JO Londra 2012: Ponor a câştigat medalia de argint la sol. România, la a noua medalie

• publicat la: 7 august 2012
JO Londra 2012: Ponor a câştigat medalia de argint la sol. România, la a noua medalie

Cătălina Ponor a obţinut nota 15.200 în finala de la Londra şi a câştigat medalia de argint! Publicul a huiduit decizia luată de arbitri privind evoluţia Cătălinei Ponor. Arbitrii au notat dificultatea exerciţiului Cătălinei doar cu 6.200, ceea ce a stârnit nemulţumirea spectatorilor.

Cătălina Ponor a intrat a patra în concurs, reuşind un exerciţiu foarte bun, după dezamăgirea de la bârnă, unde a pierdut podiumul după o contestaţie a stafului SUA. Ponor a fost notată cu 15.200, publicul huiduind în momentul afişării acesteia, nemulţumit de nota prea mică.

Sandra Izbaşa a închis finala, dar şi participarea României în concursurile de gimnastică, cu o evoluţie bună, dar umbrită chiar în final de o mare ratare, fiind notată cu 13.333.

Podiumul a fost ocupat, în ordine, de Alexandra Raisman (SUA, 15.600), urmată de Cătălina Ponor (15.200) şi de Alia Mustafina (Rusia, 14.900).

mediafax

comentarii

de Gabi D la 10 august 2012 - 19:12

Felicitari draga noastra campioana Catalina POnor!Felicitari fetelor din lotul de gimnastica si nu in ultimul rand ganduri bune pentru antrenorii Octavian Belu si Mariana Bitang!Succes pe mai departe tuturor!

Lasati un comentariu