Monitorizarea păsărilor organizată cu ocazia evenimentului ecologic ”Ziua Mondială a Zonelor Umede”

• publicat la: 21 ianuarie 2013
Monitorizarea păsărilor organizată cu ocazia evenimentului ecologic ”Ziua Mondială a Zonelor Umede”

În contextul evenimentului ecologic ”Ziua Mondială a Zonelor Umede” care are ca temă în acest an ” Zonele umede și gestionarea apei”, temă care reflectă interdependența dintre apă și zonele umede, rolul-cheie pe care îl joacă zonele umede,  APM Satu Mare în colaborare cu Societatea Ornitologică Română-Sucursala Satu Mare, Societatea Carpatină Ardeleană, Colegiul Național ”Ioan Slavici” și Liceul Teoretic German ”Johann Ettinger” Satu Mare, precum și cu Asociația caritativă  ”Noua Speranță”  desfășoară diverse acțiuni care au ca scop conștientizarea importanței protecției zonelor umede.

Astfel în data de 16.01.2013 și 19.01.2013 a avut loc monitorizarea păsărilor pe valea Someșului în zona Valea Vinului pe o distanță de 10 km și respectiv pe teritoriul municipiului Satu Mare pe o distanță de 3 km.

Pe traseul parcurs în data de 16.01.2013 cu participarea specialiștilor de la APM Satu Mare, Societatea Carpatină Ardeleană și Societatea Ornitologică Română-Sucursala Satu Mare s-au monitorizat în zona Valea Vinului, de-alungul râului Someș, 209 de exemplare de păsări  din 22 de specii, și anume: cel mai frecvent întălnite a fost rața mare și rața sunătoare, dar sau identificat și cotofana, sticlete, gaița și cormorani.

În data de 19.01.2012, cu participarea specialiștilor de la APM Satu Mare, de la Societatea Ornitologică Română-Sucursala Satu Mare împreună cu 8 elevi de la Colegiul Național ”Ioan Slavici” conduși de doamna profesoară de biologie Bartha Monica și 6 elevi de la  Liceul Teoretic German ”Johann Ettinger” îndrumați de doamna profesoară Iolanda Gyongyosy precum și 3 perosane voluntare cu probleme de dependență de la Asociația ”Noua speranță” s-au monitorizat păsările de pe valea râului Someș  pe o distanță de 3 km în aval de stația de epurare. Cu aparatura din dotare au fost numărate 272 de exemplare de păsări din 14 specii, cele mai des întălnite au fost rața mare, cormoranii și egreta albă.

Aceste monitorizări a efctivelor păsărilor de apă oferă informații privind starea și evoluția efectivelor păsărilor și a habitatelor acestora, precum și informații care contribuie la protecția și managementul speciilor prin tratate internaționale sau prin legislația națională.

Toate datele adunate în cele două zile de monitorizare precum și concluziile obținute în urma sintetizării acestora, vor fi prezentate de către specialiștii APM Satu Mare și de la Societatea Ornitologică Română-Sucursala Satu Mare în cadrul unei întâlni de lucru care se va desfășura la Lacul Moftin, în data de 1.02.2013, începând cu ora 11.00. La această întâlnire va fi prezentată deasemenea, de către administratorul ”Lacului Moftin” modul de administrare a acestei zone umede precum și problemele cu care se confruntă. După premierea de către APM Satu Mare a elevilor care au avut un aport deosebit în activitățile de protecție a zonelor umede, se vor face și observații ornitologice pe malul lacului Moftin.

 

 

Lasati un comentariu