Cupa Futsal Carei la cea de-a treia ediţie

• publicat la: 11 ianuarie 2013
Cupa Futsal Carei la cea de-a treia ediţie

 

În acest sfârșit de săptămână va avea loc Cupa Futsal Carei ediția a III-a. Competiția se va desfășura în perioada 12-13 ianuarie, sâmbătă și duminică, în Sala de Sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu.

Programul competiției cuprinde sambata meciurile de calificare, urmând ca duminică să aibă loc sferturile, semifinalele, finala mică și finala mare. Premierea se va face duminica de la ora 17,00. Tot duminică, dar de la ora 14.20, va avea loc un meci demonstrativ între echipele feminine de fotbal ale Contitech Carei, respectiv cea din Polgar (Ungaria).

Meciurile de sâmbătă vor fi arbitrate de careieni, iar cele de duminică vor fi conduse de la centru de Șuta Adrian (arbitru de Liga a II-a) și Codrea Cristian (arbitru de Liga a III-a, ambii din Baia Mare.

La ediția a III-a a Cupei Futsal Carei s-au înscris 14 echipe: Vonal F.C (Odorheiu Secuiesc), Cristian Construct (Baia Mare), Polgar S.E(Ungaria), Tuzöltók (Ungaria), Power (Satu Mare), RoșAlbaștri (Satu Mare), Sentierii (Satu Mare), Inter (Carei), Yuki (Carei), Bivolii (Carei), Contitech (Carei), Barátok (Sanislau), Fiatal Fiuk (Ciumesti), Voyage(Berveni).

Sponsorii competiției sunt Primăria Carei, Gold T Farm Carei , Contitech Carei , AJF Satu Mare. Sponsorul tehnic al competiției este Sport Mania Satu Mare.

Organizatorii evenimentului sportiv, Kovacs Szabolcs și Paul Sarvadi, le mulțumesc pentru sprijinul acordat, declarând pentru Buletin de Carei că „fără ajutorul acestora nu am  fi reușit organizarea Cupei Futsal ediția a III-a Carei”.

comentarii

de ade la 11 ianuarie 2013 - 11:28

o ho ho da marea ec din carei dascal nintas unde e vin ROS ALBASTRI va e frica//>>>>>>>>

de ..... la 11 ianuarie 2013 - 19:15

Frica de cn:>?…daca habr n-ai de fotbal nu mai comenta:)

de frica la 11 ianuarie 2013 - 20:13

frica de cn?
cna?

de alex la 17 ianuarie 2013 - 10:27

de cei dun satu mare

de cristo la 17 ianuarie 2013 - 10:29

la carei nu aveti juc. de fut sal

Lasati un comentariu