Manifestări festive şi spectacole pentru toate vârstele de Ziua Naţională a României

• publicat la: 6 noiembrie 2012
Manifestări festive şi spectacole pentru toate vârstele de  Ziua Naţională a României

Şedinţa din data de 6 noiembrie a Comitetului Consultativ a fost consacrată în întregime discuţiilor privind programul manifestărilor ce vor fi organizate în municipiul Satu Mare cu prilejul Zilei Naţionale a României. Autorităţile sătmărene doresc să-şi respecte promisiunile făcute în urmă cu câteva luni de a reda cetăţenilor sentimentul apartenenţei naţionale prin programul manifestărilor, care să se adreseze tuturor categoriilor de vârstă.

Potrivit schiţei de program, manifestările de 1 Decembrie vor începe la ora 10 cu depuneri de coroane, iar de la ora 12 până la ora 16 pe scena ce va fi amplasată în Piaţa 25 Octombrie se vor derula spectacole oferite de copiii de la grădiniţe, elevii din clasele I- VIII, ultimii ce vor urca pe scenă fiind elevii de la liceele din Satu Mare. De la ora 16 se va desfăşura un spectacol de muzică populară cu cei mai îndrăgiţi interpreţi din judeţ, iar de la ora 17 este programat concertul unei trupe cu mare audienţă la public.

Prefectul Eugeniu Avram, subprefectul Cristian Sasu, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef şi viceprimarii Marcela Papici şi Radu Roca au mai decis ca toate instituţiile publice să aibă arborat drapelul naţional dar şi asupra confecţionării de drapele tricolore de diverse mărimi care să fie oferite cetăţenilor care doresc să le arboreze pe locuinţe sau să fie împărţite participanţilor la manifestările din Piaţa 25 Octombrie pentru a marca şi în acest fel semnificaţia marii sărbători naţionale.

Lasati un comentariu