Europa strănută maoist peste România

• publicat la: 15 October 2012
Europa strănută maoist peste România

Europa. 1984. Am ales acest an ca referinţă pentru povestea mea amintindu-mi de George Orwell, deoarece, din perspectiva finalităţii acestei poveşti, România nu este departe de proiecţia domnului Orwell. Povestea noastră îşi are începutul la mijlocul anilor ’80, când actualii actori ai Europei urcau pe treptele mari şi roşii ale puterii comuniste.

În Portugalia anilor ’80 ajungea la maturitate maoistul Barroso, altfel numit în portugheză „argilosul”, „lutosul”, „mâlosul”. Un maoist din argilă. Devine ce doreşti după cum îl modelezi. După cum a fost maoist în studenţie şi comunist la maturitate, iată-l acum lidel al popularilor, vopsindu-şi opţiunea politică în culorile dreptei. Acesta este Barroso „Mâlosu’”. Probabil că familia lui a fost una destul de mânjită, de murdară, după cum îi arată şi numele.

Barroso, în zilele de colegiu, a fost unul dintre liderii grupării subterane maoiste a MRPP (Reorganizarea Partidului Proletariatului), devenit mai târziu Partidul Comunist al Muncitorilor Portughezi, mişcare revoluţionară a proletariatului. „Mâlosu’” a spus că a intrat în MRPP să lupte în singura mişcare studenţească, altfel subterană, care a controlat Partidul Comunist Portughez.

Vă puteţi închipui, dragi cititori, faptul că liderul Uniunii Europene de astăzi a fost membrul unei linii dure şi radical-comuniste, de sorginte asiatică, înrudită cu Pol Pot!? Căci şi acela a fost maoist!

Europa. 1984. Undeva între cele două Germanii, familia pastorului Kasner se plimba fără oprelişti, de la vest la est şi invers. Pastorul Kasner primise parohie în anul 1954 în Quizow (Brandenburg) şi a ales să locuiască la 80 de km de Berlin, în localitatea Templin. Deşi studiase teologia la Heidelberg şi Hamburg, pastorul Kasner a ales să trăiască în RDG. Desigur, nu trebuie să trecem cu vederea faptul că până în anul 1969 Biserica Evanghelică din Germania federală avea autoritate extinsă şi în RDG. Tot aşa, până în anul 1968, RFG şi RDG au avut echipă olimpică unită. Asta ar explica trimiterea dlui Kasner la o parohie lângă Berlin, în RDG. În anul 1954 i se naşte primul copil, Angela Dorothea Kasner, devenită prin căsătorie Merkel. Dar a existat o diferenţă foarte mare între cum trăia copilul Angela Dorothea alias Merkel şi alţi copii din RDG. În dictatura Trabantului, scump şi primit cu acceptul partidului, destul de greu, familia pastorului nostru avea două maşini străine, care-i duceau oricând familia peste graniţă, în RFG. Chiar şi după anul 1969, când libertatea de circulaţie confesională a fost eliminată între cele două ţări. Apoi, ca majoritatea elevilor, Angela Merkel a fost membru al Mişcării Socialiste din RDG, Tinerii Germani Liberi (FDJ), deşi nu a luat parte la ceremoniile Jugendweihe, foarte obişnuite pentru ceilalţi copii din est. Mai târziu, la Academia de Ştiinţe, studenta Merkel a devenit membru al districtului în cadrul FDJ, ca secretar pentru „Agitprop”, adică Agitaţie şi Propagandă. Merkel însăşi a afirmat că a fost secretar pentru cultură prin „Agitprop”. Progresul politic al tinerei Merkel în studiul marxism-leninismului a fost clasificat numai suficient, primind totuşi notă de trecere în 1983 şi 1986.

