Spectacol Festiv la Carei de 1 Decembrie,Ziua Naţională

• publicat la: 27 November 2012
Spectacol Festiv la Carei de 1 Decembrie,Ziua Naţională
Ansamblurile Ceatăra și Iedera vor susține două recitaluri de excepție cu ocazia Zilei Naționale a României, în spectacolul organizat la Casa Comunitară Sf. Ladislau (fostul Club 9 Mai) din Carei. Alături de renumitele ansambluri folclorice careiene, vor urca pe scenă membri Coralei Armonica, un proiect ambițios care va aduce în fața publicului un buchet de melodii patriotice și de colinde.
Invitații spectacolului festiv care va incepe de la ora 15.00 sunt Felix Gălan și Ioan Dordoi.
Felix Gălan, un interpret de muzică populară din inima Ardealului, născut la Dej în 1974, absolvent al Academiei de muzică Gh. Dima din Cluj Napoca, care a susținut sute de concerte și a participat la numeroase emisiuni televizate.
Acesta declara:  “Dacă mă gândesc bine, ce înseamnă un început, în ceea  ce eu numesc “Muzică” şi şansa vieţii mele de a mă exprima  cum ştiu eu mai sincer, atunci pot spune că debutul meu  în muzică a fost odată la mama acasă, când ne cânta şi  mă punea să cânt de mic. Nu poţi să cânţi oamenilor de dragul de a cânta,  dacă nu te adresezi sincer şi dacă înainte de toate  nu te framântă viaţa omului de la ţară, a celui care  ţi-a dat haina populară, cu care te urci pe scenă.
Ioan Dordoi s-a născut în Dej la 18 iulie 1972, este absolvent al Facultăţii de Psihologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii “Mihai Eminescu” Timişoara. Debutul său este legat de personalitatea profesorului Tiberiu Morariu, cel care i-a îndrumat primii paşi pe drumul cântecului la Casa Municipală de Cultură din Dej.
Este membru al Ansamblului folcloric profesionist “Dor Românesc” al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud si unul dintre tinerii interpreţi ardeleni care-au reuşit, prin talent şi muncă, să dăruiască permanentă bucurie publicului iubitor de cântec popular.
redactia

comentarii

de Victor la 27 November 2012 - 16:31

Traiasca Romania !
La Multi Ani !

de gombos la 30 November 2012 - 16:47

traiasca romania, cred ca domnul kovacs a aranjat bine spectacolul deoarece crede ca toti romania din carei si imprejurimi incape in sala de la 9 mai, rusine domnul kovacs

Lasati un comentariu