Trei accidente într-o singură zi

• publicat la: 3 September 2012
Trei accidente într-o singură  zi

Trei evenimente rutiere au fost înregistrate în judeţ duminică, 02 septembrie a.c., mai multe persoane rănite fiind transportate de urgenţă la unităţi medicale.

În jurul orei 14.00 s-a produs primul dintre aceste accidente, pe DN 19, între localităţile Carei şi Petreşti, victima fiind un bărbat de 70 de ani, care circula cu un moped.

Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Carei, care au intervenit de îndată la faţa locului, au stabilit că bărbatul de 70 de ani, Istvan V., din Carei, s-a angajat, fără a se asigura corespunzător, în efectuarea unui viraj la stânga, fiind accidentat grav de autoturismul condus în aceeaşi direcţie de mers, de către Vasile I., de 47 de ani, de asemenea, din Carei. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest pentru a se stabili dacă acesta consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan, rezultatul fiind negativ. De altfel, atât conducătorului auto, cât şi victimei le-au fost recoltate probe biologice pentru determinarea eventualei alcoolemii.

Leziuni grave a suferit şi un biciclist de 27 de ani, din comuna Oraşu Nou, implicat într-un accident produs ieri, după ora 18.00, în localitatea Racşa. Poliţiştii rutieri din Negreşti Oaş, care au efectuat investigaţiile în acest caz, au stabilit că tânărul, Octavian L., care circula cu bicicleta nu a respectat semnificaţia indicatorului “Stop”, amplasat la intersecţia DN 19 cu DC 82, pătrunzând pe drumul prioritar şi fiind grav accidentat de autoturismul condus de Paul H., de 19 ani, din Oradea.

Tot în cursul zilei trecute a avut loc şi un al treilea eveniment rutier, pe DN 1 F, între localităţile Sărăuad şi Săcăşeni, în acest caz victima, o tânără de 21 de ani, din Zalău, fiind rănită uşor.

Tânăra era pasageră în autoturismul condus de George T., de 27 de ani, care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers în timpul efectuării unei depăşiri, autovehiculul răsturnându-se în şanţ.

Şi în acest caz s-a procedat la recoltarea de probe biologice pentru a se determina o eventuală alcoolemie, poliţiştii continuând cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului.

Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice constatate de poliţiştii rutieri

Pentru a preveni producerea unor asemenea evenimente rutiere soldate cu rănirea unor persoane, poliţiştii rutieri din întreg judeţul s-au aflat la datorie, pe principalele artere de circulaţie, exercitând atribuţii de control şi supraveghere a traficului.

În contextul acestor acţiuni, au fost depistaţi la volan şoferi care consumaseră alcool ori care conduceau autovehicule neînmatriculate.

Este cazul a doi conducători auto, cu vârste de 29 şi 36 de ani, din Iojib şi Odoreu, care au fost opriţi în trafic de către echipajele Biroului Rutier, constatându-se, în urma testării cu etilotetsul, că aceştia aveau concentraţii de 0,44 şi 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şi Amir A., de 37 de ani, din Tur, a urcat la volan, deşi consumase băuturi alcoolice, etilotestul relevând o concentraţie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, derapând. În urma evenimentului rutier a rezultat doar avarierea autovehiculului, nefiind rănite persoane.

Pe numele celor trei şoferi poliţiştii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unor autovehicule având alcoolemii peste limita legală.

În cadrul unui dosar penal este cercetat şi un bărbat de 33 de ani, din Călineşti Oaş, depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată.

comentarii

de Dan la 5 September 2012 - 17:15

Am fost la fata locului la Racsa.Daca eram cu 10 secunde in urma il loveam eu .Efectiv un inmconstient care a intrat in drumul principal fara nici cea mai mica intentie de a sec asigura sau opri.Sansa mea a fost ca a iesit din partea stanga si l-am putut evita altfel il luam eu din plin.Eu nu vad ce culpa poti avea cand un nenorocit beat iti iese in fata fara sa se asigure pe un drum drept unde legea iti da voie sa mergi cu 90Km/h.Daca soferul este vinovat singura vina poate fi ca in momentul ala era pe drum.Bine ca nu a tras de volan sa se rostogoleasca in sant sau sa intre pe contrasens.Era dezastru mai mare .Toate astea din cauza unui betiv ordinar

Lasati un comentariu