O altă faţă a Germaniei

• publicat la: 19 September 2012
O altă faţă a Germaniei

Cel mai vechi dosar din istorie este si cel mai ciudat si, s-ar putea spune, si dintre cele mai toxice. O firma romana, denumita Metalimportexport si detinuta in prezent de investitori rusi, este intr-un litigiu inca din 1983 cu o firma germana: este vorba de una dintre cele mai mari si cele mai vechi companii germane, Thyssen Krupp, firma care a inglobat, prin 2000, si grupul de firme apartinind lui Otto Wolf (membru principal al grupului Bildelberg si var al ultimului imparat german). Este o firma care dintotdeauna a avut o importanta geostrategica, fiind dintre acele firme vechi germane care au facut afaceri bune cu guvernul nazist al lui Hitler si care in prezent sunt stilpii economiei infloritoare a Germaniei.

Este nu numai o firma bogata care, in anii lui Ceausescu, a facut afaceri bune cu regimul comunist roman si i-a cam dat teapa (refuzind sa plateasca un transport de tabla de la Combinatul Siderurgic Galati in valoare de 30 mil USD si ducind la incarcerarea pe multi ani a romanilor care au fost implicati in acest transport, precum si la niste dosare penale in SUA, pentru incalcarea embargoului pe produse ale tarilor comuniste), ci si o firma care este deosebit de influenta la nivel european si global si care, avind multi bani, foarte multi bani, si-a angajat in acest proces cei mai influenti avocati romani.

E o firma cu o atit de mare influenta si putere de corupere sau manipulare incit, in toamna lui 2011, pentru a cistiga “procesul cel mai lung din istorie”, a reusit sa puna presiune asupra administratiei judiciare romanesti (Ministerul Justitiei, CSM, conducerea Inaltei Curti de Casatie si Justitie), asupra Parlamentului roman si asupra Presedintei care, la unison, au cerut urgentarea solutionarii, favorabile Thyssen a dosarului, sub amenintarea prelungirii la infinit a mecanismului de monitorizare a sistemului judiciar (celebrul Mecanism de Cooperare si Verificare, MCV).

Asupra dosarului au luat pozitie atit Bundesratul, cit si cancelarul german, ambasadorul german avind chiar frecvente interventii scrise in dosar. E interesant de vazut ca dosarul a fost criticat pentru lipsa de celeritate, desi el zace, la propriu, la ICCJ, inca din anul 2000, cind a inceput o incredibila serie de recursuri cistigate de Thyssen (3 in total), urmate de contestatii in anulare (2, plus una in curs de judecata), cistigate de Metalexportimport.

In toamna lui 2011, cind se exercitau aceste presiuni, firma romaneasca era – a treia oara – in postura de creditor al Thyssen, care incerca in van sa isi execute pe teritoriul Romaiei, titlul executoriu obtinut in instantele romane in 1999. In tot acest timp (12 ani), firma romaneasca a avut in buzunar doua hotariri favorabile de la Tribunalul Bucuresti si Curtea de apel Bucuresti, dar nu le-a putut executa nicicind, intrucit Thyssen, prin influentii sai avocati, au tinut pe loc executare cu contestatii timp de 12 ani. Probabil in istoria dreptului, cind se va analiza la calm aceasta saga, cineva normal la cap se va intreba daca nu cumva cel prejudiciat de lipsa de celeritate a fost reclamantul, adica firma romaneasca, si nu infulentul sau adversar, forma nemteasca.

Dupa mai mule recuzari, abtineri (autorecuzari ale judecatorilor) si scoateri administrative de pe rol, dosarul a ajuns intr-un final la completul, Cirnu, Dolache, Circei. Intr-o singura zi, dosarul a fost solutionat. De tinut minte : e vorba de un dosar vechi de 29 de ani, care are 50 de volume, ajunse, in prezent, intr-o stare avansata de degradare si incompleta (multe dintre actele originale fiind lipsa de la dosar). Intregul complet a fost recuzat pe la ora 4 – se vede asta din stenograme, pentru ca exista in dosar asa ceva, ceea ce e rar in instantele romane – iar cererea de recuzare a fost solutionata de un complet de alti trei judecatori care a fost incartiruit in acea zi cu acest scop, de a solutiona cererea de recuzare.

Acest complet de serviciu (mai bine zis, de garda) nu a judecat, in acea zi, nimic altceva. Doar acea recuzare. Care a fost respinsa.

In aceeasi zi, la 6,15, completul s-a intors in sala si, in lipsa firmei romanesti, a judecat dosarul. Dupa 4 saptamini (timp in care s-au facut mai multe cereri vizind repunerea pe rol, completarea dosarului cu documentele disparute, recuzari, plingeri la colegiul de conducere a ICCJ si la CSM) recursul a fost admis, in exact acelasi mod in care mai fusese admis de inca doua ori, in 2000 si 2008 : rasturnind intreaga situatie de fapt stabilita de instantele de fond, completul Cirnu-Dolache (cu opinie separata contrara Circei), a stabilit ca Thyssen si Otto Wolf, recurentele, sunt “lipsite de calitate procesuala activa”, adica Thyssen si Otto Wolf nu ar fi avut raporturi juridice cu firma romaneasca (desi tabla ajunsese la afiliatele sale din SUA de la acea vreme) Detaliu interesant : penultima contestatie in anulare fusese admisa tocmai pentru ca ICCJ, in recurs, nu poate rasturna situatia de fapt stabilita la fond, fiind tinuta doar de aspectele de legalitate.

Alt detaliu interesant : numai doua dintre cele trei judecatoare au fost de acord cu aceasta solutie. Cele care, de fapt, primisera sarcina – ingrata, asa cum se va vedea mai jos – sa rezolve dosarul, favorabil firmei germane. Ca poate asa ne maream sansa, ca tara, sa accedem in Shengen. Sau sa devenim mai repede colonie germana.

Ulterior, desigur, s-a formulat contestatie in anulare, de catre Metalexportimport. S-a reluat acelasi drum inceput in 2000, reinceput in 2008 si re-incalzit in 2012. Prin niste proceduri foarte ciudate, contestatia ajuns, intr-o prima faza, la acelasi complet care a judecat recursul. Evident, Metalexportimport a protestat, prin plingeri la CSM si la conducerea ICCJ : nu putea acelasi complet care a pronuntat hotarirea criticata sa judece calea de atac care critica hotarirea; nu exista impartialitate in aceasta situatie. Cele trei s-au abtinut (auto-recuzat); abtinerile au fost respinse, adica cele trei au fost, intr-o prima faza, puse sa judece contestatia, chiar daca ele insele au declarat ca nu se simt impartiale.

Presedintele sectiei, sesizind ca exista animozitati si ca se pregatesc niste anchete judiciare, “roaga” completul sa analizeze daca nu cumva ar trebui scos dosarul de pe rol, pentru a se desemna un alt complet, in mod aleatoriu, intrucit s-ar fi descoperit unele vicii tehnice ale sistemului ecriss al ICCJ. La termenul din primavara lui 2012, dosarul este scos de pe rol in vederea repartizarii aleatorii. Ca un facut, dosarul este trimis prin desemnare “aleatorie”, tot la acelasi complet. Este evident ca e ceva in neregula cu aceasta desemnare “aleatorie”. Dar nu e tot : peste vara, cele trei judecatoare inlantuite deja de acest dosar se mai abtin (auto-recuzare) odata si abtinerea este respinsa, inca odata. Din acest moment, practic, cele trei sunt condamnate sa judece aceasta contestatie in anulare.

La termenul din 12 septembrie se adauga inca 3 cereri de abtinere. Toti membri competului se abtin. Dupa termen, apare pe portatul ICCJ informatia foarte interesanta conform careia una dintre membrele completului (Circei) o recuza pe o alta membra a completului (Cirnu). Din cererea de recuzare rezulta ca scandalul intre membrele completului a fost maxim – dna Circei o acuza pe dna Cirnu de “iesire comportamentala fara precedent” si de faptul de a fi “vituperat” contra sa; dna Circei arata dna Cirnu ar fi declarat ca nu poate fi obiectiva in acest dosar! Asadar, desi judecatoarele, ele insele, se declara partiale si ne-obiective in aceasta pricina, ele sunt obligate sa se suporte in continuare si sa solutioneze contestatia in anulare contra propriei hotariri (asupra careia nu au fost de acord si au avut opinii separate)!

Sigur ca cei mai multi dintre noi nu si-au imaginat ca un membru al unui complet il poate recuza pe un alt membru al aceluiasi complet. Cred ca si pentru juristii foarte experimentati este o surpriza.

Pentru cetateanul de rind, insa, acela care plateste sistemul judiciar si plateste contributii la bugetul Uniunii Europene, acelasi care are inca o mare incredere in institutiile UE, cazul s-ar putea sa insemne un inceput al unei nefericite perioade de neincredere in UE, in parolista si sincera Germanie, in virtutile capitalismului de tip european etc. S-ar putea sa insemne revelatia negativa a capitalismului de tip colonial practicat de corporatiile europene in Romania….cotidianul.ro

Lasati un comentariu