Standul României la WTM Londra găzduieşte 36 de expozanţi

• publicat la: 7 November 2012
Standul României la WTM Londra găzduieşte 36 de expozanţi

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi postul “Travel Channel” sunt interesaţi de posibilitatea colaborării pentru continuarea documentarului “Wild Carpathia”. Reprezentanţi ai postului de telviziune au discutat pe această temă cu secretarul de stat Cristian Bărhălescu, prezent zilele acestea la Londra cu prilejul Târgului Internaţional de Turism World Travel Market – WTM 2012.

În acelaşi context, demnitarul a avut întrevederi cu reprezentanţi ai postului CNN, cu care a discutat despre strategia de promovare a României, în special cu ocazia viitoarei ediţii a Festivalului “George Enescu”, dar şi ca destinaţie de city-break. În ceea ce priveşte reprezentanţii “Eurosport”, aceştia s-au arătat interesaţi de organizarea, în România, în primăvara anului viitor, a ediţiei de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European – FOTE 2013.

România îşi prezintă oferta de turism şi se promovează la World Travel Market – WTM, manifestare care are loc în perioada 5-8 noiembrie a.c. în capitala Marii Britanii. Standul naţional, organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, găzduieşte 36 expozanţi. Este vorba de agenţii de turism, hotelieri, transportatori, asociaţii de promovare şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

Prezenţa României la WTM a creat cadrul pentru stabilirea de contacte între delegaţia MDRT, condusă de secretarul de stat Cristian Bărhălescu, şi profesioniştii din domeniu, dar şi pentru discutarea unor viitoare parteneriate destinate accentuării prezenţei României pe piaţa internaţională de turism.

În prima zi, secretarul de stat Cristian Bărhălescu a avut o întrevedere cu Ivo Marinov, adjunct al ministrului economiei din Bulgaria. Principalele teme de discuţie s-au referit la posibila cooperare pentru o promovare comună a celor două ţări, din perspectiva Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării şi cu privire la organizarea de circuite turistice care să includă destinaţii din ambele state, destinate în primul rând turiştilor din ţări mai îndepărtate, interesaţi de astfel de produse.

Discuţiile secretarului de stat pentru turism cu Ion Jinga, Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, şi cu Alexandru Branea, directorul Institutului Cultural Român de la Londra, s-au axat pe prezenţa României în Marea Britanie nu doar ca destinaţie de turism, ci şi din punct de vedere cultural. Activitatea ICR de promovare a culturii româneşti asigură o susţinere consistentă promovării României ca destinaţie de turism, având în vedere că circuitele culturale sunt o componentă importantă a brandului de turism al României şi că parte din consumatorii de cultură vin în ţară ca turişti, iar turiştii ajunşi în România pentru alte interese intră, într-un fel sau altul, în contact cu cultura românească. În viitor, birourile din Londra ale celor două instituţii – reprezentanţa ICR şi biroul de promovare şi informare turistică al MDRT – intenţionează să deruleze în parteneriat acţiuni care să genereze interes pentru publicul ţintă comun.

Aflat la cea de-a 33-a editie, WTM este cel mai mare târg internaţional adresat exclusiv profesioniştilor din domeniu. Ediţia anterioară a avut 4890 expozanţi din 189 ţări/regiuni, standul Romaniei găzduind atunci 30 de expozanţi.

Activităţile de promovare a brandului naţional de turism în cadrul târgurilor de turism reprezintă cheltuieli eligibile din fondurile europene alocate României în cadrul operaţiunii de creare a unei imagini pozitive a României ca destinaţie turistică, prin definirea şi promovarea brandului turistic naţional. Operaţiunea se derulează prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa 5, Domeniul Major de Intervenţie 5.3 „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”.

comunicatMDRT

Lasati un comentariu