Câte imbrăţişări de copil încap într-o cutie de cadouri?
Cadourile pe care ni le fac copiii nostri reusesc să ne tulbure si să ne reamintească ce inseamnă simbolul iubirii. Nu valoarea contează, ci cât din sufletul lor reusesc să strecoare in acel pachetel pe care, emotionati, ni-l oferă direct sau il ascund ca noi să il găsim intâmplător, in valtoarea vietii noastre de adulti importanti si coplesiti de responsabilităţi.
Intr-o zi geroasă de decembrie, grăbită să ajung la serviciu, nu inainte de a-mi duce fetita, de 5 ani pe atunci, la grădi, eram mai degrabă preocupată de gheţuşul de pe şosele care anunţa o nouă zi grea de trafic in Bucuresti si o nouă zi de stress pentru mine. Maria, fetita mea, intârzia să vină in maşină, tot umbla cu o hartie prin sufragerie. Nu am dat importanţă, copiii isi fac preocupări din orice. Am dojenit-o, din nou, ca aproape in fiecare dimineata, ca nu era suficient de prompta in a presta urcarea in masina fix cand ii spun eu, ca sa nu intarziem in nesfarsitele destinatii ce ne asteptau la ora fixa. Ca mereu, m-am simtit extrem de prost ca iarasi sunt nevoita sa o cert ca nu vine mai repede, m-am simtit o mama asa cum nu vroiam sa fiu, o mie de ganduri de esec de mama mi-au invadat mintea ca de fiecare data cand ma razboiesc cu timpul in lupte corp la corp.
Maria a venit spre masina, cu ghiozdănelul parcă prea mare prins de umerii ei mici, si in mână tinea o pungă. O banală pungă mică, din cele ce rămân după ce cumperi ceva de la farmacie. Nu am dat importanţă pungii. Credeam că e ceva pentru vreo temă la grădi. Ba incă punga m-a enervat ca din cauza ei nu reuseam sa ii pun manusile bine.
Copila avea ochii mari si umezi, vizibil emotionati. Parea mai degraba tematoare sa faca ceea ce era evident ca dorea. Asa ca a intrat in masina cu punga cu tot. Pana sa plecam, stratul de zapada de pe parbriz a devenit generos, asa incat am iesit sa curat masina.
La intoarcere, pe scaunul de langa sofer, deci de langa mine, statea punga. Maria imi sare din spate de gat si ma imbratiseaza. Iar eu nu intelegeam de ce apare un nou motiv sa intarzii si devenisem usor irascibila ca nu controlez eu fiecare succesiune de momente, pe ceas.
Fetita imi spune: “Mami, mami, tu esti cea mai buna mamica din lume! Fii linistita. Totul este bine. Asta e pentru tine, ca pana diseara, cand ne vedem, sa nu ma uiti”.
Am inteles abia atunci ca punga continea ceva pentru mine. Parca a fost un dus rece ce m-a trezit la adevarata realitate. Emotionata, o deschid.
Inauntru, o cutie. Impachetata stangaci, cu o hartie lucioasa.O cutie goala. “Maria, atata agitatie pentru nimic? Ce este aici? O cutie goala??“.
“Dar mami, cum de nu vezi? Nu e goala! Este plina cu o mie de pupaturi si imbratisari, le adun de mult pentru tine, le pun acolo, iar acum ea este plina, abia daca o mai pot inchide!“.
Am ramas cu mica cutie in maini si cu ochii plini de lacrimi. Nu erau lacrimi de furie ca intarzii, ci de iubire. Zapada cadea la loc pe parbriz, ora era, desigur, suficient de inaintata incat sa ajung un pic mai tarziu peste tot……sfatulparintilor.ro
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr