Interzis sub 25 de ani, șofatul noaptea

• publicat la: 3 September 2012
Interzis sub 25 de ani, șofatul noaptea

Media de vârstă a celor care produc accidente pe șoselele din întreaga lume este una scăzută, tinerii conducători neavând experiența și dexteritatea necesare pentru a face față situațiilor neprevăzute care apar în trafic.

În consecință, companiile de asigurari din Marea Britanie, care s-au săturat să plătească pentru accidentele produse în majoritate de tineri, vin cu o soluție: circulația în timpul nopții pentru cei fără experiență să fie interzisă, scrie incont.ro.

Astfel, conducatorii auto sub 25 de ani vor trebui să aibă permis de conducere de cel puțin doi ani pentru a avea voie să conducă între orele 23.00 și 4.00, cu câteva excepții, propune Asociația Britanică a Asiguratorilor.

În același timp, tinerilor nu trebuie să li se permită să bea niciun fel de alcool înainte de a se urca la volan. În Marea Britanie, șoferii pot consuma o cantitate limitată de alcool și pot conduce după aceea, fără a fi sancționați.

Printre propunerile radicale făcute de asiguratori se mai află și o perioadă de un an de cursuri de șofat și de teorie înainte de acordarea permisului de conducere.

Asociația speră că, în acest fel, va scădea numărul mare de decese și accidente grave produse pe șoselele din Marea Britanie de șoferii tineri, fără experiență.

Tinerii sub 25 de ani sunt de două ori mai predispuși să consume alcool și să conducă seara târziu sau dimineața devreme, având în vedere că frecventează barurile și restaurantele în timpul nopții.

Potrivit statisticilor, una din patru persoane care moare sau este rănită într-un accident grav de mașină este un șofer tânăr sau un pasager de-al sau, în condițiile în care doar 12% dintre permisele de conducere din Anglia sunt dețintue de persoane sub 25 de ani.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu