Unicul semafor din Carei este înlocuit cu un sens giratoriu

• publicat la: 11 noiembrie 2012
Unicul semafor din Carei este înlocuit cu un sens giratoriu

După 8 ani de la  inaintarea proiectului de hotărâre depus de grupul consilierilor liberali ce dorea realizarea unui sens giratoriu in centrul municipiului,se reia acest subiect,de această  dată iniţiat fiind  de cei care l-au respins atunci iar acum obţine aviz favorabil. 

Unul din punctele ce figura pe stufoasa ordine de zi a şedinţei de vineri 9 noiembrie aduce in discuţie studiul de soluţie pentru lucrarea ,, Amenajare sens giratoriu în centrul municipiului Carei,, adică înlocuirea semaforului din intersecţia centrală cu un sens giratoriu.

Potrivit raportului de specialitate al Biroului de Achizitii Publice şi Investiţii,sensul giratoriu va avea un diametru de 15 m şi o lăţime a zonei de siguranţă de 1 m.

Au fost prezentate trei variante dintre care membrii Comisiei de Circulaţie au propus pentru aprobare cea de-a treia,aşa zisă varianta turbo care deşi este mai puţin utilizată impune ca odată intrat in sens să nu mai poţi schimba banda de mers,mărind astfel siguranţa traficului.

Centru insulei centrale va fi deplasat spre stânga pentru a  facilita accesul  vehiculelor de mare tonaj  de pe Calea Armatei Române.

Discuţiile s-au axat in special pe dimensiunea lăţimii de siguranţă,pe amenajările pentru trecerile de pietoni dar şi pe oportunitatea realizării  unor  piste pentru biciclişti.

Intervenţia consilierului Ilie Ciută,care face parte din Comisia Economică a municipiului incă din perioada primului său mandat inceput in anul 2000,a scos in evidenţă incă odată faptul că propunerile grupului din care face parte sunt orientate in interesul oraşului deşi nu sunt mereu inţelese de colegii lor de consiliu care nu de puţine ori le blochează.

Mă bucur că se face acest sens giratoriu,mai ales că noi am venit cu această propunere de acum 8 ani şi să nu mă inţelegeţi greşit că ar exista o diferenţă de gândire  de 8 ani.La momentul inaintării propunerii noastre pentru acest sens,aceasta  nu a fost acceptată pentru că venea din partea liberalilor.Revenind,trecerea de pietoni  prevăzută e prea e aproape de sens şi dacă nu lăsăm specialiştii să se exprime  păţim ca la sensul de pe Ignişului unde au loc blocaje in perioade de trafic intens când trebuie să dai prioritate pietonilor dar blochezi in spatele tău traficul auto.”

Au avut intervenţii şi consilierul Adrian Bucureştean,membru in Comisia de Circulaţie,care a motivat alegerea variantei turbo prin incurajarea traficului pe bulevard care este mai intens,primarul Kovacs dar şi Rakovski Francisc ,şef Birou Achizitii-Inverstitii.

Primarul Kovacs a precizat că responsabilitatea pentru acest sens giratoriu,din punct de vedere al circulaţiei,aparţine proiectantului şi nu Consiliului Local,Politiei Rutiere sau Primăriei.

Consilierii de faţă au fost indemnati de liderul de grup USL,Ilie Ciută să susţină acest proiect ”că altfel iar se va aduce un semafor cu 1 miliard 400 şi ieşim mai scump”.

Supus la vot,  studiul de soluţie pentru lucrarea „Amenajare sens giratoriu în centrul municipiului Carei” obţine unanimitate.

 

 Daniela Ciută

comentarii

de emil la 11 noiembrie 2012 - 14:26

contabilizati, va rog aceasta unamitate, pentru ca, nu peste mult timp folegelista va zice iar ca grupul USL e un fel de Gigi (nu Gica) contra, care se opune mereu initiativelor menite sa imbunatateasca viata careiana.

de emil la 11 noiembrie 2012 - 18:58

erata: „unanimitate”

de Mihai la 11 noiembrie 2012 - 21:59

Ma mir ca Ludovic Analfabetus a fost de acord , ala habar nu are care este diferenta intre un semafor si un sens giratoriu,numai aveti grija ce firma il construieste , ca daca se ocupa Beko Alcolicus, o sa cistige din nou Kovacs Excrocus ! :)))))))

de Cristian la 11 noiembrie 2012 - 22:48

:))))))) bine zici tu Mihai, dar vezi tu noi radem radem dar pana la urma tot ei rad mai bine, ca ei is aici primari de 20 si ceva de anii, si uite ce fac in 20 de ani, ne pune un sens giratoriu sa ne mai invartim ca niste prosti, ar trebui sa ii trimitem sa conduca in ungaria, acolo unde beko si-a tras vile pe seama noastra, si a lasat strazi asfaltate aici, dar daca te pune dracu sa mergi pe unele cu 30 la ora in 2 luni schimbi tot tacamu de la masina, pana si radio se strica.
Kovacs ar trebui sa dai ceva de lucru la oameni, nu crezi ca ar fi cazu???
Liberali macar au dat ceva de lucru…..

de Radu la 12 noiembrie 2012 - 08:45

de ce spuneti ca jeno nu da de lucru la oameni?????
numa cit trebuie sa munceasca chioreanu de la prefectura si curtile de conturi ca sa ascunda afacerile negre si cit da cu telefoanele vicele plimbat pe la trei partide…munca grea e asta 1 sa nu credeti ca e usor…

de maty la 12 noiembrie 2012 - 18:34

oricine ce spune tot liberalii sunt cei mai capabili in carei .
la udmr au trebuit opt ani de gandire ca sa inteleaga ce au propus liberalii .
degeaba incearca jeno sa faca scandal ca nu poate sa bata obrazu la liberali care nu au oameni consilieriasa ca pensionarii fara loc de munca si fara scoala de la udmr .
poate sa scrie unde vrea si ce vrea jeno ca in oras noi stim ce este nu numai decand el a venit cu o valiza si aia goala

de Horia Mărieș la 13 noiembrie 2012 - 05:50

@Mihai la 11 November 2012 – 21:59

Bine zis. La obiect si la subiect.

de florin la 13 noiembrie 2012 - 09:29

sunt sigur ca asemenea mari investitii vor dezvolta investitiile in oras
avem nevoie de asemenea investitii majore…
dominium (cu 2,3 munictori din carei la negru),sper sa calculeze bine diametrul …

de RakkocziF la 13 noiembrie 2012 - 12:11

..chinezii se pregatesc sa mearga pe luna…
…engilerii primariei nu-s in stare sa intretina
un semafor!!!!!!!!!!
solutie: angajati din Honolulu!sau Mateszalka,Nyiregyhaza….
Halod eztet dr.Sikolya ?

de incredibil la 19 noiembrie 2012 - 13:31

Incredibil,dar adevarat!Kovacs nu a fost primar acu 8 ani.Asta nu se mentioneaza in articol,care este de fapt un elogiu adus pnl-istilor.De fapt,fiecare articol de aici e le fel.

de emil la 19 noiembrie 2012 - 15:54

nici nu era nevoie sa se mentioneze, ca unii sunt inzestrati cu memorie si stiu ca era beko primar, dar majoritatea in consiliu era tot a rmdszamar. in fond, ideea e ca, rmdszamar se opune si la ceea ce e bun pentru toti locuitorii, daca nu consilierii magari au propus. bine, ca uneori nu sunt de acord nici cu ceea ce propune unul de-al lor, daca nu e cum vrea folegelista.

Lasati un comentariu