Bugete suplimentate pentru trei programe adresate întreprinzătorilor

• publicat la: 18 septembrie 2012
Bugete suplimentate pentru trei programe adresate întreprinzătorilor

Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi  Mici şi Mijlocii vine în sprijinul sectorului IMM, prin implementarea unor proiecte şi programe naţionale realizate în concordanţă cu măsurile adoptate la nivel European.

Conform rectificării bugetare, aprobată prin OUG 13/23.08.2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627/31.08.2012, trei dintre aceste programe beneficiază de bugete suplimentate, acest lucru creând  impact asupra creşterii  numărului de beneficiari ai acestor programe:

– Bugetul Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, a fost suplimentat cu 10.000.000 lei numărul de beneficiari ai acestui program crescând de la  minim 72 de beneficiari  la minim 172 de beneficiari.

–   Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare   – START i s-au alocat în plus, la bugetul existent, 10.000.000 lei, numărul de beneficiari crescând de la minim 92 de beneficiari la minim 192 de beneficiari.

–  Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri – mărire bugetară cu  10.000.000 lei, număr crescut de beneficiari de la minim 494 de beneficiari la minim 729 de  beneficiari.

În acest context, preşedintele Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi  Mici şi Mijlocii Răzvan Taraş încurajează potenţialii beneficiari, să aplice în număr cât mai mare la aceste programe menţionând că această suplimentare a bugetelor va conduce la stimularea înfiinţarii de noi întreprinderi, mici şi mijlocii, îmbunătăţirea performanţelor economice ale celor existente, crearea de noi locuri de muncă, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale cât mai multor întreprinzători în scopul implicării acestora în structuri economice private.

Documentaţia completă a fiecărui program se poate consulta şi descărca din pagina Programe 2012 a site-ului Agenţiei www.aippimm.ro (http://www.aippimm.ro/categorie/programe/) .

redacţia

Lasati un comentariu