Alegeri Parlamentare 2012: “Nu mai vrem să fim umiliţi la noi în ţară”

• publicat la: 25 November 2012
Alegeri Parlamentare 2012: “Nu mai vrem să fim umiliţi la noi în ţară”

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian Ştef s-a aflat sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 14, la Poiana Codrului unde au avut loc manifestările prilejuite de sfinţirea noului Cămin Cultural.

Momentul sfinţirii a fost urmat de un adevărat miting electoral în cadrul căruia, cei circa 350-400 de locuitori ai satului, ai întregii comune Crucişor, dar şi ai altor sate şi comune din jur, i-au aplaudat îndelung şi ovaţionat pe candidaţii USL, Octavian Petric în Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor, fiu al zonei şi pe senatorul şi candidatul la Senat din Colegiul 1, Valer Marian.

Au mai fost prezenţi la momentul festiv membri marcanţi ai PSD şi USL, primari ai localităţilor din zonă, precum şi invitaţi din comunele din judeţul vecin, Maramureş.

Pe scena noului Cămin cultural au urcat senatorul şi candidatul la Senat, Valer Marian, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian Ştef, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare  Mircea Govor, candidatul Octavian Petric, primarul comunei Crucişor, Florinel Andreica, viceprimarul Romi Coza şi viceprimarul municipiului Satu Mare, dr. Radu Roca.

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian  Ştef, şi dânsul fiu al zonei  a îndemnat auditoriul să nu se lase păcălit de sigla ARD care este de fapt PDL-ul. “Vrem să nu mai fim umiliţi la noi în ţară niciodată aşa cum ne-a umilit Băsescu şi PDL-ul”.

 

 

comentarii

Raspunsuri

Lasati un comentariu