Prioritatea preşedintelui CJ pentru acest an

• publicat la: 14 January 2013
Prioritatea preşedintelui CJ pentru acest an

Referitor la memoriul medicilor care operează în Blocul Operator Central al Spitalului Judeţean Satu Mare  şi care se confruntă cu lipsa de spaţiu şi deficienţa de personal în ceea ce priveşte cadrele medii şi infirmierele de pe secţia de Chirurgie generală,au determintat Conducerea Spitalului Judeţean şi Consiliul Judeţean Satu Mare să facă anumite precizări.

“Conducerea Spitalului Judeţean şi Consiliul Judeţean Satu Mare ţinem să analizăm situaţia actuală a secţiilor chirurgicale prezentând starea de fapte şi analizând posibilităţile de remediere:

-          Secţia de Chirurgie Generală este cea mai mare secţie chirurgicală din judeţ(cu 80 de paturi) cu o echipă de chirurgi profesionişti, ea rezolvând pe lângă cazurile cronice, urgenţele chirurgicale de pe raza întregului judeţ, cu echipă de gardă permanentă de doi chirurgi

Cunoaştem situaţia legată de lipsa de spaţiu de pe secţie, precum şi pe cea legată de lipsa de cadre medii şi infirmiere.

De asemenea ţinem să precizăm că este cunoscut volumul mare de activitate pe secţie şi în Blocul Operator unde se efectuează circa 3000 de intervenţii pe an numai pentru chirurgie generală, ştiind că aici se desfăşoară intervenţii clasice cu grad mare de dificultate precum şi intervenţii laparoscopice (peste 7000 de intervnţii laparoscopice din 1997).

-          Cunoştem şi situaţia Blocului Operator, care cu toate îmbunătăţirile şi dotările efectuate se dovedeşte insuficient ca spaţiu. Funcţionează practic pe infrastructura anului 1973, suprafaţă care atunci deservea 3 secţii, iar acum pe lângă cele 3 secţii (chirurgie generală, ortopedie, obstetrică-ginecologie), aici mai activează încă 7 specialităţi (urologie, chirurgie plastică, chirurgie infantilă, chirurgie Buco Maxilo Faciala, ORL, chirurgie cardiacă, chirurgie vasculara periferică).

În aceste condiţii ştim că alcătuirea optimă a programului operator şi efectuarea ciclizărilor (dezinfecţiilor) este foarte dificilă.

Dorim să precizăm că ne-am implicat în modernizarea şi reabilitarea unor secţii şi a blocului operator într-un ritm constant. Faptic, nu prin vorbe şi dorim acest lucru în continuare.

Nu puteţi să nu observaţi că într-un timp relativ scurt s-a făcut mai mult pentru spital decât în 20 de ani!

Prioritatea noastră pentru anul acesta este reabilitarea secţiei de chirurgie generală prin extensia ei, complexitatea saloanelor şi dotarea cu mobilier, aparatură şi instrumentar nou.

De asemenea prioritară este reabilitarea secţiei ATI, unde ştim că medicii lucrează în condiţii dificile, precum şi a altor secţii chirurgicale (chirurgia plastică, chirurgie infantilă).

Blocul Operator Central a fost şi rămâne o prioritate, dorind modernizarea-reabilitarea în continuare şi a celorlalte săli, respectiv înfiinţarea a încă două săli de operaţie.

De asemenea dorim unificarea chirurgiei cardiace şi chirurgiei vasculare periferice aseptice pe o secţie unică la etajul III în noua şi moderna secţie înfiinţată. Cazurile de chirurgie vasculară septice vor rămâne în continuare, ca orice caz septic, în cadrul secţiei de chirurgie generală izolaţi pe paturile septice ale acestei secţii. Aceste cazuri vor fi tratate în funcţie de necesitate de ambele specialităţi de chirurgie generală, respectiv chirurgie vasculară. Aceste hotărâri rezultă din cerinţele general valabile de asepsie şi antisepsie din activitatea chirurgicală. Bineînţeles secţia de chirurgie generală va trebui suplimentată cu spaţiu care să deservească acest deziderat.

Suntem deschişi dialogului, dorim dialogul în scop constructiv pentru evitarea situaţiilor conflictuale şi considerăm toate ideiile bine venite.

La fel ca societatea şi instituţiile medicale sunt în permanenţă schimbarea şi dorim ca acest lucru să fie în bine. Dorim să aplanăm disensiunile între medici şi conducere. Dorim o colaborare bună cu toţi medicii Spitalului Judeţean, ţelul nostru comun fiind vindecarea omului bolnavŢ.

 

  Conducerea                                                                            Conducerea

Spitalului Judeţean de Urgenţă                                             Consiliului Judeţean Satu Mare

              Adrian Marc                                                                            Adrian Ştef

 

 

 

 

comentarii

de careian la 27 April 2013 - 18:49

…………!!!!!!!!!!!!!!??????????????????

Lasati un comentariu