Vine sau nu vine Traian Băsescu la Cotroceni?

• publicat la: 21 august 2012
Vine sau nu vine Traian Băsescu la Cotroceni?

După aproape două luni de la suspendare şi după un meci lung privind listele electorale permanente, judecătorii Curţii Constituţionale sunt aşteptaţi marţi să ia o decizie privind validarea sau invalidarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Judecătorii CCR se întrunesc marţi, de la ora 10.00, pentru a lua o decizie privind referendumul din 29 iulie. Magistraţii vor lua în discuţie datele primite luni de la Guvern, în urma solicitării adresate săptămâna trecută de a le fi comunicate, până la 21 august, listele electorale permanente actualizate până la 10 iulie.

Concret, Curtea a primit o adresă cu informaţiile primite de la MAI şi MAE, care arată în felul următor: 34.654 de persoane urmează a fi radiate de primari din listele electorale permanente utilizate la referendum, 512.379 de români aveau actele de identitate expirate şi nu le-au reînnoit până în ziua votului, iar 3.052.397 au „dreptul legal de şedere în străinătate”, din care nu se ştie exact numărul minorilor.

În baza acestor date, USL susţine că în listele permanente pot fi înscrise 14,8-14,9 milioane de persoane, pentru că, din cifra iniţială de 18,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot, se scad cele 3,5 milioane de persoane cu acte expirate, cu reşedinţa în străinătate sau cu drepturile electorale interzise. Astfel, explică USL, raportat la cifra de 14,7 milioane de cetăţeni cu drept de vot care ar trebui să se regăsească pe listele electorale permanente, s-au prezentat la vot 8,4 milioane, adică aproximativ 60% din listele electorale permanente, şi au votat pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu 7,5 milioane, adică 53% din populaţia aflată înregistrată în listele electorale permanente.

Decizia referitoare la valabilitatea referendumului trebuie luată, potrivit legii, cu 6 voturi din 9 (două treimi din voturile membrilor plenului CCR), însă în ultima şedinţă s-a pus problema dacă este posibil o astfel de majoritate şi dacă invalidarea s-ar putea hotărî cu majoritate simplă – 5 la 4.

„Legea Curţii Constituţionale prevede foarte clar că în cazul referendumului se ia cu şase la trei, cu cvorum. E un fel de ironie, chestia asta că toată problema în România acum se leagă de cvorumul de 50% şi iată că s-a ajuns la cvorum şi la Curtea Constituţională. Mă gândesc că dacă se cere românilor când decid asupra soartei preşedintelui să respecte cvorumul, cu atât mai mult Curtea Constituţională care are prevăzut expres în lege şase la trei va respecta acel cvorum, în orice decizie, fie de validare, fie de invalidare, pentru că altfel suntem într-o criză generală dacă Curtea Constituţională îşi încalcă propria-i lege. Eu sunt convins că nu se va întâmpla acest lucru”, a spus Ponta.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu