Secţie de cardiologie vasculară la Spitalul Judeţean Satu Mare

• publicat la: 3 octombrie 2012
Secţie de cardiologie vasculară la Spitalul Judeţean Satu Mare

Marți, 2 octombrie, la Spitalul  Județean de Urgență a avut loc o conferință de presă ce a adus la cunoștința sătmărenilor îmbunătățirile de care a avut parte acest spital precum si obţinerea avizului  Ministerului Sănătăţii pentru a deschide sectia de chirurgie cardiovasculară,cu conditia de a muta secţia de cardiologie din Spitalul Vechi in Spitalul Nou.

Alături de vicepreşedintele CJ, Mircea Govor, managerul Adrian Marc, directorul medical Paula Mare, noul director economic Mircea Pal şi noul şef al serviciului de întreţinere şi administrare, Daniel Supuran, președintele Consiliului Județean Adrian Ștef a făcut o scurtă informare asupra lucrărilor de reabilitare ce se desfășoară la SJU, precum și asupra modificărilor care au intervenit în structura acestuia.

Astfel, în urma avizului de înființare a secției de cardiologie vasculară, cardiologia se mută de la Spitalul vechi la etajul III al SJU. Această secție va fi condusă de dr.Zoltan Galajda.

De asemenea, Secţia de interne a fost mutată integral, Ginecologia, Obstetrica și Neonatologia sunt la același etaj. Ginecologia va fi mutată în locul laboratorului, iar laboratorul într-un nou spaţiu de lângă Urgențe.

Tot pentru îmbunătățirea actului medical și a imaginii spitalului, va fi renovat spațiul de primire a urgențelor, avându-se în vedere și comandarea unui studiu de fezabilitate pentru mansardarea clădirii.

Adrian Ștef a mai făcut cunoscut celor prezenți că lucrările de reabilitare vor continua în perioada următoare cu modernizarea heliportului și a parcului din curtea clădirii.

www.buletindecarei.ro

Lasati un comentariu