Unul dintre cele mai frumoase basme româneşti prinde viaţă sub forma benzilor desenate

• publicat la: 25 octombrie 2012
Unul dintre cele mai frumoase basme româneşti prinde viaţă sub forma benzilor desenate

La zeci de ani de la publicare, povestea lui Harap Alb şi personajul principal au ajuns în ton cu timpurile. Viteazul fiu de împărat s-a transformat într-un prinţ războinic care se luptă tot cu Spânul cel rău. Până aici cunoaşteţi povestea, însă de această dată, Harap Alb va trece prin alte peripeţii. Nu într-un film sau vreo carte, ci într-o revistă cu benzi desenate.

Harap Alb nu se luptă doar cu Spânul. Editorii bezilor desenate româneşti vor să arate că eroul român este mai puternic decât Rahan, Power Ranger, Superman, Batman sau alţi super eroi stăini.

Avantajul lui Harap Alb este că are prieteni cu puteri supranaturale, pe care Ion Creangă i-a trimis acasă la sfârşitul poveştii scrise în urmă cu 130 de ani. De data aceasta, povestea va continua. În benzile desenate din zilele noastre, Mara, fata împăratului, face parfumuri în timpul liber. Lui Gerilă îi place să facă bijuterii.

Dacă pentru unii, benzile desenate vor trezi amintirile din copilărie, pentru alţii pot fi practice. Elevii care dau bacalaureatul pot învăţa altfel despre basmul cult.

sursa ziare.ro

Lasati un comentariu