“Familia este sfântă, doar în interiorul ei ne putem mântui prin iubire” -spectacol la biserica Sf.Anton

• publicat la: 17 December 2012
“Familia este sfântă, doar în interiorul ei ne putem mântui prin iubire” -spectacol la biserica Sf.Anton

Ca in fiecare an in această perioadă,copii şi tinerii  din parohia bisericii Sf.Anton,pregătesc momente artistice care  vestesc apropierea Naşterii Mântuitorului.Lor li se alătură mereu şi cei maturi,cu cântece şi colinzi.

Şi în acest an glasurile cristaline ale copiilor au adus în faţa privitorilor personajele biblice legate de naşterea Pruncului Iisus: Maica Domnului, Sfântul Iosif, cei trei Magi, Irod şi îngeraşi. Indrumati cu mult har de sora Andreea,de la Centrul “Speranţa” al Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului,acestia au fost apreciati cu multe aplauze.

Sceneta a fost urmată de un miniconcert de colinde tradiţionale interpretate de corul copiilor din parohia greco-catolică din Moftinu Mic îndrumaţi de părintele Ovidiu.

Corul Bisericii Sfântul Anton a continuat şirul colindelor si atmosfera de sărbătoare,acompaniat la orgă de Maria Furdea.

Sfârşitul evenimentului a aparţinut din nou copiilor care au interpretat cântece vesele de Crăciun. Înduplecat de vocile curate ale copiilor, Moş Crăciun şi-a făcut apariţia bucurând pe cei mici cu sosirea sa.

Întreaga serbare a fost presărată de cuvintele pline de înţelepciune ale părintelui Augustin Budău care a desluşit celor prezenţi taina Naşterii Domnului: “Dumnezeu a vrut ca unicul Său Fiu să se nască într-o familie pământească pentru a atrage atenţia asupra valorii pe care o are familia. Familia este sfântă, doar în interiorul ei ne putem mântui prin iubire”.

În calitate de gazdă, părintele Cristinel Bălan a  ţinut să mulţumească celor care s-au ostenit pentru ca acest spectacol să aibă loc, ajutoarelor Moşului care au făcut ca şi anul acesta sacul să-i fie plin, dar şi celor prezenţi care au răsplătit şi încurajat cu aplauze interpreţii.

 

Nicoleta Latiş

comentarii

de Maria la 17 December 2012 - 11:47

O serbare reusita in care se vede ca organizatorii au pus suflet.
copii au fost minunati.
SARBATORI FERICITE tuturor !

de veronika la 23 February 2013 - 20:34

se pentru toti copilasi mei anastasia adrian elisabeta kristian csabica va iubesc foarte mul si ai multumesc la parohia sf anton ca dupa doi ani am ocazia sa ami vad copilasi mei pe care nui vad de doi ani va multumesc din tot sufletul

Lasati un comentariu