S-au curentat cu dosare penale

• publicat la: 19 January 2013
S-au curentat cu dosare penale

Vineri, 18 ianuarie, lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare au participat în colaborare cu specialiştii de la  SC Electrica SA la o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii furtului de energie electrică în mai multe localităţi de pe raza judeţului.

Astfel, pe raza localităţii Boineşti s-a constatat faptul că la imobilul aflat în proprietatea lui M. Vasile de 49 de ani  s-a intervenit asupra carcasei metalice a contorului electric, în care era efectuat un orificiu prin care era introdusă o sârmă de oţel de 1,5 mm, care oprea discul contorului  blocând astfel contorizarea energiei electrice consumate.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, la imobilul aflat în proprietatea lui S. Vasile – Augustin de 26 de ani, s-a găsit un cablu electric racordat la siguranţa principală, prin care se ocolea contorul electric şi care alimenta cu energie electrică un imobil situat la circa 20 de metri, sustrăgându-se astfel energie electrică.

În după amiaza aceleiaşi zile, la imobilul proprietatea lui V. Gheorghe, situată pe raza localităţii Doba au fost descoperite două conductoare legate la firida din siguranţa principală, care alimentau cu energie electrică două anexe din curtea imobilului, energia electrică consumată prin aceste fire nefiind contorizată, sustrăgându-se astfel energie electrică.

Jandarmii le-au întocmit celor trei persoane actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunilor de „furt de energie electrică” şi de „folosire a instalaţiilor clandestine în scopul racordării directe la reţea”, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare pentru continuarea cercetărilor.

 

Lasati un comentariu