În seara de Crăciun, primiţi un colindător-povestaş al miracolului naşterii lui ISUS? (II)

• publicat la: 20 December 2012
În seara de Crăciun, primiţi un colindător-povestaş al miracolului naşterii lui ISUS? (II)

Acum, mai mult decât în alte perioade ale anului, mă gândesc cu drag la voi deoarece se apropie Crăciunul, Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Sunt multe motive pentru care aș vrea să vă colind.

  • Aș vrea să vă pot striga la ușă ”veseli-t-i jupâne gazdă?” Și dacă m-ați primi, să intru în casă cu colinda de pe malul Someșului ”Iosif cu Maria-ntra/ Întru-n sălaș pe-o noapte grea/ Nașterea se-apropia,/ Iar Maria se-ngrijea.”
  • Chiar dacă fetele copilăriei noastre (acelea care știam noi că vor servi colindătorilor din seara de Crăciun must oprit din fermentare) n-ar zice mai nimic dacă am scutura bradul, azi aș scutura doar vreo câțiva ani din cetina oarecum uscată, dar aș bea bucuros un pahar de ”vin oprit”. Deși,… ar fi suficient să fiu doar alături de voi.
  • Pentru a sta cât mai mult lângă voi, am scris o poveste lungă în care am vrut să deslușesc ce fel de sărbătoare este Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Vedeți, mă feresc să spun prea des ”CRĂCIUN” pentru că această sărbătoare este relativ recentă și ascunde motivul real al Bucuriei. Moș Crăciun l-a alungat într-un fel oarecare pe Pruncul născut să ne mântuiască. Bradul, darurile, veselia, ne fac să uităm că ar trebui să ne bucurăm de altceva…

Căutând în pictură expresii ale emoției în fața Sărbătorii Nașterii Mântuitorului, am descoperit că nu știu prea multe despre bogăția lumii spirituale existentă în jurul cuvintelor: Nașterea lui Isus, Mântuire, Răscumpărare prin jertfă, Cuvânt Întrupat, Închinarea păstorilor, Închinarea Regilor-Magi, aur, smirnă și tămâie. Acum, sunt un pic mai puțin neștiutor ca înainte și mă bucur. Dorind să vă împărtășesc atât mica bucurie a descoperirii emoției în fața unor tablouri, cât și îndemnul la reflecție asupra semnificației Nașterii Mântuitorului, am întocmit un text în care imaginile, comentariile și meditația asupra simbolurilor încriptate în pictură vă vin în întâmpinare cu urarea mea

 

SĂRBĂTORI FERICITE ȘI PLINE DE HAR!

 

UN CRĂCIUN VESEL, CU MULTE COLINDE!

BUCURIA  OAMENILOR  SIMPLI  ANUNȚAȚI  DE  ÎNGERI  CĂ S-A  NĂSCUT  MESIA 

Stille Nacht, heilige Nacht,
Hirten erst kundgemacht
Durch der Engel Halleluja,
Tönt es laut von fern und nah:
Christ, der Retter ist da!
 
Noapte liniștită! Noapte sfîntă!
Păstorilor le-a fost vestit întâi
Prin cântec îngeresc de Aleluia
Care răsună tare până-n depărtări
Spunând Cristos Salvatorul este aici!
(Traducere liberă)
 

Evanghelia după Luca relatează Nașterea Pruncului Isus și felul în care îngerul Domnului le vestește păstorilor marea bucurie, ”Că, în orașul lui David, astăzi vouă s-a născut un Mântuitor, care este Christos Domnul” (Luca 2,11). Să ne ocupăm deci de momentele în care apar păstorii și oamenii locului și vin să se închine Pruncului. Bucuria, mirarea și veselia adusă de acești oameni simpli modifică atmosfera intimă anterioară, fiind un mesaj destul de clar că Nașterea Pruncului privește toată omenirea cu cugetul curat.

Tablourile sunt prezentate în logica modificării progresive a atmosferei intime spre bucuria generală. Pentru această tranziție am două exemple, în care este sigur că în curând Sfânta Femilie îi va primi pe cei anunțați de înger că s-a născut Mesia.


Federico Fiori în tabloul său Nașterea Mântuitorului surprinde momentul în care cineva apare la ușa staulului, iar Sfântul Iosif îl invită cu un gest larg să intre. Fecioara are brațele larg deschise, privește Pruncul și spune parcă ”Vino la mama, avem musafiri”. Chipul ei, de o rară frumusețe este pus în valoare de lumina care vine de la Pruncul Isus, singura sursă de lumină din încăpere fiind El, Lumina lumii. Boul din primul plan al compoziției și măgărușul aflat într-un plan secund au și ei atenția fixată asupra ușii. Isus este învelit cu o pânză albă și o cuvertură de culoare albastră, poate mantia Mamei Lui. Privirea lui este îndreptată spre Maria. În această scenă artistul nu face aluzie la durerea Mariei. Chiar pânza albă cu care este înfășurat Pruncul Isus își pierde semnificația în faldurile albastre ale mantiei Mariei, albul și albastrul fiind în canonul culorilor, culorile Fecioarei Maria.

Federico Fiori s-a născut la Urbino, în Italia. Și-a început formația alături de tatăl său, Ambrogio Barocci, sculptor cu o oarecare faimă locală. Barocci a fost și porecla lui. Cuvântul definește o căruță cu două roți trasă de boi. Deprinderea sculptorului de a privi scenele tridimensional l-a făcut să experimenteze problemele de iluminare ale unor ansambluri folosind modele de lut. Toată viața a fost un inovator neobosit. Deși în viața de toate zilele avea un comportament oarecum ursuz, picturile sale sunt strălucitoare și pline de viață. A îmbrățișat Contra Reforma cu convingere și a intrat în ordinul Franciscanilor, ramura Capucinilor, ca frate laic. A avut un cult deosebit pentru Fecioara Marie care i-a salvat viața în urma rugăciunilor lui insistente. Așa se explică seria amplă de picturi admirabile cu scene din viața Fecioarei.

Un alt ”tablou de tranziție” este Nașterea Mântuitorului pictat de Maarten de Vos (1532 – 1603), un pictor și desenator important din Antwerpen (Anvers, Belgia de azi, Flandra în XVI). A fost elev al tatălui său, Pieter de Vos cel Bătrân. A plecat apoi în Italia, unde se pare că și-a continuat formația alături de Tintoretto. Primele lui opere dovedesc puternice influențe italiene. Revenit la Anvers impresionează printr-o serie de cinci tablouri cu o compoziție dramatică, plină de mișcare, purtând o certă tentă calvinistă. Rămâne mult timp unul dintre cei mai productivi pictori din breasla pictorilor din Anvers.

Tabloul prezentat este un tablou de tranziție de la intimitatea staulului, spre bucuria Nașterii Mântuitorului, deoarece grupul inițial al Sfintei Familii, îngerii și animalele ocupă doar avanscena, iar planul secund al compoziției este plin de mișcarea îngerilor ce coboară din ceruri învăluiți în lumină și a păstorilor anunțați că s-a născut Mesia. Ruina impresionantă a palatului din stânga-sus este goală, cei care se grăbesc să-l adore pe Mesia sunt cei veniți de pe câmp, oamenii simpli.

Sfânta Familie se află încă în armonia intimității. Fecioara se roagă cu smerenie, privind Pruncul cu dragoste, iar Isus zâmbește. Doi dintre îngeri cei trei îngeri din staul îl privesc pe Isus, fiecare fiind într-o postură de adorație. Îngerul din mijlocul grupului nu-L privește pe Isus. El are mâna dreaptă ridicată și se uită la cel ce privește tabloul. Atitudinea lui nu cred că este întâmplătoare. Mai curând el ne atrage atenția asupra adorației pe care noi, privitorii i-o datorăm lui Isus. Pruncul este gol, așezat pe o pânză albă, într-un coș de nuiele umplut cu paie. Capul său este înconjurat de raze, iar paiele din coș au spicele intacte, poate un pic ostentativ puse în evidență. Desigur, nu este cazul să mă lansez în interpretarea simbolurilor pe care pictorul le-a ”plantat” în spicele din compoziție, deoarece nu sunt excluse simplele coincidențe. Cert este că fiecare tablou are o cheie pierdută…

Muzeul de Artă al României găzduiește azi trei opere ale lui El Greco, Doménikos Theotokópoulos, pictorul grec născut în Creta (1541) și mort în Toledo (1614) în patria sa adoptivă: Martiriul Sfântului Mauriciu, Închinarea păstorilor și Logodna Mariei. Ele făceau parte din colecția regelui Carol I al României, împreună cu alte șase tablouri ale aceluiași artist. Este un tablou de dimensiuni foarte mari, 364cm x 137cm, un tablou de altar care se presupune că făcea parte dintr-un poliptic cu cinci sau șapte pânze. Structura bipartită a tabloului este evidentă și face vizibilă ideea filosofică a pictorului privind dichotomia cer – pământ. Sursa principală a luminii în tabloul lui El Greco este Pruncul Isus, El care va spune conform Evangheliei lui Ioan (8,12) ”Eu sunt Lumina lumii; cel ce vine după mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”.

Un alt tablou încărcat de mister și simboluri este Adorația păstorilor pictat de Lorenzo Lotto. Artistul s-a născut la Veneția (1480) și s-a stins din viață la Loreto (1556). A fost un artist sensibil, neliniștit, instabil, a dus o viață vagabondă, cu multe schimbări de domiciliu. A preferat mediul oamenilor din popor în detrimentul ”lumii bune”. Și-a luat o anumită libertate în tratarea subiectelor mitologice sau religioase, șocând uneori prin realism sau umor. În perioada în care s-a format pendulând între Veneția, Bergamo și regiunea sa natală Marche, intelectualitatea italiană a flirtat și cu ezoterismul și cu ideile care au precedat Reforma. Pe de altă parte, Renașterea a stimulat revalorificarea artei și ideilor antichității greco-romane. De aceea a nutrit un anumit gust al semnelor cabalistice și esoterice pe care le-a introdus în picturile sale ori de câte ori a avut ocazia. Nu trebuie să înțelegem că era ateu sau adept al Reformei. A rămas profund religios, așa cum și Michelangelo a rămas credincios în ciuda tuturor frământărilor pe care le oglindește opera sa. Lorenzo Lotto a murit singur, ignorat de toți la Santa Casa de Loreto unde s-a retras ca oblat, adică un fel de laic ce trăiește într-o mănăstire fără a depune voturile călugărești. Redescoperirea lui și recunoașterea valorii operelor sale s-a făcut relativ târziu, cam pe la sfârșitul sec. XIX datorită studiilor efectuate de istoricul de artă Bernard Berenson.

Tabloul pe care îl vom analiza, va dezvălui modul în care pot fi încriptate câteva simboluri într-o scenă cu conținut ”anunțat”, Nașterea Mântuitorului. Fecioara Maria se află în staulul mărginit de un gard de nuiele, este îngenunchiată și aplecată spre Isus, este în adorația Lui. Ea știe destinul fructului trupului Ei, fața îi exprimă fără echivoc frământarea și acceptarea voinței lui Dumnezeu. Are pe cap un voal alb, dar brațele îi sunt parțial acoperite de faldurile unui veșmânt albastru închis. Artistul a concentrat în îmbrăcăminte albul curăției, roșul culorii împărătești (mantia de purpură) și culoarea închisă a doliului. Pruncul Isus este culcat pe o eșarfă albă, dar sub eșarfa albă se vede și un fald al mantiei închise la culoare a Mariei. Copilul sfânt întinde brațele și ia în mâini capul mielului ținut în brațe de ambii păstori. Nu știu dacă piciorul din dreapa-față care se întinde asupra Pruncului are vreo semnificație, sau este doar o coincidență. Gestul Pruncului Isus provoacă surpriză, cu atât mai mult cu cât nu cunosc alte imagini cu acest gest al Pruncului, cu acceptarea tandră a rolului de Miel al lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii… În spatele păstorilor se află doi îngeri, iar boul și măgarul ocupă planul secund. Sfântul Iosif se află în spatele Mariei și întoarce capul pentru a-l privi pe Isus cu dragoste și resemnare. La prima vedere prin această trecere în revistă a scenei am surprins totul. Ei bine, se pare că nu. Jean-Marc Bellot ne propune [2] să privim cu atenție îngerul aflat în spatele celor doi păstori. El singur nu privește spre Pruncul Isus ci se uită insistent spre privitorul tabloului. Parcă spune: privește mai atent și încearcă să înțelegi sensul implicit, încearcă să descifrezi simbolurile încriptate!

Sursa de lumină din tabloul lui Lorenzo Lotto este în mod cert situată în stânga sus. O dovedește iluminarea Feciorei Maria, a pruncului și a păstorilor. Ni se propune să pornim de la acestă sursă de lumină identificând punctul central al scenei, Pruncul Isus. Privirea Pruncului Isus este îndreptptă spre miel. Prelungind această direcție a privirii, descoperim o cruce în geamul situat deasupra capului îngerului care ne privește. Existența acestui geam iluminat din exterior este destul de ciudată pentru un staul, după cum ciudat este și faptul că geamul are un oblon care poate ascunde crucea… Dar crucea este simbolul Patimilor lui Isus, ea ne vorbește despre Moartea și Învierea Domnului nostru Isus Cristos. Făcând încă un pas pe terenul ipotezelor, putem afirma că tabloul ne vorbește simultan despre Nașterea Mântuitorului Și despre Moarte și Învierea Lui.

Nu propun să urmăm mereu asemenea căi întortocheate pentru a descifra un tablou. Cineva care refuză asemenea descoperiri miraculoase poate replica, fără a putea să-l contrazici, că este suficient să acceptăm ideea că Fecioara Maria știa că în final rodul trupului Ei va parcurge tot drumul Răscumpărării noastre și atunci vom vedea în orice tablou cu Fecioara Maria și Pruncul Isus, atât Crăciunul cât și Paștele. Personal, cred că viața este mai interesantă dacă acceptăm uneori provocarea imaginației, plimbarea prin grădinile pline de mister ale cercetării (iscodirii) și ipotezelor, pentru că altfel viața ar fi plată, fără surprize și, credeți-mă, ar fi greu de suportat…

prof.Ioan Soran

 

 

Lasati un comentariu