Cum să faci bani, la ţară, pe câteva hectare de teren

• publicat la: 7 January 2013
Cum să faci bani, la ţară, pe câteva hectare de teren

Există fermieri care, deşi nu administrează sute de hectare, au scos profituri frumuşele în 2012. Au mizat pe culturi profitabile, iar rezultatul s-a văzut la bilanţ.

Vânzarea de cătină în Germania, cultivarea de lavandă şi sucul de mere obţinut prin presare la rece sunt câteva dintre ideile de afaceri care s-au bucurat de mare succes anul trecut, notează agrointel.ro într-un articol retrospectiv.

1. Un fermier din Covasna, pe nume Gyori Miklos, a cultivat, într-o zonă invadată de producători de cartofi, porumb dulce. A cultivat cinci hectare (pe care le irigă) şi a vândut ştiuleţii obţinuţi cu 50 de bani bucata. Costurile de producţie sunt de circa 6.000 de lei pe hectare, iar numărul de ştiuleţi produşi la hectar este de 100.000, spunea bărbatul într-un interviu pentru publicaţia amintită. Cea mai mare cheltuială este cu sămânţa, adusă din Olanda. Pentru a-i fi mai uşor cu culesul şi distribuţia, a cultivat trei soiuri de porumb – timpuriu, semitimpuriu şi târziu.

2. Pe jumătate dintre cele 32 de hectare pe care le deţine, arădeanul Alexandru Vulpe a plantat cătină. Şi-a găsit clienţi în Germania, după ce a participat la un târg din această ţară (BioFach). Nemţii îi cumpără, fără probleme, întreaga cantitate.

3. La Ocna Mureş, după ce şi-a încercat norocul ani de-a rândul cu porumb şi orzoaică, Ioan Iacob a mizat pe o plantaţie de lavandă. Acum, mai mulţi fermieri din zonă au început să cultive lavandă, unii cumpărând butaţi chiar de la domnul Iacob. Pentru a înfiinţa un hectar de cultură, este nevoie de 18.000 de butaşi (unul costă 2 lei). Marele avantaj este că această cultură rezistă 18 ani, iar cheltuielile de întreţinere sunt extrem de mici. Plantele se vând fie verzi (5 lei kilogramul), fie uscate (12-15 lei/kg).

În primul şi al doilea an, fermierul înregistrează recolte slabe, dar mare bucurie vine din al treilea. În al treilea an de la înfiinţarea culturii, Iacob a avut o producţie de circa 4.000 kilograme la hectar, pe care a vândut-o în întregime.

4. Un tânăr din Fălticeni, Andrei Moroşanu, şi un prieten al său au avut curaj să încerce să producă suc de mere prin presare la rece. Au angajat un inginer de industrie alimentară şi au început treaba. Reţeta ideală combină sucuri obţinute de la cinci soiuri de mere, unele mai dulci, unele mai acre. Până să ajungă la această “formulă”, partenerii au aruncat la canal 3-4 kilolitri de suc. Acum, însă, afacerea merge excelent, fiind mult mai rentabil să vinzi sucul decât merele.

sursa stiri.yahoo

Lasati un comentariu