Aşadar, doamna secretar pentru „Agitaţie şi Propagandă” este astăzi lider incontestabil al Europei, fiind prima femeie cancelar al Germaniei unite. Nu-i de mirare că este asociată lui Barroso, maoistul portughez, în politica lor europeană, iar amestecul amândurora în politica internă a României nu este întâmplătoare. De ce l-au sprijinit pe Traian Băsescu? Mai bătrân decât cei doi, născut în 1951, Traian Băsescu este fiul unui ofiţer de factură nouă. Ce înseamnă asta? În timp ce ofiţerii cultivaţi, cu studii militare la înalte şcoli europene şi cu ani de război la activ, erau torturaţi prin închisori sau eliminaţi la canalul Dunăre-Marea Neagră din perioada lui Dej, muncitorul necalificat Dumitru Băsescu, probabil cu patru clase primare obligatorii (aşa cerea legea obligativităţii învăţământului), a intrat în PMR şi, fiind selectat de cadrele superioare ale partidului, a fost trimis la şcoala de ofiţeri de la Sibiu. Aşa cum Elena Ceauşescu a devenit savantă în chimie mai târziu, tot aşa şi muncitorul Dumitru Băsescu a devenit ofiţer în anul 1949! Traian Băsescu a beneficiat din plin de poziţia şi relaţiile tatălui său la început de carieră. A fost desigur membru PCR, iar în anul nostru de poveste, 1984, devine ofiţer de marină. În anul 1987 rămâne director general al Navrom la Anvers, iar din anul 1989 îl aflăm director general al Inspectoratului pentru Navigaţie Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor în Cabinetul Dăscălescu, funcţie pe care a îndeplinit-o până la revoluţia din 22 decembrie 1989. Din acel moment, în timp ce noi, naivii, credeam în eliminarea nomenclaturii, Traian Băsescu a sărit cu mare iuţeală din cabinetul dispărut peste noapte al lui Dăscălescu în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Transporturilor, chiar în decembrie 1989! Începând cu 30 aprilie 1991, ofiţerul Băsescu ocupă prima oară funcţia de ministru al Transporturilor.

În aceeaşi Românie a anului 1984 mai era un tânăr UTC-ist care avea şi el un vis „supleant”. Asta în Iaşiul anului 1984. Să fugă în Occident? A, nu! Să performeze în ştiinţe? Ei, aş! Tânărul nostru avea un alt vis şi anul 1985 i l-a împlinit: a devenit membru supleant în Comitetul Central al UTC! El pretinde azi că nu a intrat în PCR, însă realităţile optzeciste îl contrazic peste măsură. Studentul MRU al anului 1988, devenit major, nu mai putea rămâne UTC-ist. UTC-iştii ajunşi la vârsta majoratului intrau în PCR în mare parte, iar dacă erau şi membri supleanţi ai unei organizaţii inferioare în ierarhia partidului, cu atât mai mult. MRU îşi dorea atunci – poate nu o recunoaşte – să fie membru UASCR (Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România). De ce? Deoarece primea repartiţie la oraş după finalizarea studiilor; se bucura de privilegiile înaltei poziţii în plan local primind casă nouă de la Organziaţia de partid şi, desigur, asigurarea carierei, a unor venituri satisfăcătoare. Apoi libertatea de a călători, după cum călătorea şi studenta Merkel între cele două Germanii sau domnii filozofi Liiceanu şi Pleşu, cu burse în RFG. Dar ca să ajungi în UASCR trebuia să devii membru PCR! Oricum o dă MRU, e greu de crezut să nu fi devenit membru PCR! Generaţia tinerilor politruci era programată să preia puterea din mâinile comuniştilor bătrâni, iar azi, aşa-zisa trecere către noua generaţie de politicieni este o falsă şi perversă lovitură de imagine. Este în fapt un schimb de generaţii în interiorul mafiei.

O mafie care, iată, are un congres. Pe care îl vrea la Bucureşti. Internaţionala maoist-marxist-leninistă, devenită „populară” şi „dreaptă” la nivel continental, este găzduită de politrucul-obedient Băsescu, în chip de recunoştinţă pentru recuperarea puterii în faţa unui popor ostil.

Europa anului 2012 strănută maoist peste România. Rânjeşte propagandistic în faţa unui popor umilit şi hăhăie satisfăcută peste mormintele străbunilor noştri. Şi în acest timp, progeniturile acestor cadavre neîngropate la timp preiau în linişte puterea: MRU, EBA, Sida…

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu