ADENDĂ la Fundatia dr. IOAN NICHITA de Hotoan

• publicat la: 26 January 2013
ADENDĂ 	la Fundatia dr. IOAN NICHITA de Hotoan

Autorul, Tiberiu Vanca, fiu al învăţătorilor Valeriu şi Leontina, din care, tatăl, născut al Hotoanului, semnatar al articolului republicat pe 24 ianuarie 2013 în Buletin de Carei (n.n. iniţial a văzut lumina tiparului în revista Caiete Silvane din Zalău în octombrie 2008), pe de o parte, din admiraţie faţă de un născut al Hotoanului, Ioan Nichita, iar pe de altă parte pentru îndeplinirea legatului testamentar al părintelui meu rostit la vremea când a socotit că se află în pragul eternităţii. Când vârsta dădea semne de nerăbdare aşteptându-şi trecerea cea mare, şi-a strâns în preajmă născuţii şi le-a spus:”Nu am bunuri materiale. La plecare vă îndatorez cu o obligaţie spirituală. Când se va întâmpla să treceţi prin Hotoan să ieşiţi la fereastra trenului şi să îmbrăţişaţi, cu privirea satul”  Iată de ce folosesc prilejul ca prin prezentul:

RAPORT DE ÎMPLINIRE A LEGATULUI

să îi fac cunoscut că i-am împlinit dorinţa, şi că mi-am îndeplinit în mod exemplar îndatorirea ce mi-a lăsat prin cuvânt de moarte.

M-am deplasat la Hotoan, având alături de mine soţia şi am trecut pragul casei în care s-a născut. Am sondat arhivele şi am descoperit că aici s-a născut Dr. Ioan Nichita, un mare român, un adevărat mecena care şi-a testat  întreaga avere şcolii şi bisericii greco-catolice sălăjene, sălăjenilor săraci, şi tineretului cu vocaţie pentru instruire şcolară. Existenţa şi viaţa exemplară al acestui mare mecena am făcut-o cunoscută  în Sălajul contemporan în 2008 iar acum în partea de Sălaj arondată sătmarului.

În 1952 anul în care absolveam liceul careian, a fost ridicat de securitate şi a adăstat vreme de doi ani la „Canalul Dunăre-Marea Neagră”. Ani în care a durat trauma de a nu avea cunoştinţă privind drumul ales de fiul său după absolvire. Ştia, însă, că ne-a fost greu, că ne-am zbătut în cea mai neagră sărăcie. Salariul de învăţătoare a consoartei, mamă, era neacoperitor pentru întreţinerea născuţilor comuni în procesul educativ al vremii, şcoli gimnaziale pentru mezini şi dorita facultate pentru cel mare. I-am scris săptămânal. Scrisorile cuprindeau de fiecare dată informaţia pe care o aştepta: „Sunt student la drept!”. Dar scrisorile au fost aruncate cu regularitate la coşul de hârtii a Penitenciarului-Colonie de Muncă Poarta Albă.  Una i-a fost, totuşi, înmânată, iar întâmplarea a făcut ca în formularea acesteia să lipsească informaţia complimentară „… la drept!” A trebuit să trăiască ani de zile cu suferinţa de a nu şti ce anume carieră î-şi construia fiul său.

Iar pentru că existenţa fiinţei umane să se înscrie pe un traiect de igienă civică şi morală, este strict necesar ca în raportul bilanţier al acestuia să se poată cuprinde informaţii din categoria pozitivului, cred că astăzi părintelui meu i-ar fi plăcut să afle că am durat servicii avocaţiale ce s-au înscris în limitele depline ale moralităţii şi că am avut un bun nume profesional. Că sunt artizan de cuvinte în calitate de scriitor, iar pe planul larg social lupt pentru ordine socială în calitate de jurnalist.  Că am construit o familie fericită în cadrul căreia subzistă doi fii, „nepoţi”, ingineri chimişti, care au prelungit spiţa familială cu o strănepoată, avocat,  şi un strănepot, liceean, de nota zece pe linie.

 

comentarii

de Oana la 27 January 2013 - 10:41

Nu am bunuri materiale. La plecare vă îndatorez cu o obligaţie spirituală. Când se va întâmpla să treceţi prin Hotoan să ieşiţi la fereastra trenului şi să îmbrăţişaţi, cu privirea satul”
Superba poezie ! Minunat testament al unui tata!Si cata responsabilitate in aceste cuvinte!

de Horia Mărieș la 27 January 2013 - 11:16

Oana la 27 January 2013 – 10:41

Așa este.

N-am avut privilegiul să trec cu trenul prin Hotoan, deși străbunii mei sunt de fel din Dindești, un sat aflat destul de aproape de Hotoan.

Nu știu dacă este vorba de o poezie, deși cuvintele respective sună ca o poezie în proză.

Dar dacă cuvintele respective au fost rostite într-adevăr așa, ele sunt, fără nici un fel de dubiu – absolut superbe.

de cristina la 28 January 2013 - 02:14

emotionant mesaj!
se poate incerca si o rememorare a unei zile din acea perioada?
cine erau “marii zilei” la Carei in 1952?

de Tiberiu Vanca la 29 January 2013 - 15:17

Cristina (28 ianuarie 2013 -02.14)în comentariul său întreabă: “Cine erau “marii zilei” la Carei în 1952:
Răspuns:Nişte anonimi, de o prostie şi incultură greu de prins în cuvinte. Statul român al acelei vremi n-a fost nimic altceva decât o bandă criminală instituţionalizată ce a prins fiecare metru pătrat al României. Că este aşa următoarele:
Legitatea de bază a demolării rânduielilor burgheze şi a edificării societăţii noi socialiste a constituit-o un şablon care prezintă crimele de comis în 45 de puncte. Documentul a fost redactat la Moscova în 2 iunie 1947 şi s-a numit: “Directiva specială pentru implantarea comunismului în imperiul KGB” şi se identifică K AA/CC 113 Indicaţie NK/003/47.
Punctul 44 al şablonului normează: “Cei care lucrează în diferite funcţii (se înţeleg şi funcţionarii şi conducătorii administraţiilor pub lice locale) trebnuie să fie schimbaţi şi înlocuiţi cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificaţi”.
Aşa dar întreaga structură a administraţiei locale (în cazul nostru al oraşului Carei) a fost demisă, iar posturile astfel libere au fost ocupate de semi-analfabeţi, persoane fără nici o pregătire de specialitate, dar cu creierul spălat şi pe cale de consecinţă cu tupeu revoluţionar, persoane dispuse să execute fără comentarii (la pct. 17 se specifică că cei numiţi în astfel de posturi nu le este îngăduit să analizeze) chiar şi crime de drept comun.-. La pct. 26 se normează că în adunările publice să se critice trecutul să se evidenţieze lipsurile făcându-se precizarea că este interzisă înlăturarea cauzelor ce au produs efecte negative. Conducătorii din administraţie şi din fruntea unităţilor economice ce prin activitatea lor au produs pierderi, nu vor fi trimişi în judecată. Vor fi schimbaţi din funcţii şi numiţi în funcţii similare sau chiar superioare (Pct.42). Cu alte cuvinte pe baza acestei reglementări conducătorilor , ce au produs pagube li se instituie regim de imunitate.
Punctul 40 al şablonului instituie omuciderea fără judecată sau hotărâre judecătorească Redăm punctul 40 integral: ” … reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi. … acei opozanţi care se bucură de stima populaţiei băştinaşe, înainte ca ei să se întipărească în conştiinţa maselor, trebuie lşichidaţi (n.N. ucişi) prin aşa numite “întâmplări neprevăzute” sau închişi sub acuzaţie de crimă de drept comun.”
Iată de ce în anul 1952 în fruntea oraşului Carei operau, proştii şi inculţii, indivizii lipsiţi de orice pregătire dar dispuşi să comită toate crimele ce li se ordonă. Tot ceea ce a fost cu ceva ani înainte floarea intelectuală, vârfuri anteprenoriale, şi oameni de bine de oarecare notorietate în oraşul Carei,nu se mai aflau în perimetrul urban al oraşului ci în lagărele de concentrare ale patriei, în inchisori, sau sub pământ în cimitire sau pe margine de drumuri şi păduri, unde securitatea îşi exercita competenţele de lichidare prin întâmplări, zise, neprevăzute.

de Horia Mărieș la 29 January 2013 - 19:46

@Tiberiu Vanca la 29 January 2013 – 15:17

“Iată de ce în anul 1952 în fruntea oraşului Carei operau, proştii şi inculţii, indivizii lipsiţi de orice pregătire dar dispuşi să comită toate crimele ce li se ordonă.”

Erau relevant dacă erau amintite și niște nume. Numele celor care s-au aflat în fruntea orașului Carei în anul 1952. Și era interesant să aflăm și ce era de capul lor. Pregatire, stare socială, cu ce s-au ocupat înainte de 1952?

Asa cum este acum, comentariul Dvs. este unul care se ocupă în linii mari de ceva, dar nu pune de loc punctul pe “i”. Cum s-a aplicat efectiv K AA/CC 113 Indicaţie NK/003/47 în Carei? Asta este întrebarea.

de Tiberiu Vanca la 29 January 2013 - 21:14

T.V. lui Horia Mărieş:Istoricii au stabilit că “Directiva specială pentru împlantarea comunismului în imperiul K.G.B. s-a aplicat “ad literam” în întreaga ţară. În 1952 în România (pe atunci Republica Populară Română) cel ce ar fi îndrăznit să facă cea mai mică dizidenţă ar fi împărtăşit soarta lui Lucreţiu Pătrăşcanu, şi de ce nu şi a colegului meu de liceu Ionică Iuhaz, condamnat şi executat prin împuşcare. Să nu se uite că în 1952 au fost aruncaţi la lada de gunoi a istoriei Ana Pauker, Iosif Chişinevski, Teohari Georgescu ş.a. iar aceştia nu au fost oricine ci persoane ce s-au aflat la conducerea Comitetului Central, a Biroului Politic.În aceste condiţii Careiul nu putea face excepţie. În anii de referinţă în Carei nu se putea intra fără a avea la mână aşa numita autorizaţie de frontieră, document echivalabil cu un fel de paşaport intern, paşaport emis în România pentru circulaţia românului în propria ţară. Îl sfătuiesc pe H.M. să apeleze la D-na Nicoleta Latiş să-i pună la dispoziţie, pentru lectură directiva. Doamna dispune de acest document şi îl va servi cu disponibilitatea ce o caracterizează. Îl asigur pe H.M. că lectura ac elui document îi va creea frisoane de spaimă.

de Horia Mărieș la 29 January 2013 - 21:45

@Tiberiu Vanca la 29 January 2013 – 21:14

“Îl asigur pe H.M. că lectura acelui document îi va creea frisoane de spaimă.”

Nu, acum nu-mi mai crează frisone de spaimă. Am trecut si eu prin viață, adică prin vreo 43 de ani de socialism/comunism, si m-am tot călit.

Frisoane serioase de frică m-au scuturat în perioada 1952-53, atunci când locuiam în Carei, atunci când aveam 5 ani și atunci când tatăl meu a fost dus la Canal la muncă forțată pentru un an, fără nici o judecată, doar fiindcă era avocat de profesie si ginere de chiabur.

Atunci, recunosc, am avut serioase frisoane de spaimă.

Acesta este motivul pentru care m[ întereseaz[ detalii, nu generalitati.
Daca am de la cine sa le obtin.
De exemplu, imi pun intrebarea daca tatal meu a fost in aceeasi perioada si la aceeasi colonie de munca sau nu cu cel de care amintiti in articol: “În 1952 anul în care absolveam liceul careian, a fost ridicat de securitate şi a adăstat vreme de doi ani la „Canalul Dunăre-Marea Neagră”.

Bibliografie am si eu destula. Doar sa-mi ajunga timpul fizic ca sa pot parcurge inainte de moarte toate aceste documente. De exemplu:

http://www.cnsas.ro/colonii_munca.html

Numai bine!

de Horia Mărieș la 29 January 2013 - 23:00

@@Tiberiu Vanca la 29 January 2013 – 21:14

Răspunsul la întrebarea pe care am pus-o mai sus, este chiar aici.

Tatăl meu a fost internat (în perioada 10.03.1952 – 10.03.1953 cu motivul internării: — adică loc liber, adică nici un motiv) la Colonia de muncă nr. 4 Castelu, în timp ce tatăl Dvs. a fost internat (în perioada 14.04.1952 – 14.05.1954 cu motivul internării scris atunci de securitate: activitate legionară, lucru care putea fi foarte bine inventat având în vedere practicile securității de atunci) la Cap(ul) Midia, dar a fost transferat la data de 29.08.1953 la Colonia de muncă Onești.

Fișa penală a tatălui Dvs are link-ul în comentariul ce urmează.

Astfel de detalii mă interesează. Nu “Directiva specială pentru implantarea comunismului în imperiul KGB” şi se identifică K AA/CC 113 Indicaţie NK/003/47.

Mă interesează cine au fost ștabii Careiului în anul 1952. Cine a fost prim secretar, cine au fost ceilalți baștani comuniști ajunși in acei ani la putere, cine a fost seful Militiei, cine a fost seful Securitatii locale, cine a fost prim-procuror, cine i-a judecat pe cei care au căzut victime comunismului, etc.

http://86.125.17.36/fisapenala.php?file=f%3A%5Cweb%5CFise+matricole+penale+-+detinuti+politici%5CM%5CM+02.+Manochide+-+Marilescu%5CMaries+Gheorghe%2FP1080985.JPG

de Tiberiu Vanca la 30 January 2013 - 14:24

Lui Horia Mărieş
M-aţi uimit. Sunteţi unul din cei peste care a trecut teroarea roşie lăsând urme sângerânde. Nu-i puteţi ierta, şi pe cale de consecinţă aţi sondat în profunzime atrocităţile acelei vremi. Mi-aţi prezentat dovezi concrete a ceea ce s-a întâmplat în vreme. Aţi scos în faţă însăşi biletul eliberării părintelui meu din recluziune. V-aţi înscris pe un flux informativ într-atât de laborios încât aveţi deplina mea admiraţie. Aşa ceva nu se poate realiza decât din suferinţă. Sunteţi unul din cei care nu iartă nici măcar întâmplările supuse uitării. Dar… Între noi există asemănări:
Nu am fost membru al partidului roşu, cât opozant pe faţă al acestuia. M-am aflat sub observarea nemijlocită a securităţii, care mi-au montat mijloace de ascultare la domiciliu. Mi-au fost rupte oasele în biroul directorului unităţii în care lucram de către secretarul de partid. Organul judeţean de partid a dispus expulzarea mea nu numai din muncă cât şi din judeţ. Cu o oarecare şansă, şi nu fără inspiraţie i-am învins la vremea când se apropia Decembrie Sfânt.
De 24 de ani, pe aplicarea mea jurnalistică scriu despre oroarea pe care aşa cum aţi trăit-o Domnia Voastră , am trăit-o şi eu împreună cu toţi cei pe care-i iubesc, şi aceştia sunt milioanele cu care sunt înfrăţit. Nu m-am angajat politic nici după decembrie 89, dar am prestat politica bunului simţ, pe care o continuu şi astăzi. Am pregătit un volum cu publicistica pe care am prestat-o după 89. Este strict anticomunistă, antiiliesciană şi neprietenoasă faţă de puciştii din vara anului 2012, aştept o sponsorizare pentru a o da tiparlui. Aşa dar ne asemănăm. Dar ne şi diferenţiem:
Domnia Voastră sunteţi meticulos. Eu sunt generalist. Domnia Voastră atacaţi atrocea dictatură prin prisma daunei familiale. Eu atac dictatura prin prisma a ceea ce a caracterizat-o lăsând la o parte suferinţa familiala, socotind că cititorii mei sunt interesaţi doar de nivelele ideologice şi puşeele de teroare care au privit mulţimile şi mai puţin de cauze familiale. De aceea în scrierile mele aspectul familial este doar episodic.
Iată de ce în 29 ianuarie, provocat de întrebarea Cristinei am scris că mai marii Careiului din 1952 erau nişte gunoaie, şi mi-am plombat susţinerea cu directiva KGB, pentru că în acel an în fruntea Careiului nu se puteau afla decât elemente fără conştiinţă, proveniţi din reziduri umane fără nici o calificare, care uimiţi de faptul că au ajuns atât de sus au fost capabili să promoveze politica dictaturii.
Astăzi, pentru noi , numele uneltelor prin care dictatura şi-a implementat şi finalizat crimele, nu mai are importanţă. Administrarea puterii în stat după 89 a fost exercitată de foşti comunişti ce mimau democraţia. Aşa se întâmplă că legea lustraţiei n-a putut fi implementată, iar în absenţa autorităţii acesteia, executivul, parlamentul, preşidenţia, puterea judecătorească ca să mă refer doar la puterile esenţiale a fost exercitată de foşti comunişti.Ai nomina şi a nu avea posibilitatea să-i chemi la răspundere este ca şi cum ai face frecţie piciorului de lemn.
Să mă întorc la mine. Mi-am propus să demonstrez rolul foştilor membrii de partid, al celor care spun astăzi”Eu am fost un simplu membru de partid ” în reuşita crimei comuniste, că ei prin carnetul de partid au contractat, tăcerea, supunerea la umilinţe,vădindu-se complici ai mâinii criminale. Am dovedit că ei au fost pătura socială amorţită, care s-a aflat în vârful variilor piramide sociale, cei care au dominat de la vârf de piramidă sau piramiduţă pe cei din subordine. Am publicat în 2009 un articol în România Liberă, am reluat subiectul şi am publicat în Caiete silvane, articolul “Ienicerii dictaturii” articol pe carel-am publicat şi în periodice locale hunedorene, iar acum se află pe site-ul “Vocea României Libere”.
În comentariul pe vi-l amendez cu această scrisoare spuneţi că nu vă intereseză directiva KGB. Cum nu pot să vă canalizez interesul dincolo de ceea ce aţi ales Domnia Voastră, spun că cunoaşterea acesteia este strict obligatorie pentru că ea prezintă patruzeci şi cinci de măsuri criminale împotriva poporului român, măsuri pe care dictatura le-a admis şi implementat, mă refer la dezafectarea agriculturii, la sabotarea transporturilor, la înlocuirea specialiştilor cu “gunoaie”, la înlăturarea din invăţământ a profesorilor talentaţi, la implementarea libertăţii la omucidere, la promovarea în instituţiile de învăţământ superior doar a celor neinteresaţi de învăţătură, etc. etc.
Aveţi un sistem informativ perfect. Dacă aţi străpuns evidenţele fostei dictaturi până la nivelele pe care le-aţi afişat acum vă va fi uşor să aflaţi, mai mult, consider că cunoaşteţi în amănunt cine sunt cei ce au deţinut scaune decizionale în Careiul anului 1952, astfel că nivelul stăruitor în care aţi cerut să declin eu acele nume a fost determinat eminamente de retorism. Menţionez aşa cum am arătat într-un aliniat prexcedent că nu sunt interesat de aflarea acelor nume şi că eu scriu şi încerc să pun în evidenţă izvoarele puterii criminale care a sufocat România timp de patruzeci şi cinci de ani pentru că arătând-o şi eu în concertul şi al altora care fac acest lucru istoria nu se va repeta.
Închei mărturisindu-vă admiraţia pe care mi-a determinat-o hărnicia Domniei Voastre pe palierul informativ. Ceea ce faceţi Domnia Voastră este foarte important, după cum important este şi ceea ce alături de alţii fac şi eu.
Cu alese sentimente de prietenie
Tiberiu Vanca

P.S. Sper să rămânem în corespondenţă.

de Horia Mărieș la 30 January 2013 - 16:27

@Tiberiu Vanca la 30 January 2013 – 14:24

Sigur ca da, rămânem cu cea mai mare plăcere în corespondență. Aș prefera prin email. Puteți afla adresa mea de la deținătoarea directivei KGB.

Acum aș mai vrea să adaug doar câteva cuvinte. M-ați făcut să zâmbesc.
Și asta mi-a făcut bine. NU, “n-am străpuns evidenţele fostei dictaturi”, toate datele/informațiile amintite de mine sunt publice, se pot găsi pe Internet. Este drept, trebuie sa ai puțină dexteritate în IT ca să le cauți și să aloci puțin din bugetul timp – care pentru toată lumea este limitat.
În rest n-am nici un merit.
Imi aduceți aminte de un domn profesor din Dindești, domnul Ioan Ciarnău.
Și dînsul scrie, si dânsul scrie bine. L-am cunoscut anul trecut la Carei + la el acasă Dindesti. A făcut și un muzeu sătesc interesant acolo.

Eu am o cu totul altă orientare profesională, sunt inginer (pensionar), nu scriu decât foarte rar altfel de articole decât cele științifice / tehnice.
Însă, o să vă citesc cu ce mai mare plăcere. Mult succes și numai bine! Astept cu nerăbdare să mă contactați prin email, dacă vă va permite timpul.

Lasati un comentariu