Momente de sărbătoare în familia Colegiului Tehnic “Iuliu Maniu”

• publicat la: 21 December 2012
Momente de sărbătoare în familia Colegiului Tehnic “Iuliu Maniu”

Sfintele Sărbatori de Iarnă sunt legate de o aleasă atmosferă de pace și bucurie, de minunate tradiții strămoșești.Familiile se adună laolaltă, comunitățile se regăsesc în entuziasmul sărbătorilor tradiționale.

Pe aceste considerente, conducerea Colegiului Tehnic Iuliu Maniu din Carei a avut o iniţiativă aparte in organizarea momentului artistic din pragul Sărbătorilor .Au fost doriţi  alături la serbarea tradiţională din decembrie, cei care au stat la catedrele liceului de-a lungul timpului, acum profesori pensionari.

Tot astăzi a avut loc primul Consiliul Profesoral lărgit care a reunit atât actualele cadre didactice cât si pe cele pensionare.Unii dintre cei care au dat curs invitaţiei şi-au regăsit foştii elevi, acum la catedră, motiv de mândrie şi satisfacţie.

In această atmosferă incărcată de emoţie , intr-un cadru magic, elevii au prezentat asistenţei  o scenetă si un miniconcert de colinzi sub directa indrumare a prof.Antal Sidonia şi a părintelui Pop Valer.

Sceneta a constituit o abordare modernă a Sărbătorii Crăciunului.Întregul moment este văzut prin ochii acelor adolescenţi care au pierdut valorile traditiilor si ale sacrului.”Cine mai ascultă aşa ceva?” afirmă unul dintre tineri referindu-se la colinde.Intreaga scenetă pune in lumină de fapt dramele care se ascund sub masca bravurii tinerilor ce vor să pară „cool”.

Miniconcertul de colinzi a antrenat si publicul spectator, un bun cunoscător al tuturor cântecelor intonate.Părintele Pop Valer a binecuvântat asistenta cu urări de sărbătoare.

Directorul Colegiului, Adrian Micovschi a multumit colegilor săi pentru susţinerea si implicarea in realizarea acestor momente de aleasă sărbătoare, dar şi foştilor dascăli pentru prezenţă.

”Doresc să mulţumesc colegilor pentru strădania lor si pentru faptul că deşi promovabilitatea la Bac nu este una remarcabilă, la nivel de licee tehnologice ne situăm pe primele poziţii.Sunt bucuros să vă aduc la cunoştinţă că astăzi vom avea prima editie a Consiliului Profesoral lărgit,la care vor participa foşti dascăli ai acestui lăcaş de invăţământ.Trebuie să fim mândri că suntem profesori la acest liceu care a avut asemenea dascăli.Am dorit ca in preajma  Crăciunului  să fim impreună, să sărbătorim impreună,nu numai să muncim împreună.Vă doresc tuturor  să aveţi parte de Sărbători Fericite si un An Nou aşa cum vi-l doriţi.”

Invitatii au avut ocazia să viziteze apoi o inedită expozitie de artă culinară si aranjamente festive de Crăciun, realizată de elevi ai claselor a X E (dir. Szaniszlay Zoltan) , a IX B (dir.Szaniszlay Terezia) , a XI B (dir.Farkas Elisabeta),a X B 2 (dir. Zsido Zsuzana),a IX A (dir.Gulacsi Marta).

Preparatele traditionale si produsele de patiserie-cofetărie ale elevilor din clasele amintite au delectat simturile degustătorilor, aceştia având pobibilitatea de a servi din fiecare preparat.

Sala profesorală de la Colegiul Iuliu Maniu a reunit apoi foste şi actuale cadre didactice ale liceului , prezentul si trecutul stând la aceeaşi masă şi construind o punte intre generaţii.

Cuvântul de bun-venit a fost rostit de directorul Adrian Micovschi, fost absolvent a acestei institutii de invăţământ care a oferit  ocazia dascălilor pensionari să se prezinte in faţa mai tinerilor lor colegi.

Fecser Francisc si-a inceput activitatea didactică in 1961 ca profesor de matematică-fizică.Isi aminteste de perioada anilor 80 când aici erau cele mai bune rezultate după numărul de absolvenţi  intraţi la facultate.”Aici am inceput activitatea de profesor si tot aici m-am pensionat in anul 2000.”

Dobra Petru a predate discipline tehnologice timp de 37 de ani, de la infiinţarea Liceului Industrial si până la pensionare.”Am inceput activitatea in 1973, pot spune de la zero, fără să avem ateliere dotate .Munca noastră nu a fost in zadar si rezultatele nu au intârziat să apară, ajungând să fim la aceasta diciplină cei mai bine situaţi in judeţ.Acum pot să vă spun că mi-am găsit o nouă activitate: imi cresc nepotul.”

Szabo Maria Magdalena a fost professor de matematică incepând din 1975 până in 2008.Tot professor de matematică a fost şi Poszet Veronica, din 1967 pana in 2000.

In 1967 Vaida Liana venea ca profesor de Limba Română, până in 1998.Un alt dascăl reper al Colegiului a fost Blazer Ioan care si-a inceput cariera didactică intr-un septembrie 1963, a predat fizică- chimie atât in limba română cât si in limba maghiară.”Regret că nu am invăţat ca să pot sa predau si in lima germană.Vin mereu cu drag aici si trebuie să vă spun că il invidiez pe directorul adjunct când mă gândesc că am avut si eu odată 65 de kilograme.”

Fabian Vasile se mândreste cu elevii foarte buni pe care i-a avut incepând din 1970 când a venit pentru prima dată la inceput de an scolar.A fost prezent si Ioan Abrudean, dascăl din 1995 care a urat celor prezenti mult noroc si sănătate.O prezenţă tonică, peste care anii au trecut fără a-i altera energia este profesorul de biologie Hanvas Francisc.”Dacă in perioada petrecută aici m-am ocupat de biologie pot să vă spun că la pensionare am schimbat orientarea si am trecut pe viticultură.

Au mai participat si profesorii Tiţa Angela si Gyor Ecaterina.S-a păstrat  un moment de reculegere in memoria profesorilor Tiţa Alexandru si Gyor Peter.

Momente deosebite,cu încărcătură emoţională,au avut loc la Colegiul careiean,fost Liceu Industrial,fost Liceu Pedagogic,fost Liceu Mixt.

Viaţa dascălilor  pensionari acum,a fost o confruntare putem spune,o viaţă de trudă şi iubire pentru înnobilarea vieţii elevilor,o viaţă plină de răspundere faţă de şcoală, plină de vigoare sufletească, de curaj, de renunţări, o viaţă modestă financiar. Dar ei au trăit viaţa cu satisfacţiile date de împlinirile tuturor generaţiilor care s-au perindat de-a lungul timpului.Nu puţini sunt cei care îşi datorează cariera tocmai pregătirii de care au beneficiat în timpul petrecut  în băncile  liceului care astăzi poartă numele celui ce a fost Iuliu Maniu,un simbol speranței și al dorinței de libertate,artizanul înfăptuirii Unirii din 1918.

O iniţiativă lăudabilă din partea  conducerii Colegiului Tehnic Iuliu Maniu care pune în practică proverbul românesc “Cinsteşte-i pe bătrâni, dacă vrei să te respecte cei tineri”.

 

Daniela Ciută

 

 

 

Lasati un comentariu