Praznicul Adormirii Maicii Domnului

• publicat la: 14 August 2012
Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului, Uspenia sau Sfântă Maria Mare, cum este numit praznicul în popor, este sărbătoarea care prăznuieşte Adormirea Sfintei Fecioare Maria, adică mutarea ei din viaţa aceasta trecătoare, la cea veşnică şi neîmbătrânitoare, în Împărăţia Fiului ei.
Domnul, Cel Care pe Muntele Sinai a dat a Cincea Poruncă, Cinsteşte pre tatăl şi pre mama ta, a arătat cu exemplul vieţii Lui cum trebuie să îşi respecte omul părinţii lui cei trupeşti.

Răstignit pe Cruce cu trupul fiind, şi întru cele mai cumplite chinuri aflându-Se, El Şi-a adus aminte de Maica Lui, şi arătând către Apostolul Ioan ce se afla acolo, i-a zis: Femeie, iată fiul tău. Domnul Hristos a înţeles slăbiciunea firii omeneşti, dar dragostea de mamă era puternică încât în văpaia durerilor şi a chinurilor de moarte, încredinţează pe Maica Sa în grija Ucenicului celui iubit, Mîntuitorul dându-şi sufletul Lui pe Cruce. Sfântul Apostol Ioan a luat-o pe Maica Domnului în casa sa şi a purtat grijă de ea până la sfârşitul vieţii ei, căci întru acea casă a rămas Maica lui Dumnezeu până la suflarea ei cea mai de pe urmă. Cu rugăciunile ei, cu povăţuirile ei, cu blândeţea şi cu răbdarea ei, ea le-a fost de cel mai mare ajutor Ucenicilor Fiului ei iubit şi Dumnezeu.

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu oferă creştinilor primul model şi îndemn de a cerceta locurile sfinte din dragoste pentru Acela Care prin Prezenţa Lui, prin Patima Lui şi prin Slava Lui a făcut din aceste locuri altare sfinte de închinare omenirii dreptcredincioase.

La o vârstă mai înaintată, ea mergea adesea să se roage Domnului, Dumnezeului şi Fiului ei în Muntele Măslinilor, locul înălţării Sale, dorind ca El să o ia din această lume cît mai curînd cu putinţă. Cu ocazia unei astfel de rugăciuni, la Maica Domnului a venit Arhanghelul Gavriil, care i-a descoperit că peste trei zile Domnul o va chema la El.
Arhanghelul i-a dăruit şi o stâlpare de finic din Rai, care avea să fie dusă în procesiune la slujba înmormântării ei. După acea rugăciune ea s-a întors acasă plină de bucurie, nădăjduind că îi va vedea încă măcar o dată pe toţi Apostolii şi Ucenicii Fiului ei în această viaţă, mai înainte de a pleca. Domnul a împlinit dorirea inimii Maicii Lui, iar Apostolii, au fost aduşi în chip minunat pe nori de sfinţii îngeri, la Ierusalim. Maica Domnului i-a întîmpinat cu bucurie mare, i-a întărit, i-a mîngîiat, i-a povăţuit, şi le-a împuternicit sufletele. Apoi şi-a dat liniştită al ei suflet în mînile lui Dumnezeu, fără durere şi fără suferinţă a trupului. Sfinţii Apostoli au luat pe umerii lor sicriul ce purta trupul adormit al Maicii Domnului, din care s-a răspândit bunămireasmă cerească, şi, înconjuraţi de creştinii din Cetatea Ierusalimului, au pornit să îl îngroape cu cinste în Grădina Ghetsimani, în mormântul Sfinţilor ei Părinţi, Ioachim şi Ana.

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în tot parcursul ei, procesiunea de înmormântare a fost ascunsă de ochii iudeilor. Dar chiar şi aşa, arhiereii de atunci trimit o ceată în frunte cu un recunoscut tâlhar, Anton care reuşeşte să pună mâna pe sicriu, însă de la coate, o putere nevăzută i-a tăiat mâinile. El atunci a strigat către Apostoli să-l vindece, şi s-a vindecat cu adevărat mărturisind credinţa în Iisus Hristos Mântuitorul.

De la această înmormântare, tot prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Toma însă a lipsit. Aceasta s-a făcut spre a se descoperi oamenilor o nouă şi întrutot slăvită taină a Maicii lui Dumnezeu. Apostolul Toma a sosit la Ierusalim în a treia zi după înmormântarea Maicii Domnului, şi a dorit şi el să cinstească trupul adormit al Celei Preacurate. Dar când Apostolii au deschis mormântul Maicii Sfinte, au văzut ca prin minune, că trupul ei fusese mutat împreună cu sufletul ei, către cereştile locaşuri, iar mormântul era gol.
În acea seară, Maica lui Dumnezeu, înconjurată de îngeri, a venit în mijlocul Apostolilor şi le-a zis: Bucuraţi-vă, căci eu sînt cu voi pururea. Bucuria lui Toma şi a celor dimpreună cu el a străbătut, pe deasupra tristeţii, toată istoria creştinătăţii; ea a fost cuprinsă în viers de strună, pentru a fi trăită şi cântată şi de noi, cei de azi, ca şi de cei ce vor mai veni, pe cărările creştinătăţii.
Nu se cunoaşte vârsta la care a trecut la Ceruri Maica lui Dumnezeu, dar părerea celor mai mulţi Sfinţi Părinţi este că Maica Domnului avea peste 80 de ani şi văzuse dărâmarea Ierusalimului profeţită de Iisus. Mântuitorul Însuşi a venit la adormirea Ei ca să-i primească sufletul în mâinile Sale. De acelaşi lucru s-au învrednicit numeroşi sfinţi; acelaşi lucru îl întâlnesc, în felurite chipuri şi trepte, toţi cei ce au ales partea cea bună.
În ceasul alegerii, acest sfârşit se întrevede numai, prin nădejde, şi într-o oarecare măsură este chiar pregustat; dar apoi ostenelile, luptele şi silinţele se perindă una după alta, întunecând calea aleasă. Steaua călăuzitoare rămâne bunul sfârşit al părţii celei bune, întocmai ca focul ce luminează în depărtare pentru drumeţul pe care l-a prins seara. Nădejdea este dătătoarea râvnei, reazemul răbdării şi statorniciei în lucrarea începută, iar tăria nădejdii este credinţa.
Se pare că generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitive şi data sărbătoririi ei  la 15 august.
În Apus, sărbătoarea a fost generalizată puţin mai târziu de către papa Teodor I (642-649), care era originar din Ierusalim, şi care a impus data de 15 august ca dată a sărbătoririi Adormirii Maicii Preacurate, ca în Răsărit.
Putem învăţa din exemplul vieţii Maicii Domnului cum să ne săvîrşim rugăciunea: cu evlavie, în genunchi, şi cum să ne rugăm pentru ca sfîrşitul nostru să fie repede, fără durere, şi neînfruntat de cumpliţii diavoli care păzesc sufletul omului la ieşirea şi după ieşirea lui din trup, spre a-l arunca în gheena focului.
Maica Domnului s-a rugat să nu vadă feţele acestea necurate care pedepsesc pe cei înnegriţi de păcat. Ne închipuim noi oare cît de cumplită este trecerea sufletului prin vămile văzduhului? Dacă însăşi cea Preacurată s-a rugat să fie scutită de această cumplită vedere, oare noi, păcătoşii, ce vom face? Căci ea s-a rugat astfel din adînca ei smerenie, nepunându-şi nicicum nădejdea în nevinovăţia ei de Maică a lui Dumnezeu.
Prin rugăciuni adresate Maicii Domnului şi a dreptei cinstirii şi-au găsit alinarea multe suflete îndurerate.
Primele spitale, orfelinate, aziluri au fost înfiinţate sub patronajul Maicii Domnului. Toate formele de artă au închinat Sfintei Fecioare măiestria lor. În cele mai cunoscute muzee ale lumii cu valori inestimabile există chipul Sfintei Fecioare în rugaciune, lângă Fiul ei, lângă cruce sau de-a dreapta Mântuitorului; dar şi cele mai modeste căsuţe de creştini sunt protejate de chipul blajin al Preacuratei. Cele mai cutremurătoare monumente ale literaturii universale sau cele mai sensibile versuri, cântece sau imne au fost dedicate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca: fecioară, mamă, protectoare, ajutătoare. M. Eminescu încheie Rugaciunea sa cu invocarea Maicii Domnului: Privirea-ţi adorată asupră-ne coboară, o Maică Preacurată şi pururea fecioară, Maria!
Inaintaşii noştrii din moşi strămoşi, pe lângă cinstirea deosebită pentru Sfânta Fecioară, i-au înălţat biserici, i-au zidit troiţe la răspântii, i-au cântat bucuriile şi durerile în colinde religioase, ca cele mai vechi mărturii orale ale cinstirii ei. Un mare istoric şi filolog spunea: „creştine, dacă nu cinsteşti şi nu cânţi imne şi colinde pentru Maica Domnului,înseamnă că eşti străin de neam, nu-ţi iubeşti mama, nu ţii la sora ta, nu-ţi protejezi fiica, nu-ţi respecţi familia.”(B.Petriceicu Haşdeu).
Aşadar, sărbătoarea de astăzi este, pe lângă cinstirea Adormirii Maicii Domnului, şi o răscolire a sufletelor creştinilor care sunt legate de moşi şi strămoşi, de nădejdea mântuirii adusă de Sfânta Fecioară, care a fost Mamă după trup a Mântuitorului, Împărăteasa cerului, mângâierea apostolilor, protectoarea văduvelor şi orfanilor, însoţitoarea celor nedreptăţiţi, salvarea celor deznădăjduiţi şi Maica noastră a tuturor creştinilor.
Potrivit statisticilor Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, dintre cei 2.231.032 de români sarbatoriti, 1.813.614 sunt femei, iar 417.418 sunt barbati.

Dintre femeile care isi sarbatoresc onomastica la aceata dată 1.392.607 poartă numele de Maria, 273.806 Mariana, 51.593 Marinela, iar 31.252 Mioara.

Alte 23.526 de femei poartă numele de Marina si 25.477 numele de Marilena.

De asemenea, in aceasta zi sunt sarbatorite si cele care poarta numele Mărioara – 10.917, Măriuca – 1.671 si Maria – 160.

Statisticile existente la nivelul Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date arata ca dintre barbatii care isi sarbatoresc onomastica 308.514 poarta numele de Marian, 105.414- Marin si 3.344 – Marinica.

redactia

Lasati un comentariu