CAZUL FRAUDELOR BANCARE: Şaptesprezece persoane, printre care vicepreşedintele BRD, Claudiu Cercel, reţinute

• publicat la: 2 noiembrie 2012
CAZUL FRAUDELOR BANCARE: Şaptesprezece persoane, printre care vicepreşedintele BRD, Claudiu Cercel, reţinute

Şaptesprezece persoane, printre care Claudiu Cercel, vicepreşedinte BRD, au fost reţinute, joi, în dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro, audierile continuând la sediul DIICOT Bucureşti, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Toţi cei reţinuţi pentru 24 de ore au fost duşi în arestul central al Poliţiei Capitalei, urmând ca vineri să fie prezentanţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

La audieri au fost aduse, joi, o sută de persoane, între care Aurel Şaramet, director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, şi angajaţi ministeriali, după ce anchetatorii au descins la locuinţele a 50 de suspecţi şi la sediile societăţile acestora din Bucureşti, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.

Învinuiţii din dosar sunt acuzaţi că ar fi obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, in baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT),mentioneaza Mediafax.

Potrivit ziare.ro,trei funcţionari din Ministerul Economiei au fost demişi. În schimb, vicepreşedintele BRD, Claudiu Cercel Duca, şi fostul general SIE, Florian Diaconescu au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore alături de alte 22 de persoane. Capii reţelei, afirmă ADEVĂRUL, erau fostul spion DIE, prieten al directorului de la Fondul de Creditare, şi Daniel Ruse, om de afaceri controversat din Olteniţa.

Despre acesta MEDIAFAX aminteşte că a candidat ca independent la alegerile din 2008 pentru Primăria Olteniţa, iar apoi, scrie presa locală, şi-a cumpărat o fermă de porci şi ar fi coordonat obţinerea de credite cu documente false. COTIDIANUL susţine că acesta a recruta oamenii iar 50 de funcţionari din minister şi afacerişti formau reţeaua bine organizată.

Bancherii au acordat 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României pe baza unor acte falsificate. Se garanta cu fonduri inexistente, iar creditele nu erau returnate. Băncile pierdeau banii doar pe hârtie, remarcă GÂNDUL. În realitate, pierdea statul român, care se angajase să acopere, prin fondul de garantare, până la 80% din pierderi.

Astfel, de la Ministerul Economiei au obţinut finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării. Aurel Şaramet era cel care garanta pentru grupare mai multe credite bancare. Prietenul său, şi unul dintre creierii ingineriei, era fostul general Florian Dragoş Diaconescu. Surse judciare au explicat pentru EVENIMENTUL ZILEI că procurorii DIICOT le-au monitorizat timp de şase luni întâlnirile şi discuţiile telefonice.

Totuşi, remarcă NAŢIONAL, implicarea a trei bănci mari – BCR, BRD si CEC – nu putea trece neobservată de către BNR, altfel Banca Naţională nu şi-ar mai justifica rolul de supraveghere şi reglementare. În prezent, la Biroul de Credite sunt arhivate date doar despre rău-platnicii-persoane fizice, iar în cazul firmelor, verificarea se face – sau aşa ar trebui – de către departamentele/diviziile antifraudă constituite la nivelul fiecarei bănci. Iar când această verificare nu se face sau se face ineficient, BNR are licenţa băncii respective în mână…

Lasati un comentariu