Beauty Days la Grand Mall Satu Mare

• publicat la: 8 November 2012
Beauty Days la Grand Mall Satu Mare

Camera Meşteşugarilor Satu Mare, sprijinul micilor întreprinzători sătmăreni, organizează Beauty Days, un eveniment destinat profesioniştilor care activează în domeniul înfrumuseţării, dar şi tuturor iubitorilor de frumos din oraşul nostru.

Evenimentul va avea loc în zilele de 10 şi 11 noiembrie, la etajul al doilea al Grand Mall, iar programul va fi unul „delicios” pentru profesioniştii şi pasionaţii de estetică.

ZIUA 1 (10 Noiembrie)

Prima zi va fi dedicată, în mare măsură, artiştilor şi tehnicienilor care activează în domeniul hair-styling-ului.

Ora 1000: Seminarii și ateliere de lucru

Beauty Days va debuta cu o serie de seminarii şi ateliere de lucru susţinute de specialişti recunoscuţi în branşă. Acest lucru va reprezenta o ocazie excelentă pentru profesioniştii sătmăreni de a-şi perfecţiona tehnica şi de a observa noile trenduri şi direcţii ale meseriei lor.

Seminariile vor fi susținute de Asociația Intercoiffure România: Cristina Ciucă, președinte – București, Amarandei Viorica, membru – Iași, Georgeta Marin, membru – București, Adrian Colesniuc, membru – Brașov, Gârbea Eva, membru – Miercurea Ciuc.

Ora 1900: Seara designerilor

Finalul primei zile va fi reprezentat de Seara Designerilor.

Show-ul de modă va oferi un cadrul vestimentar de înaltă clasă pentru prezentarea coafurilor realizate în timpul seminariilor profesionale. Seara Designerilor se va afla, în 2012, la cea de a

treia ediţie, iar semnatarii creaţiilor vestimentare vor fi atât creatori de modă consacraţi din Satu Mare, cât şi tinere talente ale acestui domeniu.

Participă designerii: Alena Ignătescu, Alina Fârte,Agota Tompos,GeorgiaCiontoș, Zsuzsa Andrasi, Crăciun Ciprian

ZIUA 2 (11 Noiembrie)

Ora 800: Concurs zonal

A doua zi a Beauty Days 2012 va fi dedicată competiţiei în care profesioniştii în hair-styling, make-up şi manichiură din Satu Mare şi nu numai, vor avea posibilitatea să îşi măsoare forţele, câştigătorii fiind aleşi în urma evaluării de către un juriu format din experţi. Competiţia este deschisă persoanelor cu calificare în coafură, machiaj şi manichiură. În funcţie de perioada scursă de la obţinerea calificării, competitorii vor fi împărţiţi în două categorii: categoria “Junior” îi va cuprinde pe toţi aceia care au obţinut calificarea de mai puţin trei ani, iar categoria “Senior” îi va avea în componeţă pe concurenţii calificaţi de peste trei ani în meseria lor. Concursul va avea mai multe secţiuni care îi vor solicita serios pe participanţi, care vor trebui să realizeze atât lucrări specifice anumitor ocazii, dar şi lucrări pentru care singura limită va fi propria imaginaţie.

Informaţii privind Beauty Days poate fi găsită pe pagina de internet a Camerei Meşteşugarilor Satu Mare, secţiunea Beauty Days 2012.

Beauty Days 2012 promite să fie un eveniment în care profesioniştii esteticii sătmărene să poată schimba idei şi păreri şi, prin competiţie, sănătoasă oricărui domeniu, să ofere sătmărenilor servicii mereu mai bune, mereu inovatoare.

Să fim mai frumoşi cu Beauty Days!

 

Lasati un comentariu