Românii l-au dat jos, ungurii îl premiază

• publicat la: 5 December 2012
Românii l-au dat jos, ungurii îl premiază

Un scandal monstru, cu clar iz antiromanesc, care a fost generat de o acţiune a lui MRU este acum premiat cu titlul de Doctor Honoris Causa.

Titlu conferit lui MRU

Agenţia maghiară de ştiri MTI, citată de postul public de radio a informat că lui Mihai Răzvan Ungureanu, i se va conferi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Pécs (oraş universitar din Ungaria). Festivitatea de conferirea titlului va avea loc pe 13 decembrie a.c. Purtatorul de cuvant al universităţii, Gergely Kottász,  a precizat că MRU va deveni Doctor Honoris Causa împreună cu fostul ambasador al Finlandei la Budapesta, În luna septembrie, portalul de stiri Pecsi Ujsag.hu a scris ca decanul Facultăţii de Medicină a Universităţii din Pécs a propus acordarea titlului de Doctor Honoris Causa lui Mihai Răzvan Ungureanu, pentru sprijinirea învaăţământului medical în limba maghiară din România.

Pentru ce este premiat MRU

Lui MRU i se conferă acest titlu pentru o acţiune întreprinsă la puţin timp după ce a devenit prim-ministru şi care a declanşat un scandal monstru în România. Concret, MRU a dat Hotărârea de Guvern nr.230 din 27 martie 2012 prin care, la UMF Tg Mureş se înfiinţa o facultate în limba maghiară. La vremea respectivă întreaga comunitate locală a fost bulversată de emiterea acestui act normativ, în care s-a trecut peste voinţa Senatului UMF Tg.Mureş. În perioada respectivă s-au înregistrat şi o serie de manifestaţii de protest ale studenţilor, care s-au pronunţat împotriva separării pe criterii etnice a UMF Tg.Mureş.

Scandalul monstru s-a mai atenuat după ce Senatul UMF a obţinut ăn justiţie suspendarea punerii în aplicare a HG 230/2012. În Parlament au existat ameninţări cu moţiunea de cenzură din partea USL în situaţia în care Cabinetul MRU ar fi încercat să vină cu o Ordonanţă de Urgenţă prin care să înfrângă decizia justiţiei.

HG 230/2012 a contribuit la căderea lui MRU

Ceea ce este interesant şi chiar foarte ciudat (sau nu), este faptul că MRU este premiat pentru un act care a contribuit decisiv la căderea guvernului pe care l-a condus. Emiterea HG 230/2012 a constituit unul din cele trei puncte pentru care USL a depus moţiunea de cenzură şi chiar a grăbit depunerea moţiunii cu o lună de zile. Este dificil de anticipat dacă acordarea unui titlul universitar de pe urma căruia a căzut un guvern va avea efecte pozitive asupra universităţii în cauză.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu