Popularii europeni pregătesc o Românie federalizată, un stat vasal, slab, controlat din afara ţării

• publicat la: 18 octombrie 2012
Popularii europeni  pregătesc o Românie federalizată, un stat vasal, slab, controlat din afara ţării

Popularii europeni s-au întâlnit la Bucureşti ca să asiste la planurile de federalizare a României, susţinute făţiş de Laszlo Tokes cu sprijinul premierului maghiar Viktor Orban şi sub privirile supuse şi linguşitoare ale lui Traian Băsescu.

Ascunşi în Palatul lui Ceauşescu, cum a şi recunoscut premierul Poloniei, popularii europeni au vorbit de mai multă Europă ca pretext al furtului de identitate naţională şi al scăderii suveranităţii, atât de evidente în cazul României căreia i-a fost anulat votul la referendum.

. Toată povestea cu regionalizarea era un pretext al federalizării, am aflat de la Laszlo Tokes, aşa încât Traian Băsescu este direct responsabil de acest plan de destrucţie a teritoriului naţional, el fiind cel care i-a încurajat pe politicienii maghiari din ţară şi din Ungaria să transforme regionalizarea într-un subiect etnic.

Popularilor europeni ar trebui să le fie ruşine. Au fost bine primiţi în România, aici nu au avut loc proteste de stradă împotriva lor pentru că românii sunt toleranţi, dar ei au încălcat politeţea şi ospitalitatea noastră, trasându-ne un viitor sumbru, de stat vasal, federalizat, slab şi controlat din afara ţării.

Dimpotrivă, noi avem nevoie de o Românie Unită, puternică, independentă şi suverană pe deciziile ei, condusă prin votul cetăţenilor proprii, nu prin hotărâri secrete luate în conclavuri de politicieni cărora le este frică de cetăţeni.

Bogdan Diaconu-prim-vicepreşedinte PSD Sector 4

comentarii

de Unul total dezinteresat și ne-interesant la 18 octombrie 2012 - 20:23

Am fost curios să citesc în original cele spuse /propuse de pastorul europarlamentar la Congresul PPE, ca să n-avem vorbe, traduceri incorecte, dezinformări, interpretări eronate, etc.

Pe site-ul lui, se pot citi, la

http://tokeslaszlo.eu/cikk/a_regionalizacio_kiut_a_valsagbol

2012. október 17. szerda, sub titlul „A regionalizáció kiút a válságból”, cuvintele:

„Az Erdélyi Magyar Néppárt a föderális államberendezkedés kialakítását szorgalmazza, és ezt választási kampányába is belefoglalta – mondotta Tőkés, a párt megalapítását kezdeményező Erdélyi Magyar Nemzeti Tanács elnöke.”

„föderális államberendezkedés” = „regim de stat federal”.

Este clar, pastorul s-a referit efectiv la „federalizarea” României.

Când o face plopul pere și răchita micșunele. Să-și pună dragul de el poftele în cui. La fel și toți ceilalți care își permit să mai gândească ca și el.

Federalizare da, dar poate în Magyarország, dar în nici un caz în România.

de Fieraru Eugen la 19 octombrie 2012 - 06:23

VAI DE FUNDUL NOSTRU! zise azi Careianul Codruț Todoran cel @interesant (pe Facebook)

„Stadionul National Arena !!! Crin Antonescu „Germania este a Germaniei , Franta este a Frantei si Romania este a Romanilor !!!! ” ( Urlete si aplauze ) Stau si ma intreb ,unde am ajuns!!!! Si incotro vrem sa mergem ?!!! Aplauzele si urletele ,nu sunt o reactie normala , e o reactie provocata , nu stiu daca acei oameni se gindesc si la binele lor pe termen lung !!! Nu stiu daca acei oameni , in aceste tragice zile se gindesc , ca cei care au venit la Bucuresti reprezinta peste 600 miliane de oameni , si un discurs cu tente national -socialiste in aceste vremuri , ne arunca in negura urii, invrajbirii si deznadejdii !!!. Ca fost sustinator al liberalilor , impreuna cu multi Careieni ma ingrozesc cind vad directia pe care a luat-o partidul Bratienilor !! Ma ingrozesc , cind vad ca PNL-ul a ajuns MULT MAI RADICAL decit PSD-ul . Din partidul elitelor , a micilor meseriasi , a artistilor ,medicilor , avocatilor si altor categorii profesionale ,liberale,vad ca se naste un monstru !!! Un monstru, care pentru a supravietui la putere, este in stare sa sacrifice orice inclusiv ,poporul ,tara si LIBERTATEA in tara noastra !! Nimeni dintre membrii devotati ai acestui partid ,nu se intreaba de ce au reactionat europenii in asemenea mod ???? Nimeni nu se gandeste ca poate singurii vinovati , pentru reactia dura a europenilor ( inclusiv a socialistilor europeni) sunt ei si modul in care au gestionat crizele , dupa preluarea puterii ??. In primul rand ,ca roman , ma simt ingretosat !! Dupa ce s-au aruncat in foc 250 mil euro ,pentru referendum ( sunt incluse si cheltuielile din campanie ) , acuma s-au mai aruncat alte milioane de euro ,pentru a-i demonstra lui Merkel … ce ???? Lui Barosso … ce ??? ce au vrut sa le demonstreze liderilor europeni ???Ce au vrut sa ne demonstreze noua ??? Ca sunt disperati ? Stim asta de cind l-au cooptat in partid pe Becali !!! , sunt disperati dupa PUTERE !!! Sunt disperati pentru ca multi dintre liberali si-au pierdut increderea ! Va dati seama ce va insemna in dec cind vor pierde alegerile , sa fi fost la putere doar 6 LUNI ? Nici un partid in tara asta nu a dezamagit , cum a dezamagit PNL-UL ! Un partid de centru dreapta , care in decurs de citiva ani (pe vremea lui Tariceanu le era rusine sa recunoasca pe fata ca sunt sustinuti de PSD ) a facut un viraj cum nu s-a mai vazut in democratia moderna !, catre un nationalism – socialism ,pe care nici PSD-ul nu mai stie cum sa-l tempereze ! Stau si ma gindesc la sutele de mii de membri PNL , de buna credinta , care totusi isi dau seama ca aceasta tema si directie, este gresita . La imposibilitatea lor ( teoretica) de a-si impune punctul de vedere normal !!! Si la faptul , ca intr-un final ,ei vor fi cei care vor suferi cel mai mult !!! , pe linga nenorocirile pe care le aduce o asemenea politica, la dezamagirea si rusinea pe care vor fi nevoiti sa o indure !!!”

de caraian la 19 octombrie 2012 - 08:12

daca tot nu a iesit smenul cu pp careian si sustinerea lui marcus la primarie ,
jeno se uita catre cine cunoaste el mai bine adica oamenii cu probleme comune.
colegi de suferinta cu cel care se da cunoscator in ale politicii in care el nu a ajuns pana acum , adica se cunosc de pe listele comune de la finante unde figureaza amandoi , mai incearca acum o figura gen oltchimul sefului lor de care a ras o tara intreaga cand umbla cu sacii de bani din o masina in alta si cu trepadusii dupa el dupa ce ca banii erau luati cu….imprumut.
acelasi scenariu sse incearca si la castelul caraian renovat cu fonduri europene din care traiesc chiar unii si isi mai fac si fabrici pentru copii.
noul amic pacalici a lu jeno se face ca uita cum a devenit proprietar pe cladirile din centru si cata chirie mai ia si acum pe sdiul brd si alte cate dupa ce o perioada a trebuit sa se bronzeze pe adriatica.
..daca pentru jeno sansele de redresare sunt definitiv pierdute nu credeam ca persoana care totusi stie la calculator asa cum nu stiu cei doi primari si care intra pe facebook sa fie atat de departe de lumea reala si de jocurile din politica romaneasca……pacat ca rateaza din nou sansa de a deveni o persoana …mai respectabila ca sincer , nu asa se intra in scena , dupa ce ani de zile ai stat ascuns , cu tinicheaua de coada si cu povesti cu bratienii ,daca tot nu ai ceva de spus .

de Fieraru Eugen la 19 octombrie 2012 - 08:20

@caraian la 19 October 2012 – 08:12

Personajul și-a tras și ziar local online.
Vrea să-l facă frate cu „Nagykaroly es Videke”.

Bănuiesc. Idei are, ca orice idiot, doar cu gramatica stă execrabil.

Ia de te uită. „Mesaj la inceput de drum”. October 18, 2012

http://careianul.ro/2012/10/18/247/

de Tibi la 19 octombrie 2012 - 08:29

Alegerile din decembrie pun in miscare alte mecanisme care sa aduca un nou mandat udmristilor avizi de functii si acces la banii publici.
Chifteaua cu ppddul careian a fost clocita tot de floarea udmrului si acum pana e fierbinte aruncata in bratele celui mai putin cunoascator in ale potlogariilor tulipaniste.
Fumigene de genu celor postate de cel care a prins chifteaua nu fac decat sa abata atentia de la gravele probleme fiscale ale primarilor udmristi si pe care spera sa le faca trecute neobservate.
Daca firma Marconst din Marghita care e abonata la primariile udmriste bihorene face obiectul studiului presei bihorene nu la fel se poate spune despre suspecta tacere in cazul monopolului judetean al lucrarilor detinu de firma dominium tot o firma de casa a udmr care numai de la primaria carei a incasat 2 milioane de euro pentru o renovare de cladire.
daca ar avea cineva curiozitatea sa caute si pe la castel atunci cu siguranta putem intelege de ce a fost cautat un novice pentru a tine chifteaua fierbinte.

de Fieraru Eugen la 19 octombrie 2012 - 08:46

Din perlele primarului Kovács Jenő, împărtășite reporterului Sabau Mirela (alt personaj generator de perle).

Rugăm să nu disperați, interview-ul va continua sub formă de serial.

Deștept foc primarul nostru! Total incoerent.
Să ne trăiască, că nu-l merităm.

– …va transmit mult succes in tot ceea ce ve-ti face si mai ales ce va asteapta, sfatul meu ar fi sa nu criticati ceea ce eu ca primar nu am facut sau sa cautam nod in papura.

– Se reabiliteaza cartierul MV. I- II pe baza unui proiect sper sa nu creada nimeni ca eu sunt cel care a ordonat taierea pomilor .

– Doresc reabilitarea spatiului verde iar cine crede problema aceasta nu are decat sa se adreseze biroului tehnic de la primarie.

– As mentiona ca este o anumita vegetatie ( chiar pomi fructiferi) care nu este “caracteristica blocurilor “ bineinteles opiniile cetatenilor sunt impartite pro si contra eu zic ca este un lucru cetatenesc de-a ne preocupa de infrumusetarea orasului.

– Am destule probleme nelamuriri si framantari din cauza proiectelor incomplete anumite chiar gresite si nu am cum eu singur sa ma ocup de toate.

– Rog cetatenii orasului Carei sa planteze flori sau un gazon verde frumos ingrijit in cartiere sa le fie o placere strainilor care ne viziteaza orasul, fara masini urcate si parcate pe trotuare pentru a nu provoca discomfort pietonilor. (Cetațenilor, niu stați pe gânduri, plantați, plantați, plantați! Că așa a zic Lenin – pardon, Kovács!)

– Un alt proiect frumos zic eu este reamenajarea stradala 1 Decembrie 1918 unde se reamenajeaza bordurile, trotuarele, se vor amplasa mobilier stradal, fantani arteziene, pavaj etc. (Păzea, tipul o să vă reamenajeze până și bordurile ! Cu ajutorul lui Videanu. Sic!)

– Nu sunt omul care transmite slogane sau mesaje fiind inginer de profesie nu ma consider politician ci administratorul acestui oras. (De unde s-a născut bancul: „Se întâlnesc pe stradă un intelectual și un inginer… „… …gata, puteți râde … ăsta a fost tot bancul!).

– As dori sa va descretesc fruntile cu vorbele mele care imi dau forte noi in fiecare zi: “Orice s-ar intampla trebuie sa fim optimisti ! Cine este omul pesimist? Cel care are intotdeauna dreptate , dar nu se bucura de dreptatea lui ! “ (Din puțul adânc al gândirii primarului, nimic de zis!)

VA URMA

de profu la 19 octombrie 2012 - 08:58

Funeriu ar fi mandru de asemenea specimene de la careicity

de de necrezut la 19 octombrie 2012 - 14:14

nu pot sa cred ca un primar poate sa aiba o asemenea exprimare agramata!!!probabil asta sa fie motivul pentru care buletinu de carei nu da cu el interviuri si atunci primaru ar trebui sa le fie recunoscator.
in orice caz cine a luat interviul si l-a mai si publicat si-a batut joc rau de tot de el mai ales daca i-a mai si platit..

Lasati un comentariu