Gică Popescu, dur: Avem un handicap fiindcă suntem români?

• publicat la: 21 October 2012
Gică Popescu, dur: Avem un handicap fiindcă suntem români?

Gică Popescu consideră că românii pleacă din start cu o povară pe umeri.

Totuşi, fostul mare fotbalist român isi indeamnă conaţionalii  să nu fie complexaţi că sunt români!

“Trebuie să avem sentimentul de mândrie, nu trebuie să avem complexe de inferioritate. Aud asta: ‘Voi, românii!’. Da, mă, noi românii! Uite, eu am fost căpitan la Barcelona, sunt român si sunt mai bun ca tine! Numărul 1. Noi avem un handicap prin faptul că suntem români, dar nu trebuie sa acceptăm asa ceva. Am fost doi români din cinci străini la Barca, atâţia aveau voie pe vremea aia, eu si Hagi. Si nu ne-a fost rusine niciodată”, a declarat Popescu, conform cotidianului Adevarul.

Popescu e foarte deranjat de modul in care se face televiziune in România si de felul in care oricine poate ajunge vedetă.

“Am ajuns să nu mai pot să deschid televizorul. Ce exemple dăm copiilor nostri? Nu trebuie scoase in faţă toate nulităţile. Nu vreau să crească ai mei cu exemplele pe care le dau ziarele acum: fătucile astea cu ţâţele la iveală! Hai să scoatem oamenii valorosi in faţă! Gata cu non-valoarea, eu cred că lumea s-a saturat! Peste tot văd doar ce e rău. Nu putem să avem si noi un pic de mândrie ca naţie? Dacă noi nu suntem in stare de nimic, ne mirăm că nu ne iubesc cei de afară?”, a tunat acesta.

Il admiră in schimb pe Giovani Becali: “In afaceri am invăţat multe de la el. Când negocia cu Barcelona s-a pus in genunchi si ţipa la presedintele catalanilor, până când il convingea pe acesta din urmă”.

sursa ziare.com

Lasati un comentariu