Pagina principala / Stiri interne / Un călugăr austriac a făcut timp de 20 de ani experimente pe “copiii din canale” de la Gara de Nord. Rezultatul îţi dă fiori

Un călugăr austriac a făcut timp de 20 de ani experimente pe “copiii din canale” de la Gara de Nord. Rezultatul îţi dă fiori

Acum e pensionar şi-şi trăieşte bătrâneţile undeva în Austria. Pare a fi un bătrânel blajin şi normal, dar numai asta nu e. Sub masca de simplu “călugăr”, austriacul a ascuns timp de 19 ani un personaj care a dat încontinuu târcoale în jurul Gării de Nord, supunând aurolacii unui experiment ale cărui consecinţe fac să ţi se facă pielea găină. Copii scofâlciţi ca stafidele…

Copii scofâlciţi ca stafidele, condamnaţi de soartă să se stingă prin canale au ajuns, prin iubirea părintească a călugărului, nu doar oameni normali, ci unii dintre ei „strălucesc” în profesiile lor. Câţiva sunt angajaţi la birourile din Austria la OMV şi în Paris, la Mariott, la Radisson şi la fabrica Titan, iar ceilalţi la mici firme de tâmplărie, panificaţie şi construcţii.

Călugărul iezuit Georg Sporschill e o pildă că există vieţi care trăiesc Biblia prin faptele lor pe acest pământ. Trimis de congregaţia sa în România pentru o misiune de 6 luni, în care să aline suferinţele copiilor străzii şi aurolacilor din canalele Bucureştiului, părintele Sporschill a coborât din trenul de Viena în 1991, având cu sine doar cu sacul de dormit, o geacă groasă pentru iarnă şi ceva bani de buzunar. Avea experienţă din munca cu oamenii străzii din Viena, însă ce-a găsit aici l-a copleşit. A fost întâmpinat cu îmbrânceli, a fost lovit de aurolaci, dar cât de nesemnificativ e acest mic inconvenient când scopul este „salvarea de vieţi”. Dragostea lui a fost mai mare decât îndârjirea lor, aşa că părintele Georg i-a învins. Nu înseamnă că nu au fost mici încercări şi ulterior: „Au fost conflicte pe stradă, dar de drag. Odată, când a venit să le-aducă mâncare şi lucruri, părintele Georg a fost înconjurat de aurolacii din canale şi luat pe sus. Copiii străzii i-au zis: «Vrem şi noi la tine şi nu te lăsăm să pleci până nu ne promiţi că ne găseşti şi nouă un loc». I-au dat drumul până la urmă, după ce le-a promis că o să găsească o soluţie pentru fiecare”, îşi aminteşte Fabian Robu, asistent manager la Concordia.

Văzând cât de mari sunt nevoile copiilor străzii din Bucureşti, călugărul le-a comunicat liderilor săi că mai vrea să rămână. Asociaţia Caritas din Austria a acceptat, însă cu o condiţie: „Îţi mai dăm bani o perioadă, după care trebuie să găseşti singur”. Călugărul a acceptat, îşi aminteşte Fabian Robu: „Nouă, angajaţilor, ne zicea doar: «Voi să oferiţi o educaţie bună copiilor. De fonduri mă ocup eu în afară». Şi a cerşit zeci de milioane de euro în Austria, Elveţia, Germania, Liechtenstein”.

În 1991, când autorităţile statului erau buimace şi incapabile să gestioneze problema copiilor din orfelinatele ţării, acest călugăr iezuit a pus bazele unei căsuţe sociale, în Bucureşti. Atunci când casa a devenit neîncăpătoare pentru copiii culeşi din canalele de la Gara de Nord, călugărul a construit alta, apoi încă una…până când aşezământul social s-a transformat într-un adevărat sat, lângă Ariceşti (Prahova) populat cu zeci de case şi ateliere de tot felul, de tâmplărie la brutărie, cofetărie, ospătărie, agricultură. În 19 ani, munca de caritate începută solitar de călugărul Georg Sporschill s-a transformat în organizaţia internaţională Concordia, care doar în România are 180 de angajaţi şi voluntari, din care 150 sunt educatori şi traineri şi care găzduieşte 400 de copii părăsiţi. În plus, în Moldova şi Bulgaria organizaţia se îngrijeşte de alţi 400 de copii. Cel mai important e că atunci când copiii culeşi de pe stradă şi din canale împlinesc vârsta de 18 ani nu sunt aruncaţi în vâltoarea vieţii, ci sunt ţinuţi în continuare, oricât timp e nevoie ca ei să-şi facă un rost în viaţă. Deşi nu există o limită de vârstă, rar se întâmplă ca aceştia să ajungă la vârsta de 30 de ani fără să-şi fi luat zborul.

Marcus, călugăr iezuit aflat în conducerea Concordia, descrie una din tradiţiile organizaţiei, care îi ajută pe tinerii care au devenit independenţi să simtă că au o familie: „Păstrăm legătura cu majoritatea tinerilor care pleacă de la noi, dar avem şi Clubul Concordia, format din aceşti tineri care au fost la noi şi care acum au devenit independenţi. Aceştia se întâlnesc regulat, cam de 5-6 ori pe an. Cele mai importante ocazii sunt Crăciunul şi Paştele, dar există şi o zi a Concordiei, numită „Vis de vară”, când se întâlnesc toţi copiii şi tinerii care au trecut vreodată pragul organizaţiei”.

„Copiii canalelor nu pot evada”-o prejudecată

Fabian Robu asistent manager la Concordia, şi-a început cariera în „munca socială” în anii ‘90 alături de călugărul Georg Sporchill. Nu a rezistat decât câteva luni în munca cu copiii străzii: „Când îi vedeam la masă cum se scuipă unul pe altul, cum se înjură şi se bat, m-am dus la Pater Georg şi i-am spus: «Eu nu o să mai stau multă vreme alături de dumneavoastră»”. Călugărul austriac l-a îmbunat şi Fabian Robu încă slujeşte în Concordia. El a văzut toate generaţiile de copii ai străzii crescând, metamorfozându-se în tineri şi apoi luându-şi zborul, fiecare pe drumul vieţii lui. Unele dintre aceste destine sunt de-a drepul de neimaginat, dacă ne gândim că au fost scoşi din canale: „Avem tineri cu care ne mândrim. Robert Stoica e un tânăr care a terminat ASE-ul în limba germană şi acum lucrează la OMV în Austria. Pe Robert l-am găsit în Ploieşti pe stradă, că avem şi acolo un centru social. Cristi, un alt tânăr care a terminat limbi străine aici, în Bucureşti, acum este la o companie din Paris. El şi fratele lui au fugit din Focşani de acasă şi au ajuns în Gara de Nord. După câteva săptămâni i-am găsit în gară şi i-am adus la noi şi i-am dat la grădiniţă. Aveau şase ani atunci. Apoi Cristi a făcut şcoala, facultatea şi acum e la Paris. Avem şi alţi tineri, foşti copii culeşi de pe stradă şi din canale, care au terminat facultatea aici în Bucureşti şi lucrează în Austria. În cazul acestor tineri avantajul major e că fiind găsiţi de mici, nu au ajuns la aurolac şi că părintele Georg i-a găsit destul de devreme pe stradă”.

Ulla Konrad, directorul sociopedagogic al Concordia International, explică că în acelaşi timp, asistenţii sociali au întânit şi cazuri în care magnetismul bolnăvicios al catacombelor din canale a fost mai puternic decât lumina vieţii la suprafaţă: „Noi avem un principiu în organizaţie. Nu renunţăm la nimeni, indiferent de comportamentul lui. Uneori însă unii dintre ei care renunţă şi pleacă din organizaţie, ajunând înapoi pe stradă. Cam 5% dintre ei fac asta. Unii pleacă, apoi se întorc, iar pleacă, iar se întorc. Dar chiar şi aceşti copiii sunt bineveniţi mereu”.

Fabian Robu dă exemplul unuia dintre aceste „suflete rebele”, care deşi nu se poate despărţi prea multă vreme de viaţa de canal, are un rol esenţial în Concordia: „Moise e unul dintre ei. Are 32 de ani, este de la începutul organizaţiei, din 1991 şi a fost cam prin toate casele şi atelierele de formare ale organizaţiei. Nu a rezistat nicăieri. Chemarea străzii a fost mai puternică decât voinţa lui de a rămâne într-o casă şi acum e la noi, în centrul social Sfântul Lazăr şi vine, stă o lună, două, jumătate de an, după care merge iar pe stradă să doarmă în canale, apoi iar revine la noi. Ne bucurăm că n-a ajuns să ia etnobotanice, ci e încă pe aurolac. Însă în ciuda destinului său, Moise este cel mai bun street-worker sau asistent social pe stradă. El dacă merge pe stradă şi întâlneşte copii, vine, ni-i aduce, ni-i lasă şi pleacă înapoi pe stradă. Ştie că pe stradă că aceşti copii pot fi abuzaţi sau să ajungă la droguri şi că la Concordia ei vor primi o educaţie, un pat şi o masă”.

Pentru asistenţii sociali, terapeuţii şi educatorii de la Concordia, noua provocare în ton cu vremurile sunt drogurile: „Până acum vreo 2-3 ani copiii din canale erau consumatori de aurolac foarte mult. Acum problema cea mai mare e cu etnobotanicele, pe care le consumă tot mai des. Pe consumatorii de etnobotanice e mai greu să-i integrăm. Drogurile acestea îi afectează mult mai mult decât aurolacul şi cu etnobotanicele nu prea am avut experienţă până acum. Le slăbesc foarte mult mintea şi sistemul imunitar. Dacă ei sunt pe stradă şi nu au parte de o alimentaţie corepsunzătoare şi nu se odihnesc suficient, la care dacă se adaugă diverse infecţii contactate pe stradă, cum e hepatita sau HIV, se sting. Am avut şi cazuri de copii care au decedat pe stradă din cauza etnobotanicelor, deşi noi încercăm să-i salvăm pe toţi. Chiar acum vreo două luni ne-a murit Crenguţa, o fată de 28 de ani, de la etnobotanice, care s-a îmbolnăvit de sida. În urmă cu doi ani Crenguţa s-a injectat, a folosit mai mult timp acea seringă şi deşi boala i-a fost descoperită la timp, Crenguţa nu a rezistat în organizaţie, a revenit pe stradă şi a folosit din nou droguri. Ea a fost mai mereu pe stradă şi a stat perioade foarte scurte de timp la noi. Ultima oară când am văzut-o nu am recunoscut-o. Era foarte umflată la faţă, îi apăruseră pistrui şi era palidă. Nu mai era Crenguţa pe care o ştiam eu de ani de zile, acea fată energică care ştia să se impună, deprindere învăţată de pe stradă. La trei luni după ce-am întâlnit-o ultima oară, a murit printre ceilalţi, pe stradă”.

Însă această vară Concordia a adus 4 specialişti în domeniul drogurilor din Austria, care îi consiliază pe terapeuţii locali cum să lucreze cu copiii şi tinerii consumatori de etnobotanice. Rezultatele încep să se vadă: „Nicu e un băiat care a fost alungat de-acasă de la 8 ani şi a trecut prin mai multe centre de plasament. De doi ani se află la noi, care a consumat şi aurolac şi etnobotanice şi chiar a ajuns şi la heroină şi a renunţat de când e la noi. Are 20 de ani, are specializarea de zugrav şi e în clasa a III-a la «a doua şansă». Încă nu şi-a găsit de lucru, dar suntem în căutări”.

CITAT:

„Un principiu al iezuiţilor e să-l găseşti pe Dumnezeu în toate lucrurile şi în toate posibilităţile” Pater Marcus

sursa ziare.ro