mai des despre existenţa unui dosar de colaborare, care ar fi fost distrus în împrejurări încă neclare. În 22 august 2006, referitor la un asemenea act care să ateste o atare procedură, eventual un proces-verbal de distrugere a dosarului Băsescu, Cătălin Harnagea declara că procedura se consemna şi un document, dacă ea s-a produs, ar trebui să se găsească la Serviciul Român de Informaţii, căci „ar fi fost normal să se păstreze. Cînd se
distrugea, erau foarte precişi. Trebuia să existe o dovadă că a distrus
dosarul X, Y sau Z, ca să nu fie niciodată tras la răspundere că nu l-ar
fi distrus. Exista o precizie în inventariere foarte, foarte exactă”. Fără
îndoială, afirmaţia fostului şef al Serviciului de Informaţii Externe avea să-i pună pe jar pe oficialii SRI, care răspunseseră cu atîta siguranţă, atît CNSAS-ului, cît şi Judecătoriei Sectorului 2, că la ei nu se găseşte nimic. Căci, după cum corect sesizase Harnagea, la Securitate, chiar şi nimicul era inventariat. Cum se va vedea, de la declaraţia lui Harnagea şi pînă la „răzgîndirea” SRI-ului, a durat mai puţin de o lună.
Pînă atunci, în stilul său caracteristic, al intervenţiilor telefonice în direct la dezbateri televizate, pe 31 august 2006 Traian Băsescu declara la emisiunea „Oamenii Realităţii”, difuzată de Realitatea TV, că nu a fost informator sau colaborator al Securităţii, că nu a comis acte de poliţie politică în timpul regimului comunist şi că toate rapoartele scrise în perioadele cît a fost căpitan de vas şi reprezentant la Anvers au fost exclusiv de natura profesională: „în calitatea de comandant de navă, de secund al navelor petroliere pe care am făcut serviciu, am făcut zeci, sute, probabil mii de rapoarte. Erau rapoartele pe care le fac şi un comandant român, şi unul suedez, şi unul britanic [...]. Prin natura funcţiilor pe care le-am îndeplinit în timpul comunismului, dacă aş spune că n-am văzut ofiţer de Securitate, aş fi cel puţin caraghios. Mi-am făcut serviciul, mi-am depus rapoartele la compania de navigaţie la sosire. Şi tot timpul am susţinut că am avut impresia, datorită tipului de nave pe care am lucrat, că acestea au fost
sub atenţia organelor de Securitate, a uneia din direcţiile economice,
ceva de genul acesta [...]. Nu veţi găsi rapoarte adresate Securităţii de
căpitanul de cursă lungă Traian Băsescu, de studentul Băsescu, de ofiţerul Băsescu”.
La sfîrşitul verii, lui Traian Băsescu i-au sărit public în apărare Cosmin Guşă şi Virgil Măgureanu. Primul, cu un rol important în campania electorală pentru alegerea lui Băsescu ca preşedinte, se distanţase de acesta, între cei doi relaţiile fiind, public, tensionate. Dar Guşă a relatat, chiar şi în asemenea împrejurări, o discuţie privată pe care a avut-o cu şeful statului înainte de 2004. Traian Băsescu şi-ar fi dat cuvîntul de onoare faţă de el că nu a colaborat cu Securitatea. „Mi-a spus: am fost ofiţer, am avut treabă cu nava, am fost la Anvers, sigur că am avut o anumită treabă cu Securitatea, dar nu am fost informator”, susţinea Cosmin Guşă. Măgureanu, fostul şef al
Serviciului Român de Informaţii a declarat la rîndul său într-un interviu că atît notele pe care Băsescu le întocmise la Anvers, cît cele în calitate de inspector-şef al navigaţiei civile erau „în mod sigur, pe fişa postului, erau obligatorii [...], era o funcţie proeminentă şi a face informări, sinteze, sau ştiu eu cum s-o mai fi numind [...], note de serviciu către respectiva Securitate… era o chestiune care revenea în mod normal, obişnuit”. Şi, cum e firesc, noi trebuie să înţelegem din spusele domnului Măgureanu că acestea nu pot fi asociate unei „colaborări” cu Securitatea, în sensul incriminant şi dezonorant al termenului.
Apogeul asaltului umbrelor trecutului asupra lui Traian Băsescu s-a petrecut în toamna anului 2006, cînd CNSAS pregătea verdictul în legătură cu el, în urma re-verificărilor, atît solicitate public, cît şi obligatorii prin lege, pentru preşedintele României. Traian Băsescu părea că nu mai are linişte. După obiceiul său, în 5 septembrie 2006 preşedintele a intervenit telefonic în emisiunea „Sinteza zilei” de pe Antena 3, care avea ca subiect legăturile sale cu fosta Securitate. De astă dată, intervenţia sa, una antologică, a monopolizat practic emisiunea pe durata a jumătate de oră. „Pot să vă garantez că eu nu ştiu că am un dosar la Securitate. Pot să vă garantez – şi gîndiţi-vă că, la vînzoleala care e în servicii acum, s-ar afla – că nu am dat nici o
dispoziţie să fie distrus vreun dosar al meu. Eu habar n-am dacă a fost
un dosar, dacă a fost distrus cîndva, în ’79, [sau ] în ’89”.
Traian Băsescu a mai declarat că, ştiind că dosarele sînt microfilmate, nu ar
da astfel de asigurări dacă nu ar fi adevărate şi că, aşa cum nu a fost
colaborator, nu poate avea nici dosar de urmărit de Securitate, pentru că „pe un comandant de navă nu-l puteai urmări pe mare”. Cu toate că pretindea că aşa stau lucrurile în trecutul său, Băsescu mărturisea că ia întrebat personal pe şefii serviciilor de informaţii dacă exista vreun dosar al său, iar aceştia l-au asigurat că nu, mai puţin Direcţia de Informaţii a Armatei, care a fost întrebată doar dacă a cerut CNSAS date despre Băsescu, iar răspunsul a fost „Nu”. Susţinerile sale de la Antena 3 contraziceau flagrant ce spusese Traian Băsescu în anul 1998, cînd susţinea, aproape cu mîndrie, că dosarul lui de la Securitate nu poate apărea într-un ziar, deoarece, lucrînd 12 ani în străinătate, ar trebui „adus cu camionul”. Cu aceeaşi ocazie a lungii sale intervenţii în direct la Antena 3, a mai recunoscut că avizele de navigaţie erau date de Securitate şi că el însuşi a avut o perioadă de şase luni fără
acest aviz. Traian Băsescu s-a contrazis de mai multe ori pe parcursul
intervenţiei sale de o jumătate de oră. Iniţial, declara că „nu am făcut
niciodată vreo informare despre vreun coleg”, dar, întrebat de rapoartele pe care le dădea în calitate de comandant pe navă, a recunoscut că a dat „armatorului” [NAVROM – n.n.] informări despre marinari care consumau alcool sau despre marinari care au rămas în străinătate, declarîndu-i „dezertaţi de la bord”. Despre marinarii care se îmbătau, Traian Băsescu a declarat că le tăia din salariu şi îi trimitea acasă. Întrebat dacă trebuia să explice acest lucru în „rapoartele de călătorie”, Băsescu a declarat: „Cum să nu scriu, dacă i-am trimis acasă?”. Referitor la cei care fugeau de pe navă şi rămîneau în străinătate, Băsescu a declarat: „pur şi simplu informai armatorul că ţi-au dezerat doi oameni din echipaj, şi cu asta, basta, ce să-i faci?”
Contrazicea din nou o altă declaraţie anterioară, din 8 octombrie 2004, în care, întrebat fiind dacă a „turnat” pe cineva, a răspuns categoric:
„Exclus. Şi vă asigur că, dacă exista un astfel de document, era în presă demult. Este exclus. N-am făcut aşa ceva”.
Dincolo de toate aceste declaraţii contradictorii sau confuze, un fapt e cert – în ceea ce-l priveşte, rareori Traian Băsescu a declarat de două ori acelaşi lucru în legătură cu acest subiect al relaţiilor sale cu Securitatea. Excepţie face numai insistenţa cu care a susţinut că aceste relaţii au fost fireşti şi normale, în lumea în care el a trăit. Dar lumea sa de atunci, a unui căpitan de vas, şef de reprezentanţă comercială în occident şi milionar al epocii de
aur rămîne încă în multe zone ale ei învăluită în tăcere şi umbră.
„Problema cu dosarul meu este că nu e”
Într-adevăr, „problema cu dosarul meu este că nu e”, afirma Traian Băsescu la 1 septembrie 2006, în legătură cu lipsa unei dovezi materiale asupra vreunei colaborări (în sensul incriminant, infamant) cu Securitatea, chiar dacă numele îi apărea prin diferire registre care ţineau evidenţa „reţelei informative”. A spus-o într-un discurs ţinut la Costineşti, pe malul mării, în faţa unor tineri care aveau vîrsta lui, din vremea în care era la Institutul de Marină şi cînd unul dintre registrele menţionate, cel care s-a găsit în arhivele Ministerului Apărării Naţionale, îl indica drept unul dintre „colaboratorii” serviciului de contrainformaţii militare (fosta Direcţie a IV-a a Securităţii). Dar, să revenim la Costineşti, în toamna anului 2006. Atunci a mai spus: „vă mărturisesc ceea ce am spus public de cîteva ori: nu am avut niciodată un angajament către Securitate, nu am scris niciodată un rînd despre
nimeni. Am muncit într-un segment care nu te ţinea în afara relaţiei cu
Securitatea”. O relaţie întrucîtva obligatorie, spune Traian Băsescu, prin natura serviciului: „fie că am lucrat la NAVROM, deci un om care pleca afară, serviciul meu era în afara frontierelor, fie că în Institut se pregătea acel aviz de Securitate ca să poţi să pleci în străinătate, fie că am fost reprezentant al Companiei NAVROM la Anvers, în mod cert am fost un om care a fost la contactul cu aceste structuri, aşa cum au fost oricare dintre colegii mei, aşa cum a fost oricare dintre oamenii care au avut o astfel de meserie. Nu vreau să spun că aşa au fost toţi românii, pentru că nu toţi au avut această meserie”. Practic, în tot acest expozeu Traian Băsescu nu neaga
existenţa unui contact cu „ceistul” Insitutului de Marină, dar l-a pus pe
seama obţinerii avizelor necesare ieşirii din apele teritoriale ale României, în primele sale călătorii pe mare. Era firesc să se întîmple aşa şi, într-adevăr, se înscria în practica timpului şi a regimului.
Securitatea interoga cu atenţie orice persoană care urma să iasă peste graniţă, în cadrul îndatoririlor de serviciu, în legătură cu orice i s-ar fi
părut suspect: de la rude în străinătate, pînă la posibile condamnări politice ale unor membri de familie. În ceea ce priveşte familia Băsescu, fireşte că nu era cazul, ceea ce nu exclude existenţa unor asemenea verificări. La fel de adevărat este că prin verificări au trecut şi toţi colegii săi de la Marină. Dar ele nu au atras, ca în cazul lui, consemnarea celor verificaţi drept colaboratori ai Securităţii, în registrul reţelei informative din cadrul Institutului. Totuşi, nici vorbă de a turna pe cineva, susţine Traian Băsescu. „De aici pînă la a vorbi de un dosar de informator, de colaborator, de turnător, de orice altceva, este cale lungă şi eu, pentru că nu găsesc acea foaie scrisă de mine, o foaie despre un coleg, prin care am făcut ceva rău, cer oricui găseşte o astfel de foaie s-o facă publică”. Solicitarea este una
retorică şi îşi află răspunsul în fraza următoare: „n-a găsit nimeni acea
foaie scrisă de mine, pe care să mi-o arate”, continua Traian Băsescu expozeul în faţa tinerilor din Partidul Democrat, care îi sorbeau de-a dreptul cuvintele.
Făcînd o mică paranteză, trebuie să precizăm că este, bineînţeles, posibil ca o asemenea notă informativă să nu existe, ceea ce Traian Băsescu trebuie că ştie; era în practica Securităţii, în vederea protejării unei „surse” a sa, mai ales în cercuri închise, limitate relaţional, unde scrisul unei persoane îi putea deconspira colaborarea, ca aceasta să nu ofere în mod obligatori note scrise, ci numai informaţii verbale, consemnate în scris de ofiţerul de securitate. De altfel, în discursul lui, Traian Băsescu aruncă posibilitatea producerii „aşa-zise” probe cu privire la colaborarea sa cu Securitatea numai în sarcina foştlior ei ofiţeri, consideraţi aprioric drept inamici (cu toate că, după cum ştim, de-a lungul timpului a avut – şi are – prieteni printre ei). Iată cum îşi continua discursul de la Costineşti: „apropo de asta, ne mai aflăm în faţa unui pericol, dacă aţi observat. Vin foarte mulţi oameni (şi repet, nu vreau să influenţez ceva, ci doar îmi exprim o părere), vin foarte
mulţi pe la televizor, se prezintă cu hîrtii scrise sau susţin că sînt scrise
de ofiţeri de Securitate şi, înainte de a vedea dacă există şi vreo hîrtie
scrisă de cel pe care îl incriminezi, pur şi simplu îl pui la zid. Eu cred
că asta e cea mai mare răzbunare a Securităţii. A devenit mai credibilă decât Biblia [...]. Acest proces nu trebuie scăpat de sub control.

Oameni publici, oameni politici, oameni neimplicaţi trebuie să aibă înţelepciunea să vadă exact ce a făcut omul despre care vorbim şi nu neapărat ce a scris un ofiţer de securitate despre el. Eu nu spun că nu s-au scris foarte multe lucruri adevărate, dar în acelaşi timp nu putem să judecăm, după nici o regulă a democraţiei [sic!] pe o persoană X în baza a ce a scris o persoană Y”.
O precauţie necesară, în faţa unor posibile viitoare dezvăluiri, atîta vreme cît nu s-a produs nici o dovadă certă, în afară de cea a faptului că a exitat un dosar personal 3990 şi că a fost cîndva distrus. Nici o precauţie nu strică, atîta vreme cît s-ar mai putea găsi urme ale lui în rapoartele ofiţerilor Securităţii, condiţie în care aceştia trebuiesc din timp decredibilizaţi – de parcă, atunci cînd îşi scriau rapoartele, ofiţerii şi-ar fi putut închipui că o să se prăbuşească regimul, sau că unul sau altul dintre informatorii şi colaboratorii lor vor ajunge, peste ani, importanţi oameni de stat. Traian Băsescu nu s-a referit în mod concret la acest dosar al său de colaborator, despre care spune doar că „nu-i”, ci la faptul că nu a semnat un angajament cu Securitatea şi că nu a furnizat note scrise [s.n.] despre colegii săi de la Institutul de Marină. În faţa tinerilor din Partidul Democrat, cărora le vorbea la Costineşti la cursurile Şcolii de Vară a organizaţiei de tineret a partidului, a simţit încă o dată, la final, nevoia să-şi întărească spusele: „deci vă asigur nu există un angajament de securitate semnat de mine şi nu există nici o informare despre vreun om”.
Asemenea precizări apăsate erau necesare şi, de fapt, Traian Băsescu răspundea unor atacuri lansate pe 25 august, într-o conferinţă de presă a Partidului România Mare. Vadim Tudor, anunţînd cu satisfacţie că are probele privind colaborarea preşedintelui cu Securitatea, ceea ce reprezintă (tocmai pentru PRM!) un motiv serios pentru suspendarea sa, i-a dat cuvîntul unui anume Dobre Boroş, absolvent al Institutului de Marină “Mircea cel Bătrîn” cu un an
înaintea lui Traian Băsescu. Boroş a ajuns după 1989 director adjunct al Serviciului de Protecţie şi Pază, în perioada 1993-1996. El a afirmat, susţinînd că este în deplină cunoştinţă de cauză, că şeful statului era unul dintre turnătorii de la Institutul de Marină. Boroş declara că l-a văzut pe Băsescu “cum scria note informative, cînd era în anii doi-trei la institut”. El a precizat că, în general, cei turnaţi la Securitate de diverse persoane aveau probleme dintre cele mai grave, mergîndu-se pînă la excluderea lor de la Institut. „Dînsul mizează că au dispărut aceste dosare. Însă sînt urme ale lor. Se pot găsi sinteze pe care Direcţia Constanţa le trimitea către şeful Direcţiei de contraspionaj la armată”. Traian Băsescu a răspuns indirect la aceste acuzaţii, care deschideau inclusiv calea unor noi posibile „dezvăluiri”
la 1 septembrie 2006, cînd s-a adresat tinerilor din Partidul Democrat.
Doar cîteva zile mai tîrziu după întîlnirea sa cu tinerii la Costineşti, acesta intervenea, prin telefon, pe 5 septembrie, la emisiunea „Ştirea zilei”, cu lunga declaraţie din care am citat mai sus.
Devenise iminentă o pronunţare a CNSAS-ului în cazul Băsescu. În emisiune, fără să i se vadă chipul, vocea sa părea mai nesigură ca deobicei. Iar cuvintele, amestecînd furia cu lamentaţia, sunau ca ale unui om care se trezeşte singur, fără nimeni alături, în vreme ce i se pregăteşte pieirea: „Pe mine mă contestă foarte mulţi, în primul rînd cei deranjaţi de ce se întamplă în momentul de faţă. Că sînt din zona politică, că sînt din zona fostei Securităţi, că sînt din zona unor interese economice… Deci, nu aş spune că am foarte mulţi prieteni, cum nu am nici în presă. Nici nu i-am pupat vreodată pe frunte pe ziarişti, nici nu am făcut gesturi pe care le-au făcut alţii înaintea mea.
Pur şi simplu încerc să am o neutralitate faţă de presă. Nu o influenţez, nu încerc, nu mă zbat, cum v-aţi fi aşteptat…”.
Temerile sale se puteau întemeia pe o eventuală avertizare, venită din partea conducerii Serviciului Român de Informaţii (după cum am văzut, ceruse el însuşi directorilor serviciilor de informaţii să i se comunice dacă în arhivele pe care le deţin ar exista vreun dosar sau documente care îl privesc). Foarte probabil, determinaţi de riscurile la care erau supuşi, mai ales după declaraţia-averrtisment făcută la postul de radio BBC în 22 august de Cătălin Harnagea, fostul director al SIE, cu privire la imposibilitatea ca la Serviciul Român de Informaţii să nu se găsească, în arhiva fostei Securităţi, măcar un proces-verbal de distrugere al dosarului de colaboarator al lui Traian Băsescu, instituţia şi-a modificat poziţia iniţială. Fără ca să li se ceară în mod public noi precizări faţă de ceea ce afirmaseră anterior, şi anume că la ei nu e nimic care să-l privească pe preşedinte, după ce negaseră deci prin adresele oficiale pe care le-am citat mai sus, trimise către CNSAS şi instanţa de judecată (Judecătoria Sectorului 2) că ar avea vreun document referitor la Traian Băsescu, cei de la SRI s-au răzgîndit.
Printr-o adresă din 19 septembrie 2006, instituţia revenea deci asupra propriilor afirmaţii şi transmitea către CNSAS următoarele documente: „Registrul inventar – arhivă al fondului reţea păstrat la Constanţa [care cuprinde, îndeobşte, opis-ul informatorilor racolaţi de Securitate – n.n.], volumul 5, coperta şi fila 118”, în care apare menţionat la poziţia 17592 numele BĂSESCU TRAIAN, cu datele sale de identitate, cu numărul de înregistrare a dosarului personal 3990 şi cu următoarea menţiune: „Dosar personal distrus cu procesul-verbal nr.58212 din 15 august 1979, cu „procesul-verbal de distrugere nr. 0058212, încheiat în data de 15 august 1979 de Inspectoratul Judeţean [de Securitate] Constanţa”. Documentele de mai sus au fost transmise către CNSAS în copii autentificate de SRI.
Dar, în final, temerile lui Traian Băsescu s-au arătat a fi neîntemeiate. Cu prudenţă, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii dădea verdictul în „cazul Băsescu” peste numai şapte zile de la primirea noilor informaţii de la SRI. Prin Decizia Colegiului CNSAS cu numărul 310 din 26 septembrie 2006, preşedintele Băsescu era exonerat de bănuiala că ar fi colaborat cu Securitatea „ca poliţie politică”, aşa cum spunea legea, în baza
documentelor care se aflau în posesia Colegiului CNSAS, pînă la acea dată.
Această nouă „victorie a la Pyrrus” înregistrată de Traian Băsescu, după cea din care făcuse o „chestiune de onoare”, în cazul scandalului de la Anvers cu nava „Zimnicea” şi a anchetei ce i-a urmat, nu a fost sărbătorită cu şampanie. Dînd dovadă de înţelepciune, Traian Băsescu nu a făcut prea mare caz de „certificatul” obţinut de la CNSAS, cum nu a făcut nici în legătură cu victoria obţinută, cu ajutorul justiţiei, împotriva lui Mugur Ciuvică. În fond, l-a salvat „sintagma Turianu”, şi anume împărţirea Securităţii în două, dintre care numai o parte ar fi de condamnat – Securitatea „ca poliţie
politică”. În rest, toată această bătălie cu umbrele trecutului a avut
darul să-l uzeze moral şi să nască semne de întrebare printre susţinătorii săi, printre care o vreme s-a numărat şi autorul acestor rînduri.

La capătul atîtor dezvăluiri, al apariţiei numelui Traian Băsescu în două registre care cuprind colaboaratori şi „surse” membri de partid folosiţi ca informatori de către Securitate, după publicarea documentelor care probează existenţa unui dosar de colaborator al contrainformaţiilor militare în vremea în care el învăţa la Institutul de Marină, distrus la un moment dat, la finalul numeroaselor declaraţii asupra cărora fie a revenit cu noi precizări, fie le-a contrazis, pur şi simplu, rămîne o singură certidudine, ca un gust amar: Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. Rămîne încă învăluită în umbrele trecutului numai natura acestei colaborări. Căci dosarul încă „nu e”. Dincolo de ceea ce se declară acum, nu se ştie de fapt ce s-a scris, ce s-a spus, ce s-a întîmplat în acel trecut, între două părţi – instituţie şi om.

……………………………………………………..

În rest, stimați alegători careieni – chemați la Referendumul din 29 iulie pentru ca să vă dați cu părerea cu un simplu DA sau NU – vă informez că mă intreb, cu toată naivitatea ce mă caracterizează, cam câți SekuToure or mai fi existând și azi la vârful Primăriei din Carei. Recunosc, nu știu răspunsul. Poate mă lămuriți chiar Dvs., cei care i-ați propulsat pe indivizii respectivi în acele funcții. Eu unul, și asta doar așa din instinct (“erzem a vizeletemen”) aș avea curaj să pun pariu pe cel mai bun vin făcut din pir care se găsește prin beciurile Cavalerilor Vinului Sf. Orban din Carei, că pe listele de informatori ai Secu, înainte de 1989, figurau și nume conspirative, alias-uri ca jenoke sau ca ernoke. Nu de alta, dar cariera lor profesională precum și caracterul le erau perfect compatibile cu foarte onesta și cinstita calitate de turnător.

