Traian Băsescu zdruncinat rău de logica procurorilor

• publicat la: 10 September 2012
Traian Băsescu zdruncinat rău de logica procurorilor

Duminică seara, la Relitatea TV, şeful DNA, Daniel Morar, în tentativa sa de a convinge opinia publică câ la referendum au fost fraude mari, a făcut o declaraţie care aruncă în aer Parchetul lui Koveşi, BEC, AEP şi zdruncină credibilitatea votului din 2009 pentru Traian Băsescu.

Daniel Morar: 400 de persoane nu pot vota fizic în 3 ore

Duminică seara, şeful DNA s-a chinuit la Realitatea TV să explice cum s-a fraudat referendumul, şi a dat mai multe exemple. Ne-a atras atenţia unul dintre exemplele date şi o să vedeţi şi de ce. Iată ce a spus Morar la un moment dat:

Bun, procurorii au nişte metode de investigaţii şi primul este observaţia, când s-a putut vedea, de pildă, că într-o secţie rurală cu 1.000 de votanţi, 400 au votat în ultimele trei ore, între 8:00 şi 11:00Au fost secţii rurale în care au votat 600 de persoane afirmativ, conform evidenţelor, între 8:00 şi 11:00, adică au votat 40% dintre votanţi în trei ore, faţă de 60%, în 11 ore. Era o chestiune, haideţi să spunem şi de imposibilitate fizică, dacă socotim că trei ore are, cât are, aproape 180 de minute”.

Când 400 este mai mare decât 811

Deci, conform numărului unu din DNA (Daniel Morar este şeful DNA din 11 august 2005), într-o secţie de votare din mediul rural, este imposibil, ca fizic, să voteze 400 de persoane în doar 3 ore. Matematic asta ar însemna 133 de votanţi într-o oră.

Să ne aducem aminte ce s-a întâmplat la ambasada României de la Paris, pe 6 decembrie 2009. Atunci, pe parcursul a 14 ore, au votat 3.785 de alegători. Asta însemnă, 270 pe oră, sau, 811 alegători în 3 ore.

Printr-un exerciţiu de logică elementară, dacă 400 de alegători nu pot vota fizic în 3 ore, este mai mult decât clar că nici 810 alegători nu pot face acest lucru în acelaşi interval de timp, adică, 3 ore. Şi acum se impune o întrebare: unde a fost dl Daniel Morar şi dna Laura Codruţa Koveşi când presa independentă a demonstrat (cu „cronometrul în mână”) că la Paris nu au putut vota 270 de alegători pe oră? Atunci procurorii nu au utilizat metoda observaţiei?

Fişă tehnică

-          Ambasada României din Paris: 3.785 de votanţi în 14 ore;

-          O secţie rurală din România: 1.000 de votanţi în 16 ore;

-          Ambasada României din Paris: 811 votanţi în 3 ore

-          O secţie rurală din România: 400 de votanţi în ultimele 3 ore;

-          Ambasada României din Paris: 270 de votanţi pe oră (toată ziua)

-          O secţie rurală din România: 133 de votanţi pe oră (în ultimele 3 ore)

Notă: 133 de alegători ar putea vota într-o oră (adică cca 2 votanţi pe minut), în condiţiile existenţei a minim 4 oficianţi în secţia de votare şi a existenţei a minim 4 cabine de vot. Dacă într-adevăr procurorii DNA au dovada că într-o secţie de votare au votat 400 de alegători în ultimele 3 ore, este posibil ca să fi votat şi mai puţini de 133 alegători pe oră. Conform legislaţiei, toţi alegătorii aflaţi în incinta secţiei de votare la orele 23.00, indiferent d numărul lor au avut dreptul să-şi exercite dreptul de vot.

Consecinţele declaraţiei lui Daniel Morar

  1. Confirmă ce a scris de „n” ori presa independentă şi anume că votul de la Ambasada României de la Paris a fost fraudat.
  2. Reprezintă un „act de acuzare” la adresa lui Teodor Baconschi, cel care a organizat votarea la ambasadă
  3. Zdruncină credibilitatea votului dat în străinătate pentru Traian Băsescu (se ştie, Traian Băsescu a câştigat în 2009 exclusiv datorită voturilor din diapora)
  4. Reprezintă dovada că procurorii dnei Kovesi au închis deliberat ochii la fraudele comise pe 6 decembrie 2009.
  5. Reprezintă o pată neagră pentru BEC şi AEP care nu au răspuns sesizărilor făcute în legătură cu votul de la Paris

cotidianul.ro

comentarii

de bamboo la 10 September 2012 - 11:25

si la carei suntem sub 20 demii si pe liste de vot au fost trecuti peste 21 de mii…. asa e usor sa castigi alegerile si pe urma sa faci ce vrei cu banii orasului….deaia au statacasa udmristii ca au luat lectii de la base si justitia lui…romani deschideti ochii!!!!

Lasati un comentariu