Expoziţie de pictură

• publicat la: 26 septembrie 2012
Expoziţie de pictură

In data de 30 septembrie 2012 de la ora 12:30, in sala de expozitii din Castelul Karolyi va avea loc vernisajul expozitiei de pictura a doi pictori suedezo-maghiari Gizella Csuzy si Eugen Jeno Bocsor.

Eugen Bocsor Jenő este în primul rând peisagist. I s-a acordat în acest an premiul Oscar italian pentru tabloul „Marea Aral”, despre care juriul din Florenţa a declarat: „…pământul, piatra, apa şi esenţa Naturii în general se reliefează şi mai mult chiar prin faptul că opacitatea, matitatea lor sunt puse în contrast de autor cu caracterul de intangibilitate absolută a luminii, toate celelalte elemente fiind secundare.”

Bocsor este un artist multilateral, pe lângă studiile sale de artă plastică, el cântă şi la pian. A studiat anatomie la Institutul Karolinska din Stockholm. Este maestrul fotografiei.

Gizella Csúzy a absolvit studiile de artă plastică şi arte decorative la Budapesta. Ea desenează şi pictează din copilărie. Are expoziţii frecvente în Europa din 1957. Alături de soţul său, în 2002 a avut o expoziţie şi în SUA. Subiectele sale sunt în primul rând figurative; portrete, simboluri religioase-mitologice. Subiectele sale preferate sunt spiriduşii, trollii pădurilor din Suedia.

Pentru a face cunoscută gastronomia şi mirodeniile maghiare în rândul vecinilor suedezi, în grădina lor cultivă plante aromatice maghiare. Dar Gizella susţine proba și ca gospodină suedeză, coace tort smörgås excelent și face și plăcinte umplute cu rac şi somon.

comunicat DCS

Lasati un comentariu