Concurs „Cea mai curată comună”

• publicat la: 26 ianuarie 2013
Concurs „Cea mai curată comună”
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, vicepreședintele Mircea Govor, secretarul județului Mihaela Crasnai, prefectul Eugeniu Avram și subprefectul Cristian Sasu s-au întâlnit  cu primarii din județ pentru a discuta despre prioritățile pe care le au primăriile la început de an.
Adrian Ștef a cerut primarilor să dea prioritate proiectelor finanțate din fonduri europene și le-a promis că va sprijini primăriile în implementarea acestora. Președintele Consiliului Județean a declarat că va ajuta primăriile în vederea contractării de credite pentru derularea proiectelor europene, Consiliul urmând să aloce bani comunelor pentru plata dobânzilor și cheltuielilor aferente contractării creditelor. ”Vom urmări derularea proiectelor din fonduri europene, iar prin aparatul propriu al Consiliului Județean Satu Mare vom acorda consultanță privind contractarea de credite și implementarea proiectelor”, a declarat Adrian Ștef.
            Președintele Consiliului Județean Satu Mare le-a cerut primarilor să stabilească împreună cu Consiliul Județean o strategie comună privind promovarea turistică a județului și punerea în evidență a monumentelor istorice și a obiectivelor culturale. Totodată, Adrian Ștef le-a propus aleșilor locali ca zilele comunelor să fie legate de promovarea unor tradiții locale și să nu se limiteze doar la tradiționalele serbări populare cu mici și bere.
            La nivelul județului va fi instituit un concurs privind cea mai curată comună, președintele Consiliului Județean promițând că premiile ce vor fi acordate vor merita efortul depus. Adrian Ștef le-a mai atras atenția primarilor că au crescut foarte mult cazurile de tuberculoză și le-a cerut să ia măsuri în vederea limitării îmbolnăvirilor și ajutorării celor bolnavi, în general persoane cu venituri foarte mici, pentru a putea urma tratamentele stabilite de medici.
            Vicepreședintele Mircea Govor a declarat că dorește ca primăriile să fie parteneri cu Consiliul Județean în derularea proiectelor importante pentru județ. ”Îi vom sprijini pe toți primarii, indiferent de culoarea politică. Alegerile au trecut, trebuie să lucrăm pentru binele județului”, a spus Mircea Govor.
            Prefectul Eugeniu Avram a solicitat primarilor să actualizeze comitetele locale pentru situații de urgență și să fie instituit serviciul de permanență în comună atunci când se anunță cod portocaliu.

Lasati un comentariu