Jurnal de campanie:Federaţia Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti

• publicat la: 21 November 2012
Jurnal de campanie:Federaţia Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că într-o ţară normală, democrată şi europeană se poate discuta despre orice subiect politic, deci şi despre ideea privind federalizarea României, menţionând în acest context că statele federale “nu vin de la diavol”.

“Merită trecute în revistă acele teme politice care atrag atenţia asupra ideii federale şi care sunt de actualitate şi în privinţa României. În esenţă există trei asemenea problematici cuprinzătoare: 1) chestiuni legate de dezvoltarea economică, de controlul mai echilibrat al resurselor, precum şi de combaterea corupţiei şi limitarea clientelismului; 2) crearea – în mod evident în cazul ţărilor mai mari – a unei uniuni politice cuprinzătoare, sau chiar a unei comunităţi, de tip nou, ce ia în considerare şi solidarităţile teritorial-culturale; 3) adaptarea la mediul unional european clădit pe principiile federalismului”, se arată pe site-ul romaniafederala.ro.

Pe site sunt prezentate două modalităţi prin care s-ar putea produce federalizarea României: “Există cel puţin două căi în ceea ce priveşte federalizarea României. Prima cale ce poate fi adoptată este recompunerea „cadrului imperial”, care ar transforma în state membre „ţările” existente înaintea marilor unificări. Astfel s-ar putea naşte federaţia Moldovei, a Transilvaniei şi a Ţării Româneşti (formate din Muntenia şi Oltenia). Ar fi posibilă, însă, şi o a doua cale de federalizare care ar însemna o tentativă de a constitui pe teritoriul statului naţiune (omogenizat mai mult sau mai puţin) „cadre cu graniţe neutre”, componente ale federaţiei, dar la o scară mai mică”.

 

sursa cotidianul.ro

comentarii

de Horia Mărieș la 21 November 2012 - 07:47

Si altceva ce mai vrea dl. Kelemen Hunor?

Nu mai vrea oare să îngroape cu primașul local, pe undeva prin Carei, de exemplu într-una din clădirile pentru care primașul va plăti începând cu anul 2013 taxa de paragină (mă refer îndeosebi la cele două case ale slugilor grofilor Karolyi care se află în Parcul Dendrologic, în partea dinspre Monument, devenite azi WC-uri publice neautorizate) vre-o nouă Cap-Sulă a Timpului scrisă în limba hună?

Că așa s-ar cădea să facă, în cursul următoarei sale vizite electorale la nagykarolyfalu.

de un roman la 21 November 2012 - 16:31

Daca domnul Hunor(fara onoare)merge atat de departe si se gandeste de fapt la descompunerea dupa ,,cadru imperial” atunci cred ca pentru idiotenia din mintea acestor jeguri ar fi mai plauzibila o intoarcere calare daca se poate ,ca oricum exista un program de echitatie …departe in timp pana in Mongolia mama si poate cu ajutorul capsulelor timpului care oricum is la moda pentru nostalgicii Udmr sa plece mult inapoi spre Attila,ca daca nu le furau caii aici pe aceste meleaguri sigur plecau mai departe si nu ar mai fi ajuns sa puna la indoiala intaietatea ROMANILOR descendentii DACILOR pe aceste SFINTE MELEAGURI.
http://www.youtube.com/watch?v=duj_84hnc58
Ar fi foarte bine daca tineretul romanesc si nu numai ar avea rabdarea sa urmareasca acest filmulet si daca organele statului si MECTS ar cuprinde aceste referinte in cartile de istorie si s-ar face lobby pentru cunoasterea acestor ADEVARURI INCONTESTABILE.

de emil la 21 November 2012 - 19:32

rmdszamar a deshumat iar ideea federalizarii, fara a tine seama de faptul ca, intr-un stat normal, nu minoritarii dau tonul organizarii statului national, ca o formatiune politica fara aprobarea statutului sau de catre un tribunal -care sa declare legalitatea ideilor programatice ale formatiunii respective- nu ar avea voie sa participe la alegeri ca formatiune politica si, mai ales, ca articolul 1 al Constitutiei Romaniei nu este supus revizuirii. cat despre cadrul imperial, e bine sa ne reamintim ca respectivul cadru imperial nu a favorizat cu nimic pe romani si, mai ales, ca respectivul cadru imperial a fost detestat atat de mult de componentele sale incat, la ivirea momentului favorabil, cehii, slovacii, polonezii, ucrainenii, sarbii, croatii, ungurii si romanii au zis adio imperiului austro ungar, ca si mortaciunii numite nagymagyarorszag.

Lasati un comentariu