Sătmărean către Ovidiu Silaghi: “ Dacă ne faceţi centura, vă ţinem trei mandate în Guvern”

• publicat la: 24 November 2012
Sătmărean către Ovidiu Silaghi:  “ Dacă ne faceţi centura, vă ţinem trei mandate în Guvern”

Sătmărenii din cartierele Micro 14, Soarelui, Micro 17, Carpaţi I şi Carpaţi II l-au primit sâmbătă cu simpatie pe candidatul USL în Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, asigurându-l pe acesta, dar şi pe senatorul Valer Marian, de toată susţinerea lor pentru a putea duce la îndeplinire marile proiecte de infrastructură necesare pentru dezvoltarea municipiului Satu Mare, cum sunt şoseaua de centură şi al treilea pod peste Someş.

Echipa formată din aproximativ 150 de membri şi simpatizanţi ai PSD, PNL şi PC, din care au făcut parte preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, viceprimarii Radu Roca şi Marcela Papici, şi preşedinta Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD, Paula Mare, s-a întâlnit sâmbătă cu sătmărenii aflaţi în Piaţa Someş, după care au bătut la pas cartierele Micro 14, Drumului Careiului – în zona Kaufland, cartierele Soarelui, Micro 17, Carpaţi I şi Carpaţi II.

În Piaţa Someş, comercianţii au apreciat propunerea USL de reducere a TVA pentru produsele agricole de la 24% la 9%, apreciind că iniţiativa va duce la eliminarea speculei, dar şi la reducerea substanţială a preţurilor, ceea ce va fi atât în avantajul producătorilor cât şi a cumpărătorilor.

În cartiere, sutele de sătmăreni cu care s-au întâlnit reprezentanţii USL au apreciat amploarea ce va fi dată organizării manifestărilor de Ziua Naţională a României în municipiul Satu Mare.

În Carpaţi II, un sătmărean  i-a spus ministrului Ovidiu Silaghi că „dacă ne faceţi şosea de centură vă ţinem trei mandate în Guvern”. Un alt sătmărean a declarat că va vota echipa Ovidiu Silaghi – Valer Marian pentru că avem nevoie de oameni care să ne facă dreptate după prăpădul PDL. „Faceţi-ne dreptate şi nu mai lăsaţi PDL să revină la guvernare că ne-au furat destul”, a spus sătmăreanul.

 

 

Lasati un comentariu