S-auzim numai de bine (după 29 iulie a.c.) și să ne iubim ca frații.

de Horia Mărieș la 27 July 2012 - 08:57

P.S. la cele de mai sus.

Citesc acum la repezeală editorialul din “Nagykaroly es Videke” 30 szam – 2012, julius 26, pag. 1 și cu continuarea pe pag. 3, in care autorul, formatorul de opinie din partea organizației locale UDMR Carei, pupincuristul lui polgarmesterjenoke, afimă că îl va susține la Referendum pe Băse.

Păi tulai Doamne pe individ, se putea oare ca hăsta să voteze DA?

Răspuns ferm: la caracterul și la trecutul lui, categoric că NU se putea. Pentru motivul ăsta inidividul va vota NU, sau – fiindcă mai este și foarte laș – nu se va duce la Referendum.

Să fii sănatos nenică, e dreptul tău să ai propria ta opinie, e dreptul tău inalienabil fiindcă trăiești într-o țară liberă, ești liber chiar și să ne lași de tot, să iei ca și cap de compas direcția Nyirbator sau Mateszalka la ca și comamdandtul tău de cursă lungă, alde băse (după ce va ieși de la pârnaie). Ce mi-e băse, ce mi-e ceașcă, pentru ernoke dragostea a rămas o constantă universală, să-i stea exact în gât toți cei trei pe care-i iubește și cărora le cântă osanale: ceașcă, băse plus jenoke.

Hasta la vista, baby !

Lasati un comentariu