Tratatul UE care transformă parlamentele în soviet suprem

• publicat la: 20 septembrie 2012
Tratatul UE care transformă parlamentele în soviet suprem

Guvernul francez a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului bugetar european, care va fi supus votului parlamentului pe 2 octombrie.

Este un moment în care chiar şi deputaţii dreptei franceze, cea care a negociat acest tratat împreună cu partenerii germani, se opun acestui pact, considerându-l “o negare a democraţiei” şi “abandonare a suveranităţii” si cerand suunerea lui unui referendum.

“Parlamentarilor li se cere să renunţe la rolul lor de a vota în mod liber bugetul naţiunii. În fapt, pactul de stabilitate va impune statelor sa supună Comisiei Europene şi Consiliului toate proiectele de buget, înainte ca acestea să fie prezentate Parlamentului. De acum, dezbaterea parlamentară a bugetului în parlament va fi la fel de pasionantă ca dezbaterile din Sovietul Suprem”, spune deputatl UMP Lionnel Luca. “Aceasta deposedare de drepturi a Parlamentului nu are decât un precedent in istoria Franţei, cel al votului de acordare a puterii depline mareşalului Petain, pe 10 iulie 1940. Cetăţenii trebuie să ceară un referendum printr-o petiţie naţională, pentru a-şi păstra suveranitatea bugetară şi drepturile Parlamentului”, mai spune deputatul.

Un alt deputat gaullist, Jacques Myard, considera că acest tratat nu este un răspuns credibil la criza din zona euro şi că nu va face decât să adâncească şi mai mult recesiunea.

Tratatul prevede o întărire inedită în istoria construcţiei europene a regulilor fiscale. El vorbeşte despre limitarea la 0,5% a deficitului structural, acesta din urma fiind o noţiune liberală care a stârnit polemici în ultimele decenii, consideră economiştii de stânga din Franţa. Anul 2007 a marcat eşecul liberalismului, însă doi ani mai târziu, neoliberalii au reuşit sa o adevărată tâlhărie intelectuală la drumul mare şi au luat drept pretext consecinţele crizei produsa de liberalism, adica datoria publică, pentru a cere aplicarea pe mai departe a modelului economic care a eşuat. Dovada este cura de austeritate din Grecia, Portugalia sau Spania, care au ajuns să aibă în 2012 un deficit public mai mare decât în 2011, consideră economistul Christophe Ramaux.

Una peste alta, deja celebrul Tratat pentru stabilitate, coordonare şi guvernanta în cadrul uniunii economice şi monetare” nu adaugă aproape nimic la deja adoptatul Pact de stabilitate si creştere din 1997, amendat şi votat acum un an de Parlamentul European şi intrat in vigoare în luna decembrie. Numit six-pack în jargonul eurocratilor de la Bruxelles, acest pact introduce “regula de aur” a menţinerii deficitului bugetar sub 3% si a celui public la 60% din PIB. Chiar şi aceste prevederi nu înseamnă nimic nou, pentru că ele sunt prevăzute în Tratatul de la Maastricht, din 1992. Pactul de stabilitateda însă Comisiei dreptul de a modifica proiectele naţionale de buget şi de a sancţiona automat statele care depăşesc limitele de deficit.

Marile economii europene, Germania şi Franţa, s-au coalizat însă de mai multe ori pentru a eluda prevederle tratatelor UE. În 2005, cele două state au obţinut modificarea pactului, golindu-l de substanţă. Care este garanţia ca acest lucru nu se va repeta, mai cu seama ca Germania, Franta, sau Olanda nu indeplinesc limitele de deficit impuse de noul tratat?

Ce au făcut Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy prin actualul tratat fiscal nu este decât încercarea de a introduce obligativitatea menţinerii deficitelor in anumite limite în tratatele fundamentale. Din acest punct e vedere, tratatul se naşte mort, pentru că Marea Britanie si Cehia au refuzat să îl semneze şi astfel el se află în afara cadrului juridic comunitar. Potrivit Liberation, avem de aface cu un tratat pentru nimic, dar al cărui mod de negociere în spatele uşilor inchise, cu participarea cu rol consultativ a doar şase eurodeputaţi din totalul de 754, şi într-un timp record nu face decât să creeze un precedent periculos pentru încălcarea normelor democratice.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu