Asociaţia „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” împlineşte 2 ani de existenţă

• publicat la: 1 October 2012
Asociaţia „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”  împlineşte 2 ani de existenţă

Aşa cum Maica Domnului ne îndeamnă să îi ocrotim pe copii fără adăpost şi noi, membrii asociaţiei „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” te invităm să ne ajuţi să îi facem fericiţi pe cei de lângă noi.

Oamenii inimoşi strânşi la o parte de sufletistul Părinte Tiberiu Vălean strâng fonduri şi organizează acţiuni pentru 80-100 de persoane de ani de zile, iar de doi ani sub tutela Asociaţiei „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”. Suntem foarte interesaţi să reducem abandonul şcolar în rândul tinerilor, să îi invăţăm să îşi protejeze viaţa şi sănătatea. Ne aducem aportul la dezvoltarea lor prin acţiuni educative, excursii, le răspundem la întrebări în întâlniri organizate, le prezentăm filme cu caracter educativ şi multe altele.

Asociaţia a primit prin bunăvoinţa autorităţilor locale un spaţiu, o centrală dezafectată pe care cu sprijinul Dvs. dorim să o amenajăm pentru a crea un loc special destinat acestor activităţi. Centrul „Sfânta Tatiana” va exista prin binevoinţa Dvs. pentru a ajuta împreună cât mai multe persoane defavorizate. Acest centru va deservi familiile cu copii mulţi care nu au spaţii adecvate pentru a-şi realiza temele. În centru ei vor fi asistaţi şi ajutaţi pentru dobândirea a cât mai multe cunoştinţe.

Dorim să dăm un exemplu pentru ca aceşti tinerii să plece pe dumul vieţii cu un bagaj de cunostinte şi un exemplu de bune practici pentru a-şi găsi un loc de muncă şi a se integra în societate.

Pentru aniversarea celor doi ani, duminică, 30 septembrie voluntarii asociaţiei i-au pregătit pe copiii beneficiari pentru a susţine un program artistic după liturghia de la Biserica “Sfinţii Împaraţi Constantin şi Elena”. Programul a avut ca scop strângerea de fonduri şi sensibilizarea populaţiei la nevoile celor de lângă noi.

Pe această  cale dorim să le mulţumim tuturor celor care au contribuit cu donaţiile lor . Pe cei care doresc să ne ajute în continuare îi invităm duminica viitoare la slujbă sau să doneze în conturile deschise la CEC:

RO46CECESM0130RON0363930 – cont în lei

RO05CECESM01C1EURO391292 – cont în euro

SWIFT: CECE ROBUXXX

“Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui, nu cu părere de rău sau de silă”

(I Cor.9.7)

Lasati un comentariu