Înscrieri pentru „Îmi place Eminescu!”

• publicat la: 21 ianuarie 2013
Înscrieri pentru „Îmi  place Eminescu!”

Direcţia de Cultură din cadrul Primăriei Carei organizează un concurs interşcolar intitulat „Îmi  place Eminescu!”. Acesta are loc în data de 18 februarie, luni, de la ora 18.00, în sala de simpozioane a Castelului Karolyi şi se adresează elevilor din ciclul gimnazial şi liceal.

La acest concurs pot participa elevi, individual, sau în echipe, cu scurte momente scenice, de maxim 7 minute, care să aibă la bază opera poetică şi/sau viaţa lui Eminescu. Termenul limită de înscriere este 15 februarie, ora 16.00. Înscrierile se pot face online, la adresa festivalcarei@yahoo.com sau personal la Direcția de Cultură Carei din  Castelul Karolyi de luni până vineri, între ora 10.00 şi ora 14.00.  Vă rugăm, ca în momentul înscrierii, să precizaţi şcoala de provenienţă, numele elevilor şi al echipelor, textele care stau la baza momentului scenic şi durata acestuia.

Precizăm că în construcţia scenică a momentelor sunt admise absolut orice elemente spectacolare. De exemplu, elevii pot folosi instrumente muzicale, pot cânta, se pot folosi de proiecţii, inserţii video, etc, dar nici un participant sau echipă înscrisă în concurs nu se poate limita la o simplă recitare a unei poezii.

Persoană de contact:  Bogdan Georgescu.

Lasati un comentariu