Antonescu: Băsescu și guvernele lui s-au purtat ca slugi în Europa

• publicat la: 22 noiembrie 2012
Antonescu: Băsescu și guvernele lui s-au purtat ca slugi în Europa

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că a fost “crescut” şi “educat în cultura europeană”, iar lucrurile pe care România trebuie să lea dea Europei trebuie date “cu demnitate”. El l-a acuzat pe Traian Băsescu şi “guvernele lui că s-au purtat în raport cu Europa ca nişte slugi”.

“Am fost crescut, educat în cultura europeană, admir Europa, consider că suntem europeni chiar şi atunci când bariera nenorocită a comunismului ne despărţea de libertate. Ceea ce spun eu, şi nu ştiu dacă sunt naţionalist sau nu, mă interesează mai puţin cum mă caracterizează ei, eu spun aşa: conducătorii României trebuie să lucreze pentru România şi pentru români. Conducătorii României trebuie aleşi de către români. Când 7,4 milioane de români îţi spun «pleacă», pleci! Nu ştiu ce e atât de complicat, atât de antieuropean în asta. Avem foarte multe lucruri de dat Europei. Să le dăm cu demnitate şi să fim recunoscuţi ca parteneri egali.

Îl acuz pe Băsescu şi acuz guvernele lui că s-au purtat în raport cu Europa ca nişte slugi, şi nu ca nişte conducători ai acestei ţări. Pentru asta nu-i de vină nimeni, sunt de vină ei”, a susţinut Antonescu, potrivit unui comunicat de presă, citat de Mediafax.

Liderul PNL a adăugat că USL-ul vrea să fie în Europa ca să ne fie mai bine, nu ca să ne fie mai rău și că interesul României este să-şi ceară dreptul de a avea şansa celorlalte ţări.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu