Permis suspendat pentru depăşirea vitezei in două localităţi învecinate

• publicat la: 14 January 2013
Permis suspendat pentru depăşirea vitezei in două localităţi învecinate

Duminică poliţiştii rutieri s-au aflat la datorie pe principalele artere de circulaţie, acţionând în vederea diminuării riscului rutier şi responsabilizării tuturor categoriilor de participanţi la trafic. De altfel, la acest final de săptămână nu au fost înregistrate în judeţ evenimente rutiere soldate cu rănirea unor persoane.

Au fost în schimb constatate încălcări ale normelor rutiere, sancţionate cu amenzi, sau chiar reţinerea permiselor de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice. Este cazul a 4 şoferi cu vârste cuprinse între 23 şi 50 de ani, care au fost depistaţi de echipajele rutiere dotate cu aparatură radar, în localităţile Decebal, Doba şi Ciuperceni, conducând cu viteze ce depăşeau cu peste 50 km/oră limita legal admisă. Un tânăr de 23 de ani din Maramureş, a fost surprins de poliţiştii Serviciului Rutier circulând cu viteză nelegală în localitatea Doba, oprit şi sancţionat, însă ulterior a continuat să circule cu viteză, fiind din nou depistat de filtrele rutiere ce supravegheau traficul în localitatea Decebal. S-a ales astfel cu două sancţiuni contravenţionale, incluzând măsura complementară a suspendării permisului de conducere.

Reamintim conducătorilor auto sătmăreni că în această perioadă, pentru sporirea siguranţei circulaţiei pe timp de iarnă, echipele mixte, formate din poliţiştii şi specialiştii R.A.R., vor verifica, în trafic, starea tehnică a autovehiculelor, urmărind dacă acestea îndeplinesc condiţiile tehnice pentru a putea circula pe drumurile publice.

Se urmăreşte buna funcţionare a mecanismului de frânare şi a sistemului de direcţie, a instalaţiei de iluminare/semnalizare, precum şi a reglajului acesteia, legalitatea montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate.

De asemenea, se va verifica autenticitatea seriilor de identificare a vehiculelor, concordanţa dintre datele înscrise în certificatul de înmatriculare şi caracteristicile tehnice, deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia, precum şi utilizarea anvelopelor de iarnă şi uzura acestora.

În cazul în care se constată defecţiuni tehnice de natură a pune în pericol grav siguranţa circulaţiei, autoturismele respective pot fi imobilizate.

 

Lasati un comentariu