Ploaie strălucitoare de meteoriţi, pe 13 decembrie

• publicat la: 11 decembrie 2012
Ploaie strălucitoare de meteoriţi, pe 13 decembrie

Astronomii prognozează peste două zile una din cele mai frumoase ploi de meteoriţi din acest an, potrivit AstroNews, scrie Agerpres.

La 13 decembrie a.c., fragmente de comete vor intra în atmosfera planetei noastre, generând o ploaie luminoasă. Aceasta ploaie de meteoriţi este cunoscută sub numele de Geminide, deoarece văzută de pe Pământ se creează impresia că stelele cad din constelaţia Gemenilor.

Apogeul acestui fenomen va fi în noaptea de 12 spre 13 decembrie a.c.. Condiţiile pentru observarea celei mai strălucitoare ploi de meteoriţi din acest an vor fi ideale, asigură experţii. Luna va fi în fază de lună nouă, iar fenomenul va putea fi observat cel mai bine în Europa, SUA, Africa de Nord şi China, unde frecvenţa apariţiei de meteoriţi va fi de 120 de meteoriţi pe oră.

Însă ploaia de meteoriţi va fi vizibilă din orice colţ al lumii, susţin oamenii de ştiinţă. Ploaia de meteoriţi Geminide este de obicei considerată cel mai abundent flux de meteoriţi din an. Fragmentele se îndreaptă spre Terra cu o viteză de 35 km pe secundă. În circumstanţe bune pot fi zărite până la 50 de fragmente de meteoriţi pe minut.